Atacuri ce au zguduit lumea sportivă

Din păcate de multe ori lumea sportivă a fost zguduită de atacuri teroriste, de rivalități care s-au consumat în afara arenelor sportive cu consecințe devastatoare, sau pur și simplu de „intervenția” unor fani care aveau mari probleme psihice. Iată câteva dintre aceste triste episoade:

Septembrie 1972. Întreaga planetă are privirile aţintite către cea de a XX-a ediţie a Jocurilor Olimpice ce se desfăşoară la Munchen.

JO din RFG au adunat la start un număr record de participanţi până la acel moment:7.173 sportivi (1059 femei) din 121 de ţări au concurat pentru195 de medalii de aur. Brusc, pe 5 septembrie, televiziunile din întreaga lume îşi întrerup programul obişnuit pentru a transmite o ştire de ultimă oră:11 sportivi şi oficiali israelieni au fost luaţi ostatici în satul olimpic din Munchen.

Ce s-a întâmplat de fapt în satul olimpic înainte de ivirea zorilor? În jurul orei 4.30, în dimineaţa zilei de 5 septembrie, un grup de opt terorişti palestinieni, cu feţele acoperite de măşti de schi şi înarmaţi cu arme Kalashnikov şi cu grenade de mână, aparţinând grupării „Septembrie Negru”, au pătruns în clădirea în care erau cazaţi sportivii israelieni, capturând 11 ostatici.

În momentul în care au pătruns în apartamentele sportivilor israelieni, terorişti au executat doi dintre cei 11 ostatici. Moshe Weinberg-antrenor de lupte şi Yossef Romano au fost împuşcaţi mortal pentru că au încercat să se opună răpitorilor. Un al treilea sportiv, Yossef Gutfreund a reuşit să îi blocheze pentru câteva secunde pe terorişti, oferindu-le astfel timp unor colegi să fugă din camere. Henry Hershkowitz, luptătorul Gad Tsobari, Zelich Stroch (tir), Dan Alon, Moshe Yehuda Weinstain (scrimă), Shaul Ladany (marş) şi doi medici au reuşit să scape fugind pe balustrada hotelului.

Grupul de terorişti era compus din opt fedayeeni, recrutaţi din taberele palestiniene din Iordania, Siria şi Liban:Liderul acestora era Luttif Afif (Issa). Ceilalţi erau:Yusuf Nazzal (Tony), adjutantul lui Issa, Afif Ahmed Hamid (Paolo), Khalid Jawad (Salah), Ahmed Chic Thaa (Abu Halla), Mohammed Safady (Badran), Adnan Al-Gashey (Denawi), şi Jamal Al-Gashey (Samir). Terorişti au cerut în schimbul sportivilor israelieni, eliberarea a 234 de prizonieri palestinieni din închisorile israeliene, dar şi a teroriştilor germani Andreas Baader şi Ulrike Meinhof.

De la început crizei, guvernul din Israel condus de Golda Meir a refuzat ferm orice tip de negociere, iar Germania a refuzat permiterea unei echipe a forţelor speciale ale statului evreu să opereze în München. În schimb, poliţia germană a lansat propriile serii de operaţiuni de salvare şi eliberare a ostatecilor, însă situaţia avea să degenereze pe parcursul a 21 de ore, din rău în mai rău. Un factor avea să devină crucial în rezolvarea situaţiei:poliţia germană nu dispunea de trupe speciale pregătite pentru a face faţă unor situaţii dificile.

Eşecul poliţiei germane

Prima încercarea de eliberare a ostaticilor a fost un dezastru total. Televizunile aflate la faţa locului au filmat pregătirile poliţiei pentru a lua cu asalt locaţia în care se aflau terorişti. Avertizaţi de imaginile de la televizor, teroriştii au interpus ostaticii între ei şi poliţie, ameninţând că îi vor executa. A doua încercare de eliberare s-a terminat tragic pentru toţi cei implicaţi. Poliţia germană a pregătit o ambuscada pe aeroportul Fürstenfeldbruck de lângă Munchen. Teroriştii au fost păcăliţi că vor fi lăsaţi să plece împreună cu ostaticii la bordul unui avion în Egipt. Răpitorii şi ostaticii au sosit pe aeroport, la 6 septembrie, în jurul orei 23.00, la bordul a trei elicoptere. În jurul avionului care trebuia să-i transporte au fost amplasaţi cinci lunetişti slabi antrenaţi ai poliţiei germane iar la bordul Boeing-ului 727 au fost introduşi mai mulţi poliţişti în civil.

