Au colaborat Aliaţii cu Mafia siciliană în campania din 1943?
Este un mit colaborarea dintre trupele aliate şi Mafia siciliană în timpul campaniei din Italia din 1943? Au făcut americanii pact cu diavolul pentru a trece războiul? Există mărturii care indică veridicitatea acestor fapte, cum că Mafia s-a dus la război alături de Aliaţi, împotriva Axei. Documentele militare din timpul campaniei în Sicilia, precum şi mărturii ale localnicilor reuşesc să facă lumină în întuniercul conspirativ al poveştii.
Rezistenţa germană şi italiană împotriva înaintării trupelor americane înspre centrul Siciliei, în 1943, s-a concentrat în jurul Monte Cammarata. Conform jurnalistului şi politicianului socialist sicilian Michele Pantaleone, aici, infanteria Axei a fost suplimentată cu tunuri anti-tanc de 88 mm şi un detaşament de tancuri germane. Poziţia Axei a dictat alegerea drumului înspre nord, spre Palermo, fiind perfect localizată pentru a putea dinamita întreg convoiul american ce se îndrepta înspre ea. Cele mai apropiate oraşe mari erau Mussomeli, în sud-est, şi Villalba, în est.
La 14 iulie, patru zile după debarcarea Aliaţilor, un avion de război american a survolat Villalba. „Aeronava a zburat atât de jos”, povesteşte Pantaleone, „încât aproape a atins acoperişurile şi o bandieră sau o flamură putea fi văzută fâlfâind de carlingă. Flamura era fabricată dintr-un material galben-auriu şi avea inscripţionată litera „L”, mare şi neagră, desenată cu grijă în mijloc.” Avionul a aruncat un sac de nailon în oraş, în apropierea casei preotului. Sacul i-a fost încredinţat carabinierului Angelo Riccioli, care l-a deschis şi, înăuntru, a găsit un mic steag galben cu un „L” pe el – ca flamura purtată de avion.
„Naşul” primeşte o ofertă din cer
Un al doilea sac a fost aruncat în apropierea unei ferme aparţinând lui Don Calogero Vizzini, cunoscut şi sub numele de Don Calo, acesta fiind capul Mafiei siciliene. Deşi unele autorităţi au încă dubii faţă de adevărata misiune a lui Don Calo, cu siguranţă el era un Mafioso influent în regiune. Cel de-al doilea sac a fost recuperat de unul dintre servitorii lui Don Calo, Carmelo Bartolomeo, care i l-a prezentat de îndată stăpânului. Carmelo privea cum Don Calo deschidea coletul căzut din cer, iar înăuntru a descoperit, spunea Bartolomeo, „o batistă de mătase ce arăta de parcă era făcută din aur, exact aceeaşi culoare ca pânza ce atârna de avion”.
Don Calo ştia precis ce însemna. Batista de mătase era o metodă tradiţională de contact folosită de Mafie. Era ca o parolă, iar pe aceasta, „L”-ul negru venea de la Lucky Luciano. Don Calo a scris, în răspuns, o scrisoare codificată lui Giuseppe Genco Russo, al doilea cel mai important Mafioso din zonă:„Turi, vechilul fermei, va merge la un târg, în Cerda, cu viţeii, joi, pe 20. Eu voi pleca în aceeaşi zi cu vacile, carul cu boi şi cu taurul. Pregăteşte legăturile de nuiele pentru a face brânză şi furnizează ţarcuri pentru oi.” „Vacile” însemnau Armata SUA, „carul cu boi” – tancurile, iar „taurul” – comandantul american. Don Calo îi spunea lui Russo să facă tot posibilul să îi mulţumească pe americani şi să le asigure securitatea. În acea seară, mesajul a fost livrat de un călăreţ lui Russo, în oraşul Mussomeli.
