Balurile de acum un veac

Primul baldin an avea loc la Palat, în seara zilei de 1/13 ianuarie. Scrie Carol I, la 28 decembrie 1882, către fratele său Fritz:“La 1 ianuarie vom da marele bal de Anul Nou, pentru care au fost trimise 2.500 de invitaţii. Palatul este mult prea îngust şi mic pentru enorma societate bucureşteană care s-a dublat în zece ani;numai ofiţeri au fost convocaţi 260″.

Carol făcea referire la Palatul Regaldin Bucureşti, care tocmai se refăcea, iar ofiţerii amintiţi erau, în majoritatea lor, invitaţi ca parteneri la dans ai doamnelor (“ofiţeri inferiori ca dănţuitori”). Balul de la Palat era unul popular, la care aveau acces persoane din toate straturile sociale:oameni politici, miniştri, senatori, deputaţi, înalţi funcţionari, ofiţeri superiori, reprezentanţi ai profesiunilor liberale, ai industriei şi comerţului, furnizorii Casei Regale…

În luna februarie era programat al doilea bal de la Palat, cu un număr mai restrâns de invitaţi.

Iarna, balurile erau cea mai plăcută petrecere a timpului pentru lumea bună. Ele erau frecventate de persoane suspuse, pe baza de invitaţie scrisă. Participarea la bal era un fel de obligaţie socială, aşa cum era mersul la teatru, la cazinou, la club, la o nuntă aristocratică.

Marile familii, Şuţu, Bibescu, Ştirbei, Lens, organizau şi ele baluri. Al familiei Şuţu se număra printre cele mai pretenţioase, după cum ne asigură V. Bilciurescu. Amfitrionii erau oameni care trăiau princiar (“aveau atelaj scump, cu cai frumoşi de rasă, cu trăsura deschisă sau închisă în formă de landou…, cu arnăut la spatele trăsurii, cu livrea cu marcă de capra şi cu un câine de rasă la picioare”, şi deţineau o casă, vizavi de Spitalul Colţea, pe frontispiciul căreia era sculptat blazonul familiei). Ei treceau drept oameni de lume, arbitri ai eleganţei şi ai manierelor alese, motiv pentru care erau foarte atenţi cu invitaţii.

Emanoil Hagi-Moscuscrie despre Palatul Şuţucă era unul dintre locurile preferate ale aristocraţiei, “cu spaţioasele sale săli la a căror splendidă ornamentare contribuiau în egală măsură primitorii proprietari Irina şi Grigore Şuţu, ambii mari amatori de distracţii rafinate şi amabile gazde în orice ocazie”.

Familia Şuţu organiza două baluri anuale. Cel mai spectaculos era cel din 30 ianuarie, de ziua onomastică a lui Grigore, la care participa şi familia regală.

Şi la Palatul Ştirbei avea loc unul dintre cele mai selecte baluri.

Balurile, pe vremea aceea, însemnau un “cotillion” şi unsupeu. Ele se deschideau cu dansurile la modă:polka, polimazurka, vals, cadril şi lanciers, care aţâţau pofta de mâncare, dar nu erau decât un “simplu mezelic”. Acopereau intervalul care dura de pe la 10.00 sau 10.30, până la 12.30, cel mai târziu până la 01.00, când se servea supeul. Apoi începea cotilionul (cel care îl deschidea era un fel de arbitru al eleganţei, aşa cum a fost mult timp Alexandru Marghiloman), care dura până la 3-4 dimineaţa sau uneori chiar până pe la 7-8, când oaspeţii, înainte de plecarea acasă, luau o ceaşcă de cafea cu lapte sau cu bulion cald, “oferita ultimilor combatanţi ca semnal de încetare a focurilor”, scria C. Argetoianu.

Existau, desigur, şi baluri mascate.

La Bucureşti, acestea erau organizate la Teatrul Naţional, în sălile Bossel şi Slătineanu, la Momolusau în cafenelele-restaurante, unde se intra cu bilet reţinut din timp.

La Iaşi, acestea se desfăşurau tot la Teatrul Naţional, cu o orchestra de şaizeci de instrumentişti. Câteva sute de lumânări reflectate în oglinzi dădeau senzaţia de spaţiu mărit.

Existau apoi balurile de la Jockey-Club sau balul Obolului. La balurile mascate venea şi lume “mai de toată mâna”, mai nenobilă, care profita de păstrarea anonimatului pentru a mai sălta social.

Unele baluri au rămas celebre, ca de pildă acela organizat la 24 mai 1883 de către prinţesa Urusoff, soţia ministrului rus la Bucureşti, la care ţinuta a fost Ludovic al XIV-lea şi al XVI-lea, deci pentru doamne a însemnat întruparea Mariei Antoaneta, a Doamnei de Pompadour, a Doamnei de Berry…

Dincolo de modalităţi de petrecere a timpului liber, balurile erau, pentru lumea bună de atunci, un mod de afirmare şi menţinere a condiţiei sociale. Ele au continuat şi după primul război mondial. Ca atâtea alte forme sociale de odinioară pe care vântul democraţiei le-a golit de conţinutul iniţial.

sursa:http://istoriiregasite.wordpress.com/2010/05/27/ion-bulei-balurile-de-acum-un-veac/