Timişoara sub asediu în timpul Revoluţiei Maghiare din 1848-49

Atacul asupra Timişoarei, desfăşurat între 11 iunie-9 august 1849, a fost unul din cele mai importante bătăli ale Revoluţiei Maghiare. Soldaţii maghiari au fost în număr de aproape 12.000, în timp ce apărătorii cetăţii în jur de 9.000.

Ecoul evenimentelor din 15 martie 1848 din Pesta a ajuns și la Timișoara, pe 18 martie. În această zi se ține o adunare populară în fața primăriei, sub conducerea primarului Johan Preyer. Împăratul este asigurat de atașamentul și devotamentul cetățenilor, însă în ziua următoare, o nouă adunare populară hotărește sprijin pentru guvernul maghiar revoluționar sub conducerea lui Lajos Batthany. Mișcarea popular din Timișoara a luat astfel o întorsătură împotriva Austriei. Ungurii au ridicat steagul răzvrătirii și al despărțirii de Austria.

La 24 aprilie 1848, armata austro-sârbă se ciocnește cu husarii maghiari la Kikinda. În întreg Banatul și părțile Croației s-a aprins flacăra răscoalei. La începutul lunii octombrie 1848, Piret, comandantul cetății Timișoara se retrage, iar locul său este luat de veteranul Georg Rukavina, care avea deja 70 de ani. Acesta proclamă starea de urgență pe teritoriul Timișoarei.“Referindu-mă la ordinul Majestăţii Sale, dat la Schonbrunn, la 3 octombrie şi adus la cunoştința ţării, prin care întreaga Ungarie e pusă sub regimul legilor marţiale, cetatea Timişoara cu suburbiile sale, începând cu ziua de azi, e pusă sub stare de asediu şi sub legi marţiale. În sensul punctului trei din rescriptul regesc, garda naţională din Timişoara, e pusă sub ordinele directe ale comandantului cetăţii.Cine instigă la răzvrătire, se opune armatei ori se înarmează ilegal se pedepseşte după legile statariale.Sunt interzise grupuri mai mari decât şase persoane. Până când în oraș e linişte şi ordine, starea de asediu nu influenţează circulaţa şi ocupaţiile locuitorilor. Toate armele, în afară de cele ale gărzii naţionale, se vor preda depozitului de arme, pe lângă luare de dovadă, iar cine se opune acestui ordin, va fi judecat după legile marţiale”, a decretat generalul Rukovina, comandantul cetății Timișoara, pe 10 octombrie 1848.Stare de asediu la TimişoaraTrupele maghiare opereau în Ardeal sub comanda generalului polonez Jozef Bem. Revoluționarii maghiari îi înfrâng pe imperiali în mai multe lupte, iar în primăvara anului 1849, honvezii lui Bem își mută câmpul de operație în Banat. În 26 aprilie, Ungurii sub comanda lui Vecsey, ocupă cartierul Principele Carol, actuala Piața Iosefin.Față de această situație, comandantul militar al Timișoarei, baronul Rukovina, adresează cetățenilor un nou apel:“Cetățeni ai Timișoarei. Dușmanul se concentrează în împrejurimile cetății și face de aici un loc al activității sale criminale. Starea de asediu de până acuma, apllicată cu posibilă îngăduință, intră cu ziua de azi în faza în care este inevitabilă cea mai mare severitate. Orice acțiune îndreptată contra siguranței cetății, va fi sancționată cu pedeapsa cu moartea, după legile statariale de război. Aici aparțin îndeosebi:pactele cu dușmanul prin grai, scris, semne, signale de foc, rachete și altele, toate răzvrătirile, posedarea oricărei fel de arme și muniții, a căror depunere a fost fixată, cu ultim termen 29 aprilie 1849, ora 6 seara și pentru care răspund nu numai posesorii lor, ci și propritarii de case.Călcarea fortificațiunilor e interzisă sub cele mi severe sancțiuni. În caz de alarmă populația e obligată să stea în case, în caz contrar contravenienții rămân vinovați singuri de tristele urmări. În caz de alarmă de noapte, parterul și etajul întâi, trebuie iluminate. Staționarea pe terase și acoperișuri este interzisă...Mă adresez și locutorilor din suburbii, avertizându-i din nou, a nu lua parte la activitățile dușmanului și a nu mă pune în situația de a interveni prin pedepse. Îmi stau la dispoziție mijloace severe și deși îmi sîngerează inima, le voi aplica, dacă va fi nevoie”, a spus Rukovina, pe 27 aprilie 1849.Garda civilă este dezarmată. Curtea marțială începe să funcționeze. În fața Prefecturii sunt așezate două tunuri, iar în fața Primăriei patru. Drapelel maghiare de pe edificiile publice sunt sunt rupte și înlocuite cu drapele austriece. Garnizoana militară se pregătește cu provizii alimentare pentru două luni.Garnizoana este condusă de patru generali;Rukovina, Glaser, Leininger și Wemhardt, 188 de ofițeri, 8.659 soldați (din care 4.494 recruți) și 1274 cai. Austriecii s-au întărit și cu o trupă de grăniceri români, printre care s-a distins Iacobiciu, originar din Caransebeș, care a fost decorat de austrieci.La acea vreme, în 1848, în cetatea Timișoara locuiau 3.000 de persoane, iar în periferii (Fabric, Principele Carol, Maiere și Mehala) 14.000.Maghiarii ocupă satele şi suburbiile oraşuluiTrupele revoluționare maghiare vin spre Timișoara cu 6.000 de soldați și 300 de tunuri. În 26 aprilie 1848, Bem, conducătorul suprem al revoluționarilor, trece prin Urseni, Giroc, Freidorf și atacă avanposturile Timișoarei, dar fără rezultatul dorit. La finele lunii mai, Bem pleacă cu trupa sa în orașele din Transilvania, lăsând asediul cetății asupra lui Vecsey.Pe 19 mai, Kossuth Lajos, conducătorul revoluției, i-a vizitat pe honvezii maghiari din jurul cetății Timișoara și s-a arătat mulțumit față de situația din teren. A promis noi tunuri pentru soldați. Orașul a fost deja puternic bombardat, iar victoria maghiarilor era aproape. Un incendiu putenic a cuprins cetatea după ce o ghiulea a nimicit un depozit de muniție.În primele zile ale asediului, trupele lui Vecsey ocupă cartierul Principele Carol (Iosefinul de azi) și Fabrica (Piața Traian de azi), unde se distruge apeductul care alimenta cetatea. Cei rămași în cetate erau nevoiți să consume apa nepotabilă din fântânile orașului, care a dus la o serie de boli. Asediul a ținut 107 zile, timp în care Timișoara suferă din cauza lipsei de alimente și a scumpetei. Un ou costa 12 cruceri, o pereche de gâște 12 florini, o șuncă 16 florini.Victoria trupelor austriece conduse de HaynauCetatea este pe cale să se predea, când pe 9 august 1849 sosesc ajutoarele austriece, sub comanda generalului Haynau. Pe câmpia care se întinde între Becicherecul Mic și Sânandrei, trupele lui Vecsey, înconjurate de către soldații lui Haynau, Lichtenstein, Walmondens și Simbschen, sunt distruse.

