Catedrala Sfântul Sava - Un lung periplu către centrul ortodoxiei sârbe

Catedrala Sfântul Sava din Belgrad reprezintă un simbol al Serbiei și, totodată, unul dintre cele mai importante obiective turistice ale capitalei. Istoria ei reprezintă practic o frescă a trecutului statului sârb, pornind de la viața sfântului omonim și ajungând până la complicata situație politică din prezent.  

Viața Sfântului Sava

Născut în 1175, Rasto Nemanjić a fost o personalitate de referință în identitatea națională a sârbilor, atât prin activitatea sa ecleziastică, cât și prin cea educativă. Provenit din familia conducătoare a Serbiei, el a părăsit regatul Raška și s-a retras la Muntele Athos unde a devenit călugăr, primind numele de Sava. Totodată, el a pus bazele mânăstirii Hilandar de la Muntele Athos și a devenit ulterior arhimandrit de Salonic. După întoarcerea sa în Serbia, a devenit primul arhiepiscop al Serbiei. Sfântul Sava este cunoscut drept cel ce a pus bazele învățământului în regiune, fiindu-i atribuite primele lucrări în acest domeniu. Ziua morții sale, 27 ianuarie 1236, este comemorată anual atât ca sărbătoare religioasă cât și ca zi a învățământului în Serbia.

Pe fondul Războiului cel Lung (1591-1606) dus între Imperiul Otoman și Imperiul Habsburgic, în cadrul căruia putem încadra și domnia voievodului român Mihai Viteazul, a existat și o revoltă antiotomană sârbă. Cu această ocazie, răsculații au capturat o serie de orașe din mâna turcilor. Simbolul ales de răsculați a fost Sfântul Sava, pe care l-au reprezentat pe steagurile arborate în timpul revoltei. După reprimarea acestei mișcări, marele vizir Sinan Pașa a ordonat ca sarcofagul cu moaștele Sfântului Sava, depuse la mânăstirea Mileševa, să fie aduse de un convoi militar la Belgrad, unde au fost incinerate în public pe platoul de la Vračar.

Inițiativa construirii unei catedrale sârbe

Aproximativ la trei sute de ani distanță, respectiv la nivelul sfârșitului de secol XIX, în condițiile consolidării unui stat sârb independent, un grup de credincioși ortodocși a fondat „Societatea pentru Construcția Catedralei Sfântului Sava”. Se urmărea ridicarea unei catedrale pe locul incinerării moaștelor sfântului. Inițial, s-a intenționat construcția unei biserici în stilul tradițional al bisericilor sârbești de pe valea Moravei. Ulterior, în contextul formării statului iugoslav și al dimensiunii inter-religioase a acestuia, planul arhitectural a fost orientat către modelul unei biserici în stilul renașterii bizantine, adoptând modelul catedralei Hagia Sofia de la Constantinopol. Acest lucru se plia și pe idea construcției unui nou centru al ortodoxiei slave, după instaurarea bolșevismului în Rusia.

Arhitectura renașterii bizantine a reprezentat un stil răspândit în Balcani în secolul al XIX-lea și în prima jumătate a secolului al XX-lea. O renașterea a spiritului Bizanțului a fost favorizată și de regimul regelui sârb Aleksandar I Karađorđević, ce dorea să evidențieze o moștenire a acestei civilizații în regiune. În același timp, Belgradul a devenit, după revoluția bolșevică, și un adăpost pentru arhitecții ruși refugiați aici, mulți dintre ei absolvenți ai Academiei de Arte frumoase din Viena.

Războiul și perioada comunistă

Deși au fost ridicate primele ziduri ale construcției anterior izbucnirii celei de-a doua conflagrații mondiale, ocupația germană din 1941 a lăsat Catedrala Sfântul Sava la stadiul de proiect. Fundațiile acesteia au fost folosite ca depozit de muniție, atât de către germani, cât și de către partizanii lui Tito.

În anii ce au urmat războiului, ideologia regimului comunist și situația financiară precară a Iugoslaviei au împiedicat continuarea lucrărilor. Clădirea neterminată a fost transformată în loc de joacă pentru copii. Biserica Ortodoxă Sârbă și-a continuat însă eforturile pentru aprobarea continuării construcției, remarcabile fiind în acest sens cererile patriarhului German înaintate lui Josip Broz Tito. În cele din urmă, moartea lui Tito și liberalizarea din anii 80 au determinat, în 1984, aprobarea proiectului de către președintele Serbiei, Dušan Čkrebić. Decizia sa a fost un punct de cotitură pentru o nouă abordare religioasă și națională în Serbia.