Iadul s-a dezlănţuit în momentul în care primul lunetist care avea ca ţintă eliminarea liderului răpitorilor a ratat ţinta, rănindu-l doar. În timpul schimbului de focuri ce a urmat, teroriştii au aruncat mai multe grenade asupra elicopterului în care se aflau ostatecii. Două ore mai târziu, bilanţul a fost unul tragic la încetarea schimbului de focuri. Au murit toţi cei nouă sportivi care fuseseră luaţi ostatici, un poliţist german şi cinci răpitori. Alţi trei terorişti s-au predat poliţiei germane. Doar patru dintre cei 11 sportivi luaţi ostatici erau născuţi în Israel:Moshe Weinberg-antrenor de lupte, primul ucis de terorişti, Amitzur Shapira-antrenor de atletism, luat ostatic şi ucis pe aeroport, Yakov Springer-Israel, arbitru de haltere, luat ostatic şi ucis în atacul cu grenade şi Yossef Gutfreund-arbitru de lupte. Alţi doi erau născuţi în România, scrimerul Andre Spitzer şi tiristul Kehat Shorr, unul în Libia, Yossef Romano (haltere), unul în Polonia, Ze'ev Friedman (haltere), unul în SUA, David Berger (haltere), unul în Letonia, Eliezer Halfin (lupte) şi unul în Rusia, Mark Slavin (lupte).

Israelul a răspuns actului terorist pe 9 septembrie când Forţele Aeriene ale statului evreu au bombardat bazele OEP din Siria şi Liban. În acelaşi timp, Mossadul a demarat o operaţiune secretă denumită „Mânia lui Dumnezeu" de eliminarea a celor 11 suspecţi bănuiţi a fi autorii din umbră a masacrului din Munchen.  Ulterior, dictatorul libian Moammar El Kaddafi a anunţat că "recompensează" gruparea teroristă "Septembrie Negru" cu 25 de milioane de dolari pentru oripilantul masacru.

În 2005, regizorul american Steven Spielberg a realizat filmul „Munich”, într-o încercare artistică de a recrea drama prin care au trecut sportivi israelieni şi rudele acestora. Filmul surprinde şi momentul controversat prin care Mossadul duce la îndeplinire eliminarea celor ce au stat în spatele masacrului din Munchen

Israelul a declasificat arhivele guvernamentale privind masacrul de la Munchen

Israelul a publicat la sfârşitul luni august zeci de documente oficiale în legătură cu luarea de ostatici şi asasinarea sportivilor israelieni la Jocurile Olimpice de la Munchen, din 1972, punând în discuţie implicarea serviciilor de securitate şi a guvernului german, informează AFP.

Arhivele israeliene au prezentat 45 de documente, unele special deschise cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la asasinarea a 11 sportivi israelieni de un comando de opt palestinieni, membri ai organizaţiei "Septembrie Negru".

Aceste documente prezintă discuţii între Ministerele Afacerilor Externe, reuniuni ale Cabinetului israelian şi ale comisiei parlamentare de afaceri externe şi apărare, precum şi corespondenţe între responsabili germani şi israelieni.

"Germanii nu au făcut nici cel mai mic efort pentru salvarea de vieţi, nu şi-au asumat nici cel mai mic risc pentru a salva oamenii, nici pe ai lor, nici pe ai noştri", se poate citi în mărturia şefului Mossad din acea vreme, Zvi Zamir, la revenirea de la Munchen. El adaugă că germanii "au făcut totul pentru a termina cu această poveste, cu orice preţ, pentru a nu perturba Jocurile Olimpice".

Zamir se declară exasperat de greşelile poliţiei germane. El spune că trăgătorii de elită erau echipaţi cu revolvere, că blindatele pentru salvarea ostaticilor au ajuns cu întârziere şi că poliţiştii nu aveau lanterne pentru a urmări mişcările activiştilor palestinieni în timpul nopţii în care a avut loc tentativa de eliberare a ostaticilor. "Nu exista niciun plan de urmărire şi niciun mijloc de a improviza un plan alternativ", a adăugat Zamir.