Cu tancurile la porţile lui Don Calo
Şase zile mai târziu, pe 20 iulie, un sicilian (care a preferat să rămână anonim) a spus că a văzut tancurile americane venind pe drumul spre Villalba. „Am alergat jos”, îşi amintea, „şi am strigat în oraş:Vin americanii! Vin americanii! Aşa că am mers să întâmpinăm tancurile. Am luat o coadă de mătură şi o faţă de pernă albă. Am făcut un steag alb şi am mers să întâmpinăm tancurile la intrarea în sat. Tancurile se apropiau de Villalba şi o voce gravă spunea:Chemaţi-l pe Don Calo Vizzini, chemaţi-l pe Don Calo Vizzini!” Trei tancuri americane au intrat în oraşul Villalba, unul dintre ele fluturând un steag galben cu un mare „L” negru. Când tancurile s-au oprit în centrul oraşului, un ofiţer american s-a urcat pe unul din turnuri şi a început să vorbească într-un dialect sicilian autentic, întrebând de Don Calo, în vârstă de 66 de ani. „La timpul cuvenit, Vizzini şi-a făcut apariţia”, spune Pantaleone, a cărui familie locuia, de asemenea, în Villalba. „În cămaşă, cu o jachetă pe braţ, un trabuc în gură şi cu pălăria trasă până peste ochelarii mari ca nişte carapace de broască ţestoasă, şi-a deschis drumul prin mulţime cu coatele, în stilul său obişnuit, molcom, ca şi când era împovărat de greutatea propriului corp mătăhălos”.
Fără să spună vreun cuvânt, Don Calo i-a dat ofiţerului american steagul său galben. Era însoţit de unul dintre nepoţii săi, care tocmai se întorsese din America. „Turnul s-a deschis”, spune sicilianul anonim, „Don Calo şi nepotul său s-au urcat în tanc, lăsându-ne de izbelişte. La plecare, ne-au aruncat câţiva pumni de dulciuri şi ţigări”. Tânărul sicilian era nemulţumit să vadă că protectorul oraşului dispăruse alături de americani.
Italienii dezertează cu puţin ajutor de la prieteni
În ziua următoare, pe înălţimile ce înconjurau Monte Cammarata şi dădeau spre nordul drumului spre Palermo, acolo unde comandantul Axei, Locotenent-colonelul Salemi, spera să îi pulverizeze pe americani, două treimi din trupele sale au dezertat. Rămaşi singuri, germanii au decis să se retragă în tancuri. O parte din soldaţii italieni au declarat, mai târziu, că fuseseră abordaţi de agenţi ai Mafiei în timpul nopţii, care le spuseseră că sunt într-o situaţie fără scăpare şi că ar trebui să plece. Le-au oferit soldaţilor haine civile şi orice altă formă de ajutor pentru a ajunge acasă, la familiile lor. A doua zi, Colonelul Salemi era şi el interceptat de Mafie şi luat prizonier în primăria din Mussomeli. Bătălia de la Cammarata a fost câştigată fără să fi fost tras nici măcar un glonţ – după cum susţine Pantaleone – şi astfel, s-a născut unul dintre cele mai mari mituri despre mafie. Americanii au continuat drumul spre Palermo.
Misterioşii soldaţi americani
Cine erau soldaţii americani din Villalba care plecaseră cu Don Calo? Răspunsul nu este greu de ghicit. Erau ofiţeri CIC (Counter Intelligence Corps) ce operau, ca întotdeauna, înaintea trupelor principale. De departe cea mai mare formaţiune de servicii secrete lansată, CIC a jucat un rol important încă de la început, furnizând protecţia în porturile din nordul Africii în perioada de dinaintea invaziei. Zece detaşamente CIC au debarcat pe plajele italiene, împreună cu primele trupe de asalt, şi au avansat rapid în interiorul Siciliei.
Ofiţerii CIC care au intrat în Villalba trebuie să fi fost ataşaţi fie la Divizia de Infanterie 45, fie la Divizia de Infanterie 3, ambele operând în Sicilia central-vestică în momentul respectiv. Însă, istoria oficială oferită de CIC cu privire la campania în Sicilia (furnizată de personalul CIC la începutul anilor 1950) nu menţionează Mafia, nici incidentul din Villalba. O cercetare la Institutul de Istorie a Armatei Americane relevă faptul că, de fapt, Regimentul de Infanterie 180 (parte a Diviziei de Infanterie 45) opera în arealul oraşului Villalba, în special Cavaleria de Recunoaştere 45. Aceştia erau o unitate mecanizată în vehicule blindate şi, cel mai probabil, tancurile lor au intrat în Villalba şi l-au invitat pe Don Calo să îi însoţească.
