Aşa am trăit Revoluția Română: «Eram îngrozit de faptul că aruncasem materialul de propagandă cu Elena Ceauşescu pe jos...»
În decembrie 1989, Gabriel Ionescu avea 34 de ani şi era, după propria mărturisire, „tânăr funcţionar cu studii superioare” la I.C.L. Alimentara din Bucureşti.
„Primul meu contact cu revoluţia s-a produs în data de 21 decembrie 1989, când, împreună cu alţi salariaţi din întreprinderea la care lucram, am participat la miting, la ultimul miting organizat pentru Ceauşescu, în data de 21 decembrie 1989, la care au fost înfierate evenimentele produse anterior la Timişoara. O lungă tradiţie a participării la astfel de mitinguri, la care nu se spunea şi nu se întâmpla nimica interesant, iar Ceauşescu rostea discursuri interminabile şi anoste, precum şi oboseala unei lungi deplasări pe jos – era deplasarea până la locul de adunare şi staţionarea îndelungată în actuala Piaţă a Revoluţiei – au condus la o stare de apatie răspândită la toţi participanţii. Locaţia destinată întreprinderii noastre era apropiată de ieşirea din piaţă, către fostul Hotel Athénée Palace.
Aşa, şi, deodată, fără niciun avertisment, toate spatele de oameni care constituiau orizontul pe care îl vedeam în faţa ochilor au devenit feţe şi toţi s-au năpustit spre ieşirea din piaţă abandonând steagurile, pancartele cu portretele conducătorilor, căciulile etcetera. În mod iraţional, instinctiv, am aruncat materialul de propagandă care mi se dăduse şi, deşi m-am întors să fug, în mod instantaneu, am constatat că deja drumul din faţa mea era liber, iar toată piaţa pe care o vedeam era acoperită de lucruri abandonate, mă rog, pierdute sau abandonate de cei fugiţi: genţi, haine, căciuli, material de propagandă... [...] am fugit până în staţia de tramvai, de fapt, până acasă, că nu mergea tramvaiul, ceea ce înseamnă că mi-a fost o teamă teribilă pe care probabil că nu o resimţeam la nivelul minţii.
Nu pot să precizez de ce-mi era teamă, deoarece nimic din experienţa de viaţă nu conducea la ideea de pericol, iar faptul că am acţionat similar cu o mare mulţime de oameni nu constituia, nu putea constitui o greşeală. Când am ajuns acasă ţin minte că eram îngrozit de faptul că aruncasem materialul de propagandă cu Elena Ceauşescu pe jos şi că va trebui să-l plătesc din salariul meu mic de funcţionar public. Mult ulterior s-a vorbit de zgomote de tancuri pe staţia de amplificare din piaţă, de faptul că a întors armata armele sau chiar de bomba cu panică. [...]
În zilele următoare, când s-a mediatizat existenţa teroriştilor, iar rezultatul, consecinţele acţiunii lor se puteau constata în clădirile găurite şi, mă rog, în morţii şi răniţii din stradă, la nivelul asociaţiei de locatari din blocul în care locuiam s-a pus problema asigurării protecţiei blocului de forţele teroriste. În acest scop, pe perioada nopţii s-au organizat, prin rotaţie, plantoane de câţiva bărbaţi înarmaţi cu topoare, bâte, răngi şi alte obiecte contondente. Îmi amintesc de un colocatar care se înarmase cu câteva sifoane de sticlă, care mi-a explicat cum, în momentul intrării teroristului pe uşă, va izbi sifonul de peretele de vizavi, peretele limitrof, explozia urmând să îl afecteze pe atacator, să-l acopere de cioburi. [...]
Îmi amintesc de cascadoria făcută prin dotarea cu un cuţit ca armă de autoapărare, fiindcă deja eram îngrijorat de la evenimentele din cartier, să nu ne atace, să nu ne jefuiască. În ziua de Crăciun, când, împreună cu soţia şi copilul sugar, am plecat să sărbătorim împreună cu restul familiei, în alt cartier, maşina de ocazie care ne transporta a fost oprită de un filtru, toţi pasagerii fiind daţi jos şi percheziţionaţi. M-am gândit repede şi-am luat copilul din braţele nevestei. Numai datorită faptului că ţineam copilul în braţe nu am fost dat jos, iar percheziţia nu a identificat arma care era în buzunarul paltonului. Aşa am trăit din nou senzaţii tari şi am avut ce povesti la petrecerea de Crăciun”.
Acest text este un fragment interviul cu Gabriel Ionescu, realizat în noiembrie 2009 de către Mihai Popescu şi publicat în lucrarea „Tânăr student caut revoluţionar, volumul I , „La început a fost frica” (coordonatori: Zoltán Rostás, Florentina Ţone, Curtea Veche Publishing, Bucureşti , 2011), apărut în numărul 215 al revistei Historia, disponibil în format digital, pe paydemic.com
