Care a fost atitudinea englezilor cu privire la intrarea în război în 1914

Există numeroase mituri și legende privind Primul Război Mondial și experiențele englezilor pe parcursul războiului. Unul dintre acestea a creat o imagine distorsionată asupra atitudinii populației cu privire la intrarea Marii Britanii în război, astfel încât mulți tineri din ziua de azi au impresia că toți englezii au ieșit pe străzi entuziasmați când au aflat de declarația de război și că toți băieții erau dispuși să facă orice pentru a ajunge pe front. Adevărul este însă altul:nu toți englezii au salutat implicarea țării în conflictul continental, iar reacțiile lor au fost foarte diverse, explică Stephen Roberts pentru History Review.

Invazia germană a Belgiei și ultimatumul britanic au avut loc într-un weekend de sărbătoare în vara anului 1914. Era cald și soare, iar străzile Londrei s-au umplut de oameni dornici să afle ultimele noutăți. Numeroși oameni s-au strâns în fața Parlamentului sau pe Downing Street. The Timesscria că au avut loc numeroase „demonstrații de patriotism” și că sentimentul de loialitate îi cuprinsese pe toți londonezii. 

Pro și contra

Astăzi, mulți cred că demonstrațiile în favoarea războiului ce s-au desfășurat atunci la Londra sunt caracteristice pentru întreaga țară. Lucrurile nu stau însă așa. Londra, ca oraș capitală, era foarte diferit de restul orașelor britanice – era mai mare, mai aglomerat și mai cosmpolit decât toate celelalte orașe. Nu putem nega însă faptul că mulți dintre cei care s-au adunat atunci pe străzile Londrei erau într-adevăr entuziasmați de ideea războiului. Toți credeau că va fi o cruciadă scurtă, glorioasă și victorioasă împotriva răului.

Mulți au fost, probabil, atrași de spiritul mulțimii. Însă există numeroase mărturii individuale privind sentimentele pro-război. Churchill îi scria soției sale pe 28 iulie că „lucrurile se îndreaptă către catastrofă și dezastru”, dar că este „interesat și... fericit”. Mulți alți intelectuali s-au exprimat în favoarea războiului;Rupert Brooke scria că-i mulțumește lui Dumneze pentru acest război care i-a trezit pe tinerii britanici. El era de părere că societatea britanică devenise prea urbană, prea sigură și prea egoistă, iar războiul era acel element care va face ca onoarea, aventura și eroismul să înlocuiască materialismul și rutina.

Cei mai atrași de ideea de a merge la război au fost, bineînțeles, tinerii. Vic Cole, spre exemplu, povestea că a fost extrem de entuziasmat de ideea războiului și că visa cu ochii deschiși la momente eroice în care lupta împotriva nemților. Len Whitehead, fiul unui fermier, era atras de farmecul războiului și recunoaște că nimeni nu se gândea că e posibil să nu se mai întoarcă de pe front. Soldații abia așteptau să fie trimiși pe front;generalul Sir Tom Bridges povestea în 1938 despre sentimentele sale din vara lui 1914:„eram gata să mă lupt cu oricine. Nu exista o ură față de germani...ne-am fi luptat la fel de bine și cu francezii.”

Au existat însă și demonstrații împotriva războiului și mulți englezi și-au arătat antipatia față de conflictul european. Liderul Partidului Laburist, Ramsay Macdonald și-a exprimat opoziția față de război pe 5 august și a fost sprijinit de majoritatea membrilor din comitetul executiv al partidului. Însă în cele din urmă partidul avea să sprijine războiul, motiv pentru care Macdonald și-a dat demisia din funcția de conducere. De asemenea, John Burns, primul ministru care provenea din clasa muncitoare, și-a dat demisia din guvern când Marea Britanie a declarat război germaniei. Per ansamblu, socialiștii britanici nu s-au concentrat prea mult asupra campaniei anti-război, fiind mai preocupați de problema reformelor economice.