Daily Journal, aparţinând acestei unităţi de cavalerie, menţionează intrarea lor în Villalba, dar niciun eveniment special nu este înregistrat. Înregistrarea din 19 iulie arată că li se „dăduse ordin să găsească ce forţe ale inamicului se aflau în vecinătatea Vallelunga” – la aproximativ 15 km la nord de Villalba. Puterea inamicului fusese estimată la 200 de germani şi cinci tancuri, iar, atunci, li s-a dat ordin să spioneze Valladolma, de asemenea, la nord de Villalba, unde nu a fost găsită nicio altă forţă inamică.
Axa bate în retragere
În ziua ce a urmat, la amiază, Daily Journal relatează despre un „contact făcut în Villalba cu Divizia de Patrulare 3 – două tancuri italiene fuseseră abandonate şi distruse.” Villalba rămăsese în urma altor oraşe în care intraseră americanii, pe care le decretaseră sigure. Dimineaţa devreme, Caltavurturo (la 80 km nord de Villalba) fusese ocupată de plutonul 3 al diviziei de cavalerie, iar 300 de soldaţi inamici deja părăsiseră oraşul. Mişcarea generală a Axei era înapoi – linia de rezistenţă germană fusese retrasă departe, înspre estul insulei, înainte de Messina.
Villalba şi Monte Cammarata nu erau, fără îndoială, zone de potenţială rezistenţă a Axei, care putea fi înfrântă numai printr-o alianţă cu Mafia locală. De fapt, la data menţionată de Pantaleone, alţi soldaţi americani erau deja în faţă, dincolo de aceste oraşe, pe drumul spre Palermo. Singura înregistrare a unui conflict în arealul oraşului Villalba a fost cel din nord, de la Vallelunga, unde a avut loc confruntarea cu 200 de soldaţi inamici care au fost rapid înfrânte.
Rapoarte de activitate obişnuită
În raportul de activitate din 20-21 iulie al Cavaleriei de Recunoaştere 3 există următoarea relatare:„la ora 1500 comandantul diviziei a ordonat ca primul pluton să spioneze drumul CAMMARATA-S STEFANO. Plutonul s-a mişcat, la 1545 a terminat misiunea şi s-a întors la 2000. Drumul declarat liber.” Acest drum traversează de la est la vest versantul nordic al Muntelui Cammarata şi ar fi putut fi o zonă ţintă pentru o ambuscadă a Axei, aşa cum relatează Pantaleone. Drumul se bifurcă la San Stefano, o rută se deschide înspre Corleone şi Palermo, în nord, şi una continuă drumul spre vest. Abia la nord de San Stefano a fost întâlnită o rezistenţă italiană de către plutonul 2, acoperind drumul spre Corleone, însă a reuşit „să înlăture inamicul de pe poziţii”. Relatarea cu privire la operaţiunile Cavaleriei de Recunoaştere 3 reuşeşte să ajute la detalierea tabloului:„Plutonul 2 al Locotenentului Gunter a întâlnit nişte italieni ce încercau să stabilească o poziţie puternică lângă San Stefano. Din nou, era un caz în care vedeam inamicul înainte ca el să ne vadă. Locotenentul Gunter a lăsat vehiculele pe marginea drumului şi a transmis că un contact era iminent. Apoi, s-a întors pentru a informa comandantul infanteriei asupra situaţiei. Infanteriştii americani trimişi, s-au îndreptat în sus şi au atacat cu foc. S-a dovedit a fi o acţiune supriză de succes. Italienii au fost decimaţi şi nimiciţi înainte să poată opună rezistenţă.”
Raportul operaţiunilor pentru zilele de 21-22 relatează faptul că plutonul 2 se afla la 128 km la nord-vest de Cammarata, în apropiere de Chiusa Sclafani, unde au fost atacaţi de artilerie, însă au întors focul, au distrus o parte din apărarea inamicului şi au luat 34 de prizonieri. Drumul spre Corleone era liber din acel moment.
