Teroarea bolșevică: O barbarie îndreptată împotriva propriului popor

La situația extremă a Rusiei din vara anului 1918 - distrusă economic, sfârtecată teritorial și învrăjbită social - se impuneau măsuri extreme. Lenin, care își arogase încă mai demult rolul de conducător al proletariatului rus și-și adjudecase pe cel de conducător al revoluției socialiste și al tânărului stat sovietic, a trecut, într-adevăr la măsuri extreme, precum cele prezentate de istoricul rus A. Latîșev în cartea „Rassecrecennyi Lenin”, apărută la ed. MART la Moscova, în anul 1996. Scoase din context, măsurile par barbare, dar „À la guerre, comme à la guerre”. Dacă aceste măsuri erau justificate, atunci de ce mașina de propagandă sovietică s-a străduit din răsputeri să le ascundă?

Problema introducerii terorii...

Una din principalele metode de luptă împotriva „contrarevoluționarilor” - burghezie, chiaburi, alb-gardiști ș.a., recomandate cu ostentație de Lenin, o reprezintă luarea de ostatici, faptă care astăzi este incriminată de legile tuturor statelor și condamnată de opinia publică internațională. Într-o scrisoare din 10 august 1918, șeful statului sovietic cerea astfel comisarului poporului pentru alimentație:

“Să faceți un proiect de decret în fiecare plasă cerealieră, să fie luați câte 25-30 de ostatici dintre bogătani, care să răspundă cu viața pentru strângerea și predarea surplusului de recoltă” (Cotele de tristă amintire, care au fost coșmarul țăranilor noștri până în 1962, anul încheierii colectivizării).

După cum se știe, încercarea nereușită din 30 august 1918 a Faniei Kaplan de a-l asasina pe Lenin a creat un val de represiuni fără precedent împotriva „dușmanilor revoluției”. Teroarea va căpăta un caracter de masă. Ca metodă principală de luptă – luarea de ostatici. Redăm spre edificare textul procesului-verbal al consfătuirii din 31 august în legătură cu „atentatul asupra lui Lenin și măsurile privind lupta cu burghezia”:

Procesul-verbal al Consfătuirii interraionale privind problema introducerii terorii ca urmare a atentatului asupra tovarășului Lenin:

„Despre mesajul către muncitori. Îl vor întocmi tovarășii Avanesov și Peters.

Despre arestări și percheziții. Să fie constituită o comisie formată din trei persoane care, pe baza hotărârii secției consiliului Moscovei și a hotărârii ședinței în problema introducerii terorii nemiloase, să elaboreze planul de luptă.

n comisie au fost aleși: Piatnițki, Fomin (de la Speculă), Skrîpnik, Kinghisepp, Fomin (rn. Lefortovo).

Despre execuții. Se confirmă hotărârea anterioară în problema armelor (executarea contrarevoluționarilor, asupra cărora se găsesc arme). Vor fi împușcați toți contrarevoluționarii. Raioanelor se acordă dreptul de a-i împușca independent pe contrarevoluționari. Se vor trimite instrucțiunile corespunzătoare raioanelor.

Despre ostatici. Se vor lua ostatici (dintre marii fabricanți) din rândul burgheziei și al aliaților lor. Se va face cunoscut că nu se admit niciun fel de intervenții pentru eliberarea burghezilor arestați. Raioanele stabilesc pe cine iau ca ostatic. Arestații pot fi eliberați numai în cazuri extreme și numai pe timpul zilei, iar noaptea vor fi băgați la arest. Să se organizeze în raioane mici lagăre de concentrare(!)

Indicații pentru provincie. În zilele următoare se vor organiza consfătuiri cu reprezentanții CK, Comisariatului poporului pentru Justiție și TIK. Se vor adresa CC al PC din Rusia pentru a se trimite oameni (în funcție de posibilități) la Comitetele extraordinare ale guberniilor.

Despre arestați. Prezidiul CK unional va analiza cazul K.R. (contrarevoluționari – nota lui A.L.) și toți cei dovediți să fie împușcați. La fel vor proceda și CK raionale. Vor fi luate măsuri în privința cadavrelor - să nu ajungă vreunul unde nu trebuie. La execuțiile de proporții vor asista și tovarăși din conducerea CK unională sau raională. Se trasează sarcină tuturor CK raionale de a pregăti proiecte pentru rezolvarea problemei cadavrelor. Se propune Comisariatului Justiției să ia măsuri pentru a se elibera urgent infractorii mărunți din închisori.

Instrucțiuni pentru raioane. Să dea dispoziții comisiilor alese pentru a elabora instrucțiuni.

Despre celelalte partide. Întrucât eserii de stânga se situează pe poziția comitetului lor central și acționează activ, să fie arestați. Referitor la eserii de dreapta, centriști, menșevici, cadeți ș.a., sutele negre, problema e clară”.