În mai multe orașe ale țării, mai ales în acele zone dependente economic de comerț, au existat numeroase manifestații împotriva participării Marii Britanii la război. Însă până la sfârșitul primei luni de război, intensitatea opoziției a scăzut considerabil. Cei mai mulți englezi s-au decis să sprijine eforturile guvernului de a-i alunga pe nemți din Franța și Belgia, dar asta nu înseamnă că toți au fost cuprinși de febra irațională a războiului și de sentimente antigermane. Englezii acceptaseră că războiul devenise necesar și nu puteau să-și dezamăgească țara și compatrioții;în același timp, sperau că germanii își vor învăța lecția repede și că lumea se va întorce la normalitate cât mai curând posibil. Nu a existat o isterie de masă în favoarea războiului, ci mai degrabă o simplă acceptare a faptului că acțiunile Germaniei îi forțaseră pe englezi să meargă la război pentru a-și apăra nu doar onoarea, ci și obligațiile la care era supusă prin tratatele semnate.

Atitudinea britanicilor poate fi explicată și prin faptul că serviciul militar nu era un concept străin în Marea Britanie în 1914. Reformele inițiate de Haldane în 1907 puseseră bazele Armatei Teritoriale, ale Biroului pentru Pregătirea Ofițerilor precum și ale Armatei de rezervă. Recrutările nu ajunseseră încă la numărul dorit de guvern, dar până în 1913 300.000 de tineri erau înscriși în Armata Tertorială, ceea ce înseamnă că o bună parte a populației masculine era familiarizată cu armata. În plus, aproximativ 40% din băieții adolescenți făceau parte din organizații de tineret care promovau patriotismul și spiritul militar. Aceste fapte nu trebuie să ne ducă la concluzia că societatea britanică era militaristă;ele doar explică de ce atât de mulți oameni au fost dispuși să-și slujească țara. Această mentalitatea este surprinsă în declarația unei femei din Bolton;întrebată de un jurnalist local despre plecarea soțului ei la război, ea a spus că „e greu, dar nu mi-ar plăcea ca el să nu-și facă datoria.”

Războiul reflectat în presă

Societatea britanică din 1914 era mult mai provincială decât este astăzi, iar ziarele locale erau principalele mijloace prin care oamenii aveau acces la informații din străinătate. Cei mai mulți aveau înțelegere simplistă și îngustă a problemelor externe, iar pentru ei Kaiserul Wilhelm a devenit personificarea tuturor lucrurilor împotriva cărora luptau. Presa britanică s-a folosit foarte mult de imaginea lui Wilhelm pentru a hrăni sentimentele antigermane ale populației, astfel că el a devenit inamicul tuturor. Însă atitudinile față de poporul german erau diferite. Mulți germani trăiau în Anglia, iar societatea britanică admira cultura și industria germană. Ostilitatea antigermană nu a apărut decât abia după înfrângerea Belgiei și mai ales după raidurile aeriene germane din 1915.

Existau mulți englezi care credeau că Marea Britanie nu-și alesese bine aliații, concepție născută din credința că Rusia autocratică trebuia să fie inamicul natural al Angliei. Însă în primele luni ale războiului, concepția populației s-a schimbat, iar Rusia a ajuns să fie considerată un salvator pentru că armata ei enormă putea – în viziunea englezilor – să-i înfrângă oricând pe germani.

În regiunile mai izolate ale țării, oamenii au rămas indiferenți față de problemele războiului. Chiar și zone mai puțin izolate, englezii și-au văzut de viața lor, au mers în concediu (stațiuni precum Eastbourne sau Blackpool au fost în august 1914 mai aglomerate ca niciodată) și și-au continuat activitățile obișnuite. Să fie asta un exemplu de indiferență? Nu înțelegeau ei ce se întîmplă pe scena internațională și ce înseamnă intrarea țării în război? indiferent care ar fi răspunsul corect, această situație ne arată că pentru a înțelege mai bine problema poziției englezilor față de război trebuie făcute și analize regionale, privind comunitățile mai mici. Abia atunci vom avea o imagine de ansamblu asupra acestei chestiuni și vom putea înțelege de nu a existat o opoziție puternică față de război sau de ce unii, dar nu toți, au sărbătorit intrarea țării în război.

Sursa:

Stephen Roberts, Did the British People Welcome the Declaration of War in August 1914?, în „History Review”, 2005