Adevărul, o poveste invers
Faptul că vizita americanilor în Villalba din 20 iulie nu a avut nimic de-a face cu ideea de a folosi Mafia în campania lor este sugerată şi de o mărturie a lui Luigi Lumia, un fost primar al oraşului:„Aproximativ la ora 2 a amiezii zilei de 20 iulie, trei tancuri americane au intrat în oraşul Villalba. Încercând să se facă auziţi peste strigătele de încântare ale copiilor din oraş, soldaţii au ieşit din turnul tancurilor întrebând unde poate fi găsită persoana responsabilă cu afacerile oraşului – il capo del paese. Nu târziu după aceea, un convoi de oameni conduşi de Calogero Vizzini şi-a făcut loc spre tancuri, scandând:Trăiască America! Trăiască Mafia!, Trăiască Don Calo! Americanii au întrebat dacă existau trupe germane în zonă şi la auzul veştii că nu, l-au luat pe il capo del paese– Don Calo – pe tancuri împreună cu Damiano Lumia care era interpretul său. Totuşi, nu a fost uşor ca tancurile să plece din nou. Soldaţii au fost nevoiţi să mituiască zeci de copii care se suiau pe tancuri cu dulciuri, gumă de mestecat şi chiar ţigări pentru a scăpa de ei şi pentru a elibera străzile de mulţimea de oameni care ieşise să îi vadă. Într-un final, după ce au reuşit să îndepărteze până şi pe cei mai pasionali susţinători ai lui Don Calo, care insistau să se agaţe de tancuri, au reuşit să plece. Cei doi oameni au fost duşi la Turrume-Tudia şi au fost chestionaţi de oficialii americani în prezenţa soldaţilor inamici.”
În timpul interogării, s-a descoperit că un jeep de patrulă american fusese atacat cu focuri de armă cu câteva zile înainte în apropiere de intersecţia dintre SP16 şi SN121, nu departe de oraş. Un soldat american a fost omorât şi se credea că atacatorii erau soldaţi italieni ascunşi în măslini.
Muniţii şi temperamente explozive
Infanteria americană a întors focul, reuşind să dea foc câmpurilor uscate. Focul s-a întins rapid şi a aprins muniţia lăsată de italieni, care s-au retras rapid. Cu cât exploda mai multă muniţie, cu atât mai mult americanii credeau că sunt atacaţi cu o forţă majoră. Conform lui Lumia, acest lucru i-a forţat pe americani să trimită trei tancuri în teritoriul de dispută şi să intre în Villalba.
Sursa spuselor lui Lumia este interpretul lui Vizzini, Damiano Lumia. Conform acestuia, Don Calo le-a spus americanilor că italienii au fugit şi că schimbul de focuri a fost cauzat de muniţia explodând. L-a asigurat că nu se confruntau cu vreun inamic local, dar acest lucru a enervat interogatorul american. „I-a spus lui Don Calo că nu se putea ca totul să fi fost în zadar şi a început să îşi manifeste furia într-un val de obscenităţi pe care sărmanul translator nu a catadicsit să le reproducă”, spune Lumia. „Apoi, roşu de mânie, a strigat:ieşi afară, ieşi afară!” ca un nebun. „Pe jos?” a întrebat traducătorul. „Pe jos! pe jos!”, a strigat americanul, încercând să încheie cât mai rapid conversaţia.
„După atâta ţipat pe de o parte, şi atâta vorbărie pe de alta, americanul, care se calmase puţin, a decis să îl acompanieze pe il capo del paeseînapoi de unde venise, într-un jeep. „Era deja noapte când Calogero Vizzini, obosit şi intimidat, a fost dus acasă, la jumătatea drumului dintre americani şi zona rurală. I-a spus translatorului să nu spună nimănui despre ce se întâmplase şi apoi a mers să doarmă. Trupele americane au început iarăşi marşul.” Aceasta este întreaga poveste, conform lui Luigi Lumia. Americanii abia dacă au vrut să ştie cu ce fel de opoziţie se confruntau şi, cu siguranţă, nu l-au tratat pe Don Calo cu respect. De altfel, Don Calo era complet ruşinat de întregul incident. Nu există niciun indiciu aici despre o afacere deja aranjată – aici se încheie mirajul unei mici conspiraţii de război.
Michele Pantaleone este principala sursă a relatărilor despre legătura Luciano-Vizzini, iar el, fiind nu tocmai un simpatizant al lui Don Calo nu poate reprezenta o sursă de încredere, obiectivă. Documentele OSS din timpul războiului arată că familia sa se afla într-o dispută cu clanul Vizzini cu privire la o proprietate, iar acest aspect – coroborat cu faptul că era comunist şi rival politic al lui Vizzini – aruncă o umbră de îndoială asupra întregii perspective asupra poveştii. Totuşi, a existat un element de seducţie în povestea sa despre Don Calo care a făcut să fie răspândită de mulţi, mai ales de Norman Lewis, care a introdus-o în volumul său, The Honoured Society.
Sursa:Military History Monthly
