Beţia şi conotaţiile sale spirituale
În simbolistica tradiţională, beţia aparţine câmpului fenomenelor lunare. Luna reprezintă în mod tradiţional guvernatorul ciclurilor vegetale, garantul creşterii şi dezvoltării, cât despre beţie, şi aceasta poate fi asociată cu recolta, secerişul sau în sens mai larg, fecunditatea.
Beţia spirituală este un motiv recurent în scrierile misticilor creştini şi musulmani, care leagă o asemenea stare extatică de pierderea tuturor cunoştinţelor despre lume şi chiar despre sine, dar şi de câştigarea adevărului absolut. Regăsim ideea şi în limbajul gânditorilor esoterici, care nu consideră beţia numai o exacerbare a unor caracteristici mentale, ci si un act revelator întrucât vinul însuşi înseamnă cunoaştere.
Simbolul nu se limitează însa doar la un nivel verbal, metaforic, deoarece beţia fizică este o cale de accedere către cea spirituală, tranziţie realizabilă prin debarasarea de constrângerile externe, de condiţionările vieţii cotidiene controlate de planul conştient. În misterele greceşti, dar şi în filosofia taoistă, un rol important îl joacă înţelepţii băutori. Textele vechi justifică semnificaţia actului prin estomparea simţurilor şi capacitatea darului beţiei de a facilita extazul. Beţia se mai poate regăsi în tantrism ca simbol pentru exerciţiile de respiraţie menite să scoată omul din ciclul reincarnărilor. Repetarea unei astfel de “beţii” ar echivala cu controlul energiei care pornea şi se întorcea la chakra-rădăcină.
În multe culturi antice beţia întrunea semnificaţii ritualice şi facea parte din sărbători de importanţă majoră, cu conotaţii atât sociale cât şi religioase. Un exemplu este Samain, tradiţie irlandeză la care curgeau valuri de bere şi hidromel. Textele mai pomenesc foarte des şi starea de confuzie, dar fără vreun sens peiorativ, dimpotrivă.
Samhain, ca de altfel toate sărbătorile, aveau loc cumva în afara timpului istoric, iar tocmai această stare de confuzie provocată de beţie oferea o ocazie potrivită de a lua contact cu alte lumi, cea a zeilor de pildă. Obiceiul exista şi în Tara Galilor, unde se consuma frecvent vin curat, cu conţinut foarte ridicat de alcool. Beţia, cu conotaţii de sacralitate, permitea umanităţii depăşirea graniţelor şi stării sale normale.
Cu sensul de chef, deci mai laic, ea creează totodată un refugiu al uitării sau al conexiunii umane. Chefurile erau foarte apreciate în China antică, prin prisma valorii de comuniune, creare de alianţe (ca şi banchetul). La cumpăna anilor se organizau beţii nocturne două săptămâni la rând, cu scopul ritualic de a reface energiile şi unitatea societăţii şi naturii înainte de începerea unui alt ciclu. Cazul nu este nicidecum unul singular, sărbătorile fiind în general un prilej de refacere a relaţiilor sociale. În majoritatea scrierilor se accentuează aspectele pozitive ale chefului, deşi nu de puţine ori astfel de evenimente se sfârşeau cu încăierări sau omoruri.
Beţia cu semnificaţii a reprezentat aşadar o formă de manifestare religioasă, chiar dacă nu foarte frecventă, sensul principal fiind acela de facilitare a legăturii cu divinitatea.