Austriecii au piedut în lupte 500 de oameni, iar 2.000 au murit în urma unor boli. Printre ei și generalul Georg Freiherr Rukavina von Vidovgrad, care moare la 70 de ani, pe 9 septembrie 1849, și este înmormântat în catedrala romano-catolică din Piața Unirii.După lupta de la Sânandrei, Ungaria pierde Banatul, iar Timișoara ajunge capitala Voivodinei sârbești și Banatului Timișan. De Voivodina vor ține comitatele Caraș, Timiș, Torontal, Backa și districtele Ruma, Illok. Ca și capitală a Voivodinei, Timișoara este guvernat de contele Coronini Cronberg, până în 1859, apoi Iosif Sokcsevitz, un an, și contele Saint Quentin, în 1860. În acest an, Voivodina se șterge, iar Banatul se alătură din nou Ungariei.Una din cele trei sărbători ale maghiarilorRevoluția Maghiară din 1848 a fost un eveniment determinant al istoriei Ungariei din epoca modernă, considerată ca unul din fundamentele identității naționale a poporului maghiar. Astfel, data de 15 martie este una din cele trei sărbători naționale ale Ungariei.Revoluția a început pe 15 martie 1848, cu evenimente sângeroase în Pesta și Buda (demonstrații în masă care l-au forțat pe guvernatorul imperial să accepte toate cele cele 12 puncte ale actului revoluției – printre care se cere desfiinţarea iobăgiei şi egalitatea în drepturi pentru toţi cetăţenii, fără deosebire de naţionalitate şi religie), urmate de diverse răscoale în țară, care au permis reformiștilor maghiari să formeze noul guvern condus de primul ministru Lajos Batthyány. Acesta a adoptat o serie de reforme, cunoscute sub numele de Legile din Aprilie, care au creat un sistem politic democratic în Ungaria.Ruptura finală între Viena și Pesta a avut loc când mareșalului Lamberg i-a fost dat controlul întregii armate a Ungariei. Câteva zile mai târziu Lamberg a fost atacat și ucis la sosirea în Pesta de către o mulțime revoluționară, la care, drept răspuns, Curtea Imperială a ordonat dizolvarea guvernului maghiar, ca incapabil să păstreze ordinea publică. Acesta a fost punctul de ruptură și începutul războiului între revoluționarii din Ungaria și trupele imperiale austriece, la comanda cărora a fost numit feldmareșalul Josip Jelacici în locul generalului  Lamberg, asasinat. Revoluționarii maghiari au fost învinșiArmata Imperială, cu ajutorul Armatei de Intervenție a Imperiului Rus învinge Armata Revoluționară Maghiară. Autoritatea Imperială anulează reformele revoluției și instaurează un regim militar pe teritoriile coroanei maghiare, subordonat direct Cancelariei Imperiale.Multe din informațiile legate de Revoluția maghiară de la Timișoara au fost culese din “Timișoara, Monografie istorică”, scrisă de Nicolae Ilieșiu și apărut în anul 1943.