Atena 2004: Ultima zvâcnire a olimpismului românesc
Jocurile Olimpice de la Atena, din 2004, au marcat un regres serios pentru sportul olimpic românesc – și, după părerea mea, au semnalat începutul sfârșitului pentru o delegație olimpică a României cu care să ne putem mândri.
Gimnastele au strălucit din nou. Lider – Cătălina Ponor
Când antrenorii Martha și Bela Karolyi lăsaseră România Nadiei Comăneci pentru a ridica gimnastica americană, toată lumea a crezut că opțiunea lor va atrage căderea gimnasticii noastre feminine. N-a fost așa însă, grație profesorilor Octavian Bellu și Mariana Bitang, care au preluat conducerea lotului național, reușind ca, treptat-treptat, să crească noi generații de gimnaste valoroase, care au putut lupta de la egal la egal cu tradiționalele lor adversare, sportivele din SUA și Rusia, ba să le și învingă categoric, în arenele olimpice.
Așa s-a întâmplat și la Atena 2004, când fetele antrenorilor Bellu și Bitang s-au prezentat într-o formă de zile mari, cucerind din nou titlul olimpic pe echipe și nu mai puțin de alte 7 medalii, dintre care 4 de aur. A fost un veritabil triumf, în care steaua echipei României s-a numit Cătălina Ponor – triplă campioană olimpică la această ediție a J.O., cu un titlu la echipe și alte două medalii de aur la bârnă și sol. Două medalii de aur a cucerit și Monica Roșu (echipe și sărituri), iar echipa a avut următoarea componență: Cătălina Ponor, Monica Roșu, Oana Ban, Silvia Stroescu, Daniela Sofronie și Alexandra Eremia. Iar cum ultimele două au cucerit și ele medalii în finalele pe aparate, rezultă că singura component a echipei care nu a urcat pe podium și în probele individuale a fost Oana Ban. Care s-a accidentat în timpul concursului, fiind retrasă din competiție. Astfel, noua generație de gimnaste se întorcea de la Atena cu fruntea sus, iar Cătălina Ponor mergea înainte...
Schifistele de aur, tot cu Elisabeta Lipă în barcă!
Al doilea buchet de medalii cucerite la Atena s-a datorat canotoarelor românce, în fruntea cărora continua să strălucească inepuizabila Elisabeta Lipă. Poate părea greu de crezut, dar în anul Jocurilor Olimpice de la Atena ea împlinise 40 de ani, fiind prezentă la cea de a şasea a ei Olimpiadă, după ce își făcuse debutul olimpic la ediția de la Los Angeles, în 1984. Își începuse cariera pe pistele olimpice de apă cu o medalie de aur, pentru a decide să se retragă din activitate tot ca învingătoare, de astă dată componentă a echipajului de 8+1, din care au mai făcut parte Aurica Bărăscu, Georgeta Damian, Rodica Florea, Liliana Gafencu, Elena Georgescu, Doina Ignat, Ioana Papuc și Viorica Susanu. O a doua medalie de aur a fost cucerită de ramerele Doina Ignat și Viorica Susanu, la 2 f.c., pentru ca Angela Alupei și Constanța Burcică să obțină și ele aurul olimpic, la 2 vâsle, categoria ușoară.
Cu acest bilanț excepțional, canotoarele românce au marcat un nou moment de excepție în istoria sportului olimpic, dar câteva dintre ele vor decide să se retragă după victoriile de la Atena, Elisabeta Lipă find răsplătită cu „Colanul de Aur”, cea mai înaltă distuncție acordată de Comitetul Olimpic Internațional, ca și cu medalia „Thomas Keller” care răsplătește cele mai valoroase performanțe din canotajul mondial.
Camelia Potec: „Acum sau niciodată!”
La ora Olimpiadei de la Atena, înotătoarea Camelia Potec era, de departe – și a rămas și astăzi – cea mai titrată campioană a natației românești. În palmaresul ei, această brăileancă, fiica unui marinar, a adunat o puzderie de recorduri naționale și nenumărate participări la campionatele mondiale și europene. Medaliile olimpice îi vor scăpa însă printre degete, cum se spune, și cum, de altfel, s-a întâmplat și în piscina olimpică ateniană, unde a ratat de puțin bronzul, în proba de 400 metri liber. Va povesti după cursă că pierduse secunde prețioase din cauză că, de-a lungul celor 8 lungimi de bazin, trăsese de prea multe ori cu coada ochiului la principalele adversare, în loc să se concentreze exclusiv la propria cursă.
Sigur că, a doua zi, gazetarii români n-au iertat-o pentru rateu, dar tocmai asta a ambiționat-o și mai mult, după cum declară ea însăși. Cert e că, desi a concurat pe culoarul 1, deci într-o poziție defavorizantă, va cuceri titlul și medalia de aur în proba de la 200m liber, încoronându-și astfel o frumoasă carieră sportivă, care va continua cu prezențe și la următoarele două ediții ale J.O. Fără a-și mai reedita performanța de la Atena, dar rămânând o mare campioană, care va fi aleasă, în 2013, în funcția de președinte al federației române de specialitate.
Cum au coclit medaliile olimpice de la Atena
În urmă cu câțiva ani am aflat, nu fără surprindere, că un ziar constantănțean publica știrea că gimnasta Cătălina Ponor constatase ceva greu de crezut, și anume că medaliile ei olimpice de aur pur și simplu cocliseră! Sigur că e cu totul anormal, dar, pe de altă parte, ar trebui să știe toată lumea că medaliile olimpice de aur nu sunt nici pe departe de aur, ci doar suflate cu o pulbere de aur, care, dacă nu au fost tratate și cu un înveliș care să le asigure conservarea, vor deveni de argint sau, mă rog, dintr-un metal alb, care seamănă cu argintul. Iar povestea asta îmi amintește că uneia dintre handbalistele românce, care cucerise titlul de campioană mondială în 1962, hoții i-au spart casa, furându-i medalia de aur. Care nu era nici măcar de argint!
