Aventurile Reginei Maria, o traumă pentru tânărul prinț Carol

Nașterea lui Carol, primul copil al cuplului princiar Ferdinand-Maria, pe 15 octombrie 1893, a fost un prilej de mare bucurie pentru țară, familia regală și Regele Carol I, dar mai puțin pentru tânăra mamă, care-și va aminti mai târziu: „Mă simțeam mică de tot, zguduită, fără vlagă, și abia mă țineam să nu plâng”.

Două săptămâni mai târziu, pe 29 octombrie, Carol, primul moștenitor al Coroanei, născut în România, era botezat în credința ortodoxă, așa cum prevedea Constituția din 1866. Întâmplător, în acea zi, mama sa împlinea 18 ani. De fapt, unele dintre problemele cu care s-a confruntat copilul Carol au fost multele și diversele influențe ce s-au exercitat asupra lui exact în perioada când se formează un caracter.

Cu o mamă adolescentă și cu un tată extrem de timid, figura dominantă a familiei regale și a copilăriei lui Carol rămânea bătrânul său unchi, Regele Carol I.

Suveranul României îl considera pe micul său descendent drept o proprietate a statului, iar pe el însuși dator să se ocupe de educația lui, mai ales că și Parlamentul îi solicitase acest lucru. Din nefericire, alegerile Regelui Carol I în ceea ce privește personalul care urma să aibă grijă de strănepotul său s-au dovedit a fi proaste.

În toamna anului 1898, Carol I a angajat-o pe prima guvernantă a prințului, o anume miss Saxton Winter, o englezoaică despre care conaționala ei, prințesa Maria, avea o părere execrabilă: „era lătăreață, greoaie, cu ochii mari, bulbucați și ficși. Cogeamite nasul cărnos și o gură respingătoare; era vulgară, de o vulgaritate pe care nu o putea cântări deplin decât cineva din aceeași naționalitate cu ea”.

Aventurile Reginei Maria

Aversiunea Mariei față de miss Winter era perfect explicabilă având în vedere că guvernanta avea din partea Regelui Carol I și misiunea de a „monitoriza” aventurile sentimentale ale prințesei moștenitoare, care în trei ani se transformase dintr-o copilă neștiutoare și speriată într-una dintre cele mai frumoase și mai senzuale femei din Europa.

Iar relațiile sentimentale ale Mariei se succedau rapid. Mai întâi, vărul ei primar, marele duce rus Boris, apoi chipeșul locotenent Zizi Cantacuzino (viitor erou de război, dar și președintele partidului „Totul pentru Țară”), presupus a fi tatăl Mărioarei.

A urmat o relație de patru ani cu Waldorf Astor, fiul unuia dintre cei mai bogați oameni din lume, care printre multe alte cadouri i-a dăruit – potrivit bârfei locale – și cel de-al patrulea copil, pe prințul Nicolae. Între timp, după nașterea Mărioarei, Maria reușise să o îndepărteze pe miss Winter, noua guvernantă, miss Ffoliet, fiind mai pe gustul prințesei.

„Din nefericire, într-o formă sau alta, poveștile de dragoste ale Mariei aveau să lase urme durabile în comportamentul fiului său mai mare”. (Paul D. Quinlan)

Prințul Barbu Stirbey (1872 - 1946)

Cel mai traumatizant lucru, probabil, pentru Carol a fost relația mamei sale cu prințul Barbu Știrbey, un bărbat frumos, atrăgător, cu ochi magnetici și ținută de aristocrat britanic. A fost marea dragoste a Mariei și a durat din 1907, când s-au cunoscut, până la moartea reginei, în 1938.

Nu-i vorbă, influența lui Barbu Știrbey s-a exercitat nu doar asupra Mariei, ci și asupra lui Ferdinand, al cărui colaborator loial și competent a fost, mai întâi în calitatea sa de administrator al Domeniilor Coroanei din 1913, apoi de confident și chiar de prim-ministru.

În plus, era cumnatul lui Ionel Brătianu și prințului Carol i se părea – nu fără temei – că practic deciziile importante nu erau luate de tatăl său, ci de tripleta Regina Maria–Ionel Brătianu–prințul Știrbey. De aici și ura pe care a dezvoltat-o ulterior împotriva lui Știrbey și a lui Brătianu, dar de care n-a scăpat nici mama sa în ultimii ani de viață.

Acest text este un fragment din articolul „Carol al II-lea. A avut totul și a pierdut totul", publicat în numărul 224 al revistei Historia, disponibil în format digital pe paydemic.com