Anumite documente scor în evidenţă şi probleme în dispozitiviul de securitate israelian. Raportul comisiei de anchetă arată o "lipsă de claritate, probleme şi proceduri contradictorii", responsabil fiind considerat şeful securităţii din acea vreme de la ambasada Israelului în Germania, al cărui nume nu a fost dezvăluit.

Opt membri ai organizaţiei palestiniene "Septembrie Negru" au pătruns în clădirea delegaţiei israeliene din satul olimpic, la 5 septembrie 1972, la Munchen. Ei au ucis doi sportivi israelieni şi au luat alţi nouă ostatici, cerând în schimba eliberarea a 232 de activişti palestinieni.

Operaţiunea de salvare, organziată de serviciile germane de securitate, s-a soldat cu un fiasco. Toţi ostaticii au fost ucişi, la fel ca şi un poliţist vest-german şi cinci din cei opt palestinieni. Ceilalţi trei activişti palestinieni au fost capturaţi.

Deschiderea arhivelor israeliene intervine în contextul unei polemici care a avut loc înainte de deschiderea JO de la Londra, în legătură cu posibilitatea de a onora memoria sportivlor israelieni printr-un moment de reculegere la ceremonia de deschidere a JO.

Comitetul Internaţional Olimpic a decis în cele din urmă să se ţină un minut de reculegere în timpul unei ceremonii de inaugurare a zidului armistiţiului olimpic, în absenţa vreunei reprezentant israelian, ceea ce a provocat furia acestora.

Cazul Nancy Kerrigan

Nancy Kerrigan s-a născut la Woburn, Massachusetts în familia lui Daniel Kerrigan şi a Brendei M. (Schultz) Kerrigan. A început să patineze la şase ani la patinoarul din oraşul ei, Stoneham, Massachusetts. A început să obţină rezultate la nivel naţional când s-a clasat a patra la campionatul naţional de junioare din 1987. A debutat la senioare în sezonul următor, progresând an de an în ierarhia naţională. Rezultatele bune la nivel naţional au continuat să vină, ea obţinând locul 3 la campionatul naţional din 1991. S-a calificat la campionatele mondiale de patinaj artistic din 1991, unde a obţinut o medalie de bronz. În sezonul 1992, Kerrigan a obţinut din nou un rezultat mai bun, terminând a doua. De asemenea, a participat la Jocurile Olimpice de la Albertville, obţinând medalia de bronz, şi la campionatele mondiale, la care a câştigat argintul. 

Kerrigan a devenit celebră în afara lumii patinajului când, la 6 ianuarie 1994, a fost lovită în genunchi cu un baston telescopic de către Shane Stant la campionatul naţional de patinaj artistic din Detroit, atac plănuit de Jeff Gillooly, fostul soţ al rivalei ei Tonya Harding, şi de prietenul acestuia, Shawn Eckardt.

Kerrigan a fost filmată după atac ducând mâna la genunchi şi stricând „De ce, de ce, de ce”. Acest film a fost difuzat pe aproape toate canalele media în zilele de după atac. Deşi Kerrigan a fost obligată să se retragă de la campionatul naţional din cauza rănirii, federaţia a ales să o includă în echipa olimpică în locul vicecampioanei Michelle Kwan. Kerrigan s-a recuperat rapid şi şi-a reluat antrenamentele intensive. 

Monica Seleș 

Monica Seleș a fost numărul 1 mondial timp de 178 de săptămâni, câştigând de două ori US Open (1991, 1992), de trei ori Roland-Garros (din 1990 în 1992) şi de patru ori Australian Open (1991, 1992, 1993, 1996). Americanca de origine iugoslavă a câştigat 53 de turnee, strângând peste 14 de milioane de dolari

Pe 30 aprilie 1993, Monica Seleș a trăit un moment groaznic, sportiva trezindu-se cu un cuțit înfipt în spate în timpul meciului cu Magdalena Maleeva, din sferturile de finala ale turneului de la Hamburg.

Gunter Parche, un fan obsedat al lui Steffi Graf (rivala Monicai Seleș), a pătruns pe teren și a înfipt un cuțit in spatele sportivei. Rana a avut o adâncime de 1, 5 centimetri. Din cauza acestei accidentari, jucătoarea din fosta Iugoslavie nu a putut juca în circuit timp de doi ani de zile. De la acel incident, Seleș a refuzat constant să mai joace în Germania, cu toate că a fost amendată din cauza neparticipării.