La 12 mai 1985, 100.000 de persoane s-au adunat la Belgrad pentru a sărbători împreună cu patriarhul și douăzeci de episcopi o liturghie la zidurile neterminate ale viitoarei catedrale. Lucrările au demarat cu rapiditate în timpul regimului lui Slobodan Milošević, însă nu au fost finalizate, pe fondul situației dificile marcate de criza economică și dezmembrarea Iugoslaviei.

Patriarhul Pavle s-a opus continuării lucrărilor

Finanțarea lucrărilor de edificare a catedralei a fost însoțită de numeroase probleme. Dacă în perioada interbelică, construcția a fost susținută de o asociație publică și de donații din partea casei regale, după 1985 au fost organizate colecte publice. Bombardamentele NATO asupra Iugoslaviei din 1999 au determinat pentru un timp oprirea lucrărilor de către însuși patriarhul Pavle, cunoscut pentru asceza sa (opozant al lui Milošević, se pare că își cosea singur hainele și se deplasa la muncă cu tramvaiul). Acesta considera că lucrările atât de costisitoare sunt nepotrivite atunci când oamenii se confruntă cu mari dificultăți economice.

După 2001, Zoran Đinđić, primul-ministru cu vederi pro-europene, a decis continuarea construcției cu fonduri guvernamentale. Din 2005, Poșta Serbiei a colectat fonduri prin vânzarea unor timbre de caritate în valoare de 10 dinari. Au existat numeroase donații din partea Greciei și Rusiei.

Deși exteriorul catedralei era complet terminat în 2017, lucrările nu au fost finalizate la interior. Relațiile apropiate ale președintelui Aleksander Vučić cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, au determinat continuarea lucrărilor din 2017 și finalizarea lor în zilele noastre, cu fonduri primite din Rusia, prin intermediul companiei Gazprom.

Trăsături arhitecturale

Catedrala reprezintă un edificiu sub forma unei cruci grecești, având toate brațele egale, conceptul sprijinindu-se puternic pe arhitectura Hagiei Sofia din Constantinopol. Există însă și diferențe între acestea, la nivel structural. Astfel, cupola Catedralei Sfântul Sava este cu aproximativ 10m mai înaltă față de Hagia Sofia.

Cât privește materialele de construcție alese pentru Catedrala Sfântului Sava, se remarcă folosirea, în principal, a marmurei albe grecești de la Kavala. Cornișele au fost fabricate din granit roșu de la Balmoral, Finlanda.

La interior, autorii mozaicurilor sunt Nikolay Aleksandrovich Mujhin, cel care a compus frescele Catedralei lui Hristos Mântuitorul din Moscova, și colegul său, Yevgeniy Nikolayevich Maksimov, din cadrul departamentului de pictură de la Academia Rusă de Arte din Moscova.

Autorii lucrărilor interioare au conchis că, dat fiind spațiul interior imens, singura variantă de decorare potrivită părea să fie întruchiparea Schimbării la Față a lui Isus, realizată din picturi și decoruri aurite. Aura sfinților, ca mijloc de ilustrare a sacrului, urma să fie sporită prin iluminarea anumitor scene religioase, în conformitate cu calendarul bisericii. Totodată, catedrala avea să fie iluminată în tonuri calde sau reci, în funcție de sărbătoarea religioasă.

Impactul politic

Situația ultimilor ani din Serbia poate reprezenta pentru unii un paradox, statul oscilând între aspirația către vest, respectiv integrarea în Uniunea Europeană, și orientarea către est, manifestată printr-o serie de simpatii filoruse. Având în vedere originile și istoria statului, aceste lucruri nu ar trebui însă să ne surprindă. Evoluția Serbiei de-a lungul ultimului secol, atât pe plan intern cât și pe plan extern, a fost marcată de o politică ascendentă a Partidului Progresist Sârb și a liderului acestuia Aleksander Vučić.

Liderul de la Belgrad s-a confruntat în ultimii ani cu o serie de proteste ale tinerilor în marile orașe, aceștia criticând tendințele sale autoritare. Vučić este considerat un om forte al Balcanilor, exercitând o mare autoritate asupra presei. În același timp, a fost criticat pentru metodele sale manipulative în relația cu vestul, astfel punându-și masca de european în relația cu U.E., în timp ce pe plan intern și în relațiile cu Rusia rămâne un lider naționalist. În același timp, Vučić a declarat că inaugurarea noii catedrale va avea loc în curând, iar sosirea președintelui rus Vladimir Putin este așteptată la marea sa deschidere ce urmează să aibă loc.