Bătălia de la Lechfeld

Pe 10 august 955, maghiarii erau învinși de o armată condusă de Otto cel Mare, punând astfel capăt devastatoarelor incursiuni în Europa Centrală.

De aproape un secol, maghiarii organizau expediții de jaf în Europa Centrală. Impactul acestor incursiuni, foarte puternic la început, a scăzut în timp, dar popoarele din acea parte a continentului încă se temeau de maghiari. Spre mijlocul secolului al X-lea, aceștia și-au îndreptat atenția spre partea estică a vechiului imperiu al lui Carol cel Mare, unde numeroasele conflicte dintre liderii locali, slăbind puterea de apărare a comunităților, puteau atrage oricând o nouă expediție.

In anul 936, un lider saxon, Otto I, cel care va deveni ulterior Otto cel Mare, a fost încoronat rege al germanilor. El se considera succesorul lui Carol cel Mare și era hotărât să refacă unitatea vechiului imperiu. Cu acest scop, a început să și-i supună pe lorzii locali;a beneficiat în acest sens și de ajutorul Bisericii, care avea enorm de câștigat de pe seama instaurării unui regim de autoritate în locul anarhiei care domnea în regiune.

În anul 953, Otto a fost confruntat cu o revoltă a nobililor condusă chiar de fiul său împreună cu ginerele său. Maghiarii au profitat de această oportunitate și au pornit o nouă expediție de jaf, devastând Bavaria, Franconia, Burgundia și Lombardia. În 955, maghiarii au revenit cu o nouă expediție în Suabia.

Toți liderii din spațiul german au hotărât atunci să pună capăt acestor incursiuni devastatoare ale maghiarilor și s-au unit – inclusiv cei care porniseră revolta din 953 – în jurul lui Otto. Acesta a adunat o armată de circa 8000 de cavaleri, veniți din Bavaria, Suabia, Boemia și Lorena și i-a confruntat pe maghiari la sud de Augsburg, pe malurile râului Lech. Armata lui Otto i-a învins pe maghiari și a reușit să le captureze tabăra, împreună cu toate prăzile adunate în ultimele expediții.

Victoria lui Otto a fost una extrem de importantă din două puncte de vedere. Mai întâi, pentru că a pus capăt amenințării maghiare în Europa Centrală. In al doilea rând, pentru că a contribuit decisiv la întârirea autorității lui Otto. Odată cu victoria de la Lechfeld, care nu ar fi fost posibilă fără colaborarea liderilor locali, a devenit evident că era nevoie de o autoritate centrală puternică pentru a asigura securitatea regiunii. Astfel, până la sfârșitul vieții, Otto nu numai că a creat ceea ce avea să devină Germania, dar a readus la viață tradiția imperiului carolingian. În 962, Papa Ioan XII l-a încoronat pe Otto Împărat al Sfântului Imperiu Romano-German, entitate politică ce avea supraviețuiască aproape nouă secole, până în anul 1806.

Sursa:www.historytoday.com