Carol I, fotografiat în timpul Războiului de Independență
Între obiectele din cadrul expoziției „Muzeul Militar Național 100 de ani – 100 de obiecte“, care reunește unele dintre cele mai importante piese din colecțiile patrimoniului Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I“, se află și o fotografie a domnitorului Carol I, care îl înfățișează pe acesta în timpul Războiului de Independență din 1877-1878.
Fotografia este interesantă din mai multe puncte de vedere: este una dintre rarele apariții ale domnitorului Carol I, într-o postură mai degajată, fumând trabuc și una dintre puținele imagini în care acesta este înfățișat purtând mantaua pentru mică ținută, cu însemne de general.
De asemenea, fotografia face parte dintr-o mare donație, care cuprinde obiecte ce au aparținut Regelui Carol I și Reginei Elisabeta, donație făcută Muzeului Militar Național, de către principele Nicolae, la 29 iulie 1927, la puțin timp după moartea Regelui Ferdinand I.
Franz Duschek, „fotograf al Curții“
Domnitorul Carol I este surprins de aparatul de fotografiat în fața unui cort păzit de o santinelă din trupele de vânători, ținând mâna stângă pe garda sabiei, având la gât un binoclu, iar lângă calul domnitorului se poate observa și un soldat rus. Fotografia tip cabinet-portrait a fost realizată de Franz Duschek-tatăl, care, alături de alți doi artiști fotografi, Carol Pop de Szathmari și A.D. Reiser, a făcut parte din „triada“ de artiști fotografi care a mers pe front în timpul Războiului de Independență din 1877-1878.
În partea din față, sub fotografie, este scris cu tuș negru: „Domnitorul CAROL I, 1878/Donația A.S.R. Principelui Nicolae“, iar pe verso se află marca atelierului: FR. DUSCHEK/Photographe de la Cour de/S.A. CHARLES I/vis-à-vis du square de l’Episcopie/3. Rue Franklin 3./BUCHAREST.
Tot pe verso, deasupra ștampilei Muzeului Militar Național din perioada interbelică și a semnăturii directorului de la acea vreme, lt. col. Grigore Ionescu, este scris cu tuș negru: „Donația A.S.R. Principelui Nicolae/29.VII.927“.
Chemat la București de cumnatul său, Carol Pop de Szathmari, Franz Duschek (cca. 1830, Praga -1884, Alexandria, Egipt) a sosit în Capitală încă anul 1861, devenind în foarte scurt timp al doilea fotograf faimos din oraș. Faptul că atelierul său se afla în apropierea palatului domnitorului i-a adus clienți personalități marcante ale timpului, precum și un mare succes la publicul larg.
Titlul de „Fotograf al Curții“ i-a fost conferit la 8 aprilie 1867, la recomandarea lui Constantin Kretzulescu, și a reprezentat o recunoaștere a calității fotografiilor realizate de atelierul său, întrucât această titulatură se atribuia doar celor care „prin capacitate și moralitate și-au dobândit un nume nepătat și o reputațiune în specialitatea lor“.
Duschek, atașat pe lângă Înaltul Stat-Major al Armatei Țariste
În timpul Războiului de Independență, spre deosebire de Carol Pop de Szathmari, care a activat în cadrul Serviciului Sanitar al Armatei, Franz Duschek a fost atașat pe lângă Înaltul Stat-Major al Armatei țariste. El a fost însoțit și ajutat pe front de Andreas D. Reiser, fotograf și el, care se căsătorise cu sora sa.
În ciuda faptului că era slăbit de tuberculoză, Franz Duschek a fotografiat aspecte din taberele rusă și română, soldați în tranșee sau localitățile cucerite. Deși nu provenea din rândul pictorilor, ca majoritatea fotografilor de atunci, fiind cunoscut doar ca fotograf, portretele sale și imaginile surprinse de aparatul său, în 1877-1878, reprezintă documente iconografice de o reală valoare, care fac referință la unul dintre cele mai importante momente din istoria României, obținerea independenței.
În contextul agravării bolii sale, în anul 1882, Franz Duschek și-a vândut atelierul său din strada Franklin, no. 3, Mariei Szöllösy, cu condiția de a-l păstra pe fiul său. Însoțit de A.D. Reiser, cumnatul său, el a plecat în Egipt, în speranța unei însănătoșiri, dar avea să moară, doi ani mai târziu, în 1884, opera sa fiind însă continuată de Franz Duschek-fiul, care a activat în București între anii 1885-1919.
Fotografiile realizate de Franz Duschek, o oportunitate de a călători în timp
Patrimoniul Muzeului Militar Național cuprinde mai multe fotografii cu personalități politice sau militare din epocă realizate de către acesta, între care amintim pe: Ion C. Brătianu, Carol Davilla, Alexandru Tell, Gh. Cantacuzino, Alexandru Zăgănescu, Eraclie Arion, Grigore Polizu, Constantin Pilat ș.a.
Prin activitatea sa, Franz Duschek a lăsat posterității nenumărate amintiri pe carton, care puteau fi oferite celor dragi sau păstrate în familie, dar și evenimente sau fapte imortalizate pe hârtia fotografică. Astăzi, prin intermediul fotografiilor sale, avem privilegiul de a călători în timp și de a fi martori ai unei epoci minunate.
Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I“
O simplă plimbare sau vizită în Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I“ poate oferi răspunsuri la întrebări precum: Ce este istoria națională și cum s-a manifestat aceasta de-a lungul timpului? Care au fost etapele de formare și cum ne-am definit ca țară? Ce a însemnat și înseamnă apărarea țării? Ce înseamnă ideea de armată? Ce înseamnă a fi erou?
Multiplele colecții ale Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I“ conțin obiecte unice și cu valoare patrimonială inestimabilă. Exponatele muzeului și evenimentele pe care acesta le organizează au nu doar un caracter militar, ci fac din fiecare vizită la muzeu o experiență unică și o lecție de istorie militară autentică pentru vizitatori.
Acest articol a fost publicat în numărul 266 al revistei „Historia” (revista:266), disponibil în format digital pe platforma paydemic.
Mai multe pentru tine...