Când s-a jucat primul meci de fotbal între România și Turcia
La sfârșitul lui octombrie 1923 soseau la Istanbul, via Constanța, „două echipe de profesioniști ai jocului de fotbal pentru a se măsura cu jucătorii turci.” Una era reprezentativa națională, cealaltă o echipă a orașului București, care urma să joace împotriva celor de la Galatasaray și Fenerbahce.
Meciul dintre naționalele României și Turciei s-a jucat într-o zi de vineri, 26 octombrie. Scorul: 2-2, notează Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române, pe pagina de Facebook a instituției.
De față a fost prezent tot personalul misiunii diplomatice a României la Istanbul. Ministrul plenipotențiar Gheorghe Filality a surprins atmosfera acestui joc:
„Lume foarte multă, entuziasm destul, dar absolută lipsă de educație sportivă în publicul turcesc care mi-a părut lipsit de curtenia indispensabilă față de musafiri, când aceștia aveau câte o lovitură reușită. Rezultatul din prima zi a fost satisfăcător, căci n-au fost nici învingători, nici învinși. Echipa națională românească n-a părut însă la înălțimea așteptărilor și mai puțin a faimei de care fusese precedată în gazetele locale, care nici nu își puteau închipui că românii nu vor ieși învingători.”
Foto sus: Echipa de fotbal din cartierul Pera din Istanbul, în anul 1923 (© Biblioteca Națională a Franței)
Mai multe pentru tine...