Cămătăria, o tradiţie militară care a învins comunismul

Nu stiu daca formula "N-ai un pol în plus?" s-a nascut în armata, din parinti mai greu de identificat, dar este cert ca obiceiul de a împrumuta bani de la colegi, superiori sau subordonati are o traditie îndelungata în mediul kaki, indiferent de regimul politic.

"Soldatii - hoti, ofiterii - pesti, dar cu caii ce ne facem?"

Una dintre plagile împotriva careia factorii de decizie militara au încercat din rasputeri sa lupte, indiferent de regimul politic din România, a fost aceea a datoriilor militarilor, în special datoriile contractate de ofiteri.

Este foarte adevarat însa ca, în anii crizei economice, guvernele României au întâmpinat numeroase dificultati în asigurarea salariilor bugetarilor, fiind celebru raspunsul pe care Nicolae Iorga, prim-ministru în anii 1931-1932, aflat în vacanta la Mangalia, l-ar fi dat profesorilor veniti sa-i ceara socoteala pentru neplata la timp a salariilor:"Daca erati disperati, v-ati fi aruncat în mare, în loc sa-mi veniti în casa".De acelasi cinism daduse dovada si ministrul sau de Finante, Constantin Argetoianu, omul forte al guvernului Iorga-în epoca, malitiosii spuneau ca distinsul istoric ar fi fost prim-ministru... în guvernul Argetoianu!-care ajunsese sa patroneze o adevarata filiera a spagilor pentru a se putea încasa salariile. În memoriile sale, Mihail Manoilescu sustine ca un colonel, disperat, i s-ar fi adresat lui Constantin Argetoianu, în ianuarie 1932, pentru a obtine salariile restante, cu argumentul imbatabil:"Din soldati am facut hoti, din ofiteri pesti; dar cu caii ce sa ma fac, domnule ministru?"

Colonelul se pare ca fusese inspirat în demersul sau, caci altor functionari, spune Mihail Manoilescu, ministrul de Finante le recomandase sa... se spânzure, ca posibila rezolvare a problemei salariilor.Dincolo de anecdota, este limpede ca neplata la timp a salariilor ostirii a fost o realitate dureroasa si trista care a grevat asupra veniturilor acelor ofiteri care proveneau din familii mai degraba modeste. În amplul dosar, instrumentat de Siguranta si de autoritatile militare, privind dezertarea, în februarie 1932, în URSS, a locotenentului (pe atunci) Emil Bodnaras, apar numeroase marturii referitoare la împrumuturile pe care acesta le facuse de la colegii sai, ceea ce parea sa reprezinte, pentru anchetatori, un posibil fir de investigat pentru a întelege cauzele care îl determinasera pe ofiter sa dezerteze.Interventia ministrului

Dar daca situatia dificila din anii crizei economice ar putea fi una dintre explicatiile obiceiului ofiterilor de a contracta datorii, este mai greu de înteles, de pilda, într-o perioada de relativa prosperitate, un ordin circular din 25 mai 1938, semnat de ministrul Apararii Nationale, Gheorghe Argesanu, care semnala faptul ca unii ofiteri au "o multime de datorii", cauza fiind "nesupravegherea suficienta a sefilor ierarhici". Necesitatea emiterii ordinului circular se justifica, desigur, prin aceea ca nu mai era vorba de cazuri izolate-care, probabil, nu ar fi suscitat atentia ministrului-, ci mai degraba de un fenomen care capata proportii de natura sa îngrijoreze conducerea Ministerului Apararii Nationale.

Este laudabil ca institutia militara încerca sa identifice caile prin care cei "prea împovarati" de datorii ar fi urmat sa fie ajutati, dar este evident, din continutul ordinului, ca datornicii obisnuiau sa duca un trai care depasea cu mult propria plapuma, în cautare de distractii si restaurante scumpe.Învins de "traditie"

S-ar putea crede, în spiritul propagandei comuniste, ca instaurarea deplina la conducerea României a reprezentantilor "puterii populare" a eradicat, odata cu crearea noii armate, constituita, se spunea, dupa chipul si asemanarea noilor conducatori, obisnuintele condamnabile ale vechii armate "burgheze".Culmea ironiei este ca Emil Bodnaras, devenit acum general si ministru al Apararii Nationale (din 1950, al Fortelor Armate)-cel care, altadata, fusese acuzat, printre altele, tocmai pentru ca se împrumuta de la colegii sai, în conditiile dificile ale crizei economice-a desfasurat o adevarata campanie împotriva datornicilor si a obiceiului cadrelor militare de a împrumuta bani, cu toate ca situatia financiara a militarilor, în primii ani ai regimului comunist, nu era nici pe departe una satisfacatoare.

În octombrie 1948, Emil Bodnaras interzice cu desavârsire, printr-un ordin general, orice acont din salariu, solicitând tuturor celor în uniforma "sa-si chibzuiasca cheltuielile pâna la 20 ale fiecarei luni".La începutul anilor '50, insistenta cu care acest subiect revine în ordinele semnate de ministrul Fortelor Armate arata ca fenomenul contractarii împrumuturilor, departe de a fi fost stopat, cunostea o larga raspândire printre militari.

În anul 1951, în decurs de numai doua luni, Emil Bodnaras semneaza doua ordine generale în care reaminteste interdictiile privind împrumuturile ("de la alti militari si de la civili"), sub pedeapsa îndepartarii din armata si a trimiterii în judecata Consiliilor de Onoare. La nici sase zile de la începerea noului an 1952, tot prin ordin al ministrului, îi este reamintit personalului armatei continutul ordinelor anterioare cu privire la împrumuturi.

Se pare, asadar, ca pâna si pe autoritarul Bodnaras l-au învins, în cele din urma, din acest punct de vedere, traditiile vechii armate carora în zadar li se împotrivise. Practica împrumuturilor de bani în armata se dovedea mai puternica decât atentionarile repetate si interdictiile plasate sub amenintarea celor mai severe pedepse.