„Tovarăși, omorâți-i pe eserii de dreapta“ 

Cât de clară este problema rezultă din telegrama comandanților I. Smigli, M. Lașevici și F. Goloșciokin din Armata a III-a de pe Frontul de est, adresată lui G. Zinovie (foto jos), președintele Comitetului executiv al orașului Petrograd:

„Moartea lui Urițki (asasinat în atentatul împotriva lui Lenin – n.a. ) nu poate rămâne nepedepsită. Sângele lui cere răzbunare. Este greu să lupți știind că în spatele frontului mor cei mai buni tovarăși de mâna mercenarilor burghezi. Cerem muncitorilor Petrogradului: tovarăși, omorâți-i pe eserii de dreapta. Fără judecată sau tribunale. Să se dezlănțuie răzbunarea muncitorilor, să curgă sângele eserilor de dreapta și al albgardiștilor, distrugeți-i fizic pe dușmani”.

Istoricul nu spune cum au răspuns muncitorii din Petorgrad îndemnului din telegramă. Știm însă din alte materiale că semnatarii telegramei împreună cu destinatarul ei au murit în timpul represiunii staliniste. Convalescent încă de pe urma rănii căpătate în atentat, Lenin se grăbește să-și reînceapă activitatea și nu mai prididește să trimită în țară telegrame după telegrame prin care cere să se ia ostatici, extinzând și grupurile de oameni pretabile unor asemenea acțiuni. Mai mult chiar, recomandă această „metodă revoluționară de luptă” și comuniștilor din alte țări. În mesajul său din 27 aprilie 1919 către Republica Sovietică Bavareză pune direct întrebarea:

“Ați luat ostatici din rândul burgheziei?”

La 31 mai 1919 Consiliul Apărării al RSFSR dă o hotărâre (concepută de Lenin) din care cităm: „Mobilizații răspund cu capul unul pentru altul, iar familiile lor se consideră ostatici în cazul trecerii la inamic, dezertare sau neîndeplinire de ordin”. Iar peste o săptămână îi cere lui Șklianski „să se ia ostatici din rândul burgheziei și al familiilor ofițerilor pentru că s-au înmulțit actele de trădare”.

Stilul administrativ este prin definiție sec, însă lectura unui asemenea document te îngrozește; tragedia familiei ostaticului, descrisă de poeta Zinaida Hippius, te înfioară:

„Când este mobilizat un ofițer (și asemenea mobilizări au loc aproape în fiecare lună) se trece la arestarea nu numai a ofițerului, ci și a soției, copiilor, mamei, tatei, fraților și surorilor, și chiar și a unchilor și mătușilor acestuia. Îl țin în închisoare câtva timp împreună cu rudele, ca să înțeleagă care e treaba și, dacă văd că ofițerul este un erou pasiv, le dă drumul la toți. Ofițerul - la armată, iar rudele - sub supraveghere permanentă. Dar să ferească Dumnezeu să vină depeșă de la comisar cu vreo plângere asupra acestui militar special! Unchii și mătușile, ca să nu mai vorbim de soție și copii, sunt trimiși la muncă obligatorie, dacă nu chiar închiși în cazematele de unde au ieșit nu cu mult timp în urmă”.

Și o altă situație în care Lenin recomandă folosirea ostaticilor. În scrisoarea către Troțki (foto sus, alături de Lenin) din 22 octombrie 1919, unde insistă asupra lichidării cu orice preț a armatei lui Iudenici, oferă, ca de fiecare dată, și soluții pentru aceasta:

„Să terminăm odată cu Iudenici (să-l terminăm, acesta este termenul, ceea ce pentru noi este al dracului de important!) Dacă a început ofensiva, n-am putea oare să mobilizăm vreo douăzeci de mii de muncitori din Piter, plus vreo zece mii de burghezi, să punem în spatele lor mitraliere și să împușcăm vreo câteva sute din ei și să obținem astfel o presiune masivă asupra lui Iudenici?”

Referitor la această scrisoare, reluată și de presa rusă la începutul anilor ‘90, ziarul Pravda s-a simțit dator să ia apărarea fondatorului Partidului Comunist din Rusia:

„Iată cum era, deci, Ilici... Dar cum putea să fie un comandant pe front? Din toate părțile dădeau năvală trupele lui Kolceak, Denikin, Iudenici, înzestrate și înarmate de binevoitorii occidentali, iar Lenin ce trebuia să facă – să se închidă în cabinet și să se roage lui Dumnezeu? Doar lanțul viu n-a fost inventat de Lenin. În toate războaiele erau scoși în față criminali, ostatici, ostașii din batalioanele disciplinare. În cel de al doilea război mondial nemții, adevărate fiare, au pus în față femei, copii și bătrâni sovietici. Pe când aici erau burghezi. Doar împotriva lor se ducea lupta!”

„Îi voi împușca cu mâna mea“ 

Cum era și normal, unele personalități de orientări politice diferite din țară și din străinătate au criticat această barbarie îndreptată împotriva propriului popor. Într-o scrisoare din 9 iulie 1919, promotorul acestor metode teroriste le răspunde pe un ton foarte agresiv, justificându-se totodată:

„Democrații mic burghezi, cei mai apropiați de Puterea sovietică, care se autointitulează socialiști, de exemplu, unii menșevici „de stânga” și alții, sunt indignați de metoda, după părerea lor „barbară”, de a lua ostatici. N-au decât să se indigneze, dar nu se poate duce război fără asta și atunci când pericolul devine tot mai mare, este nevoie să recurgem la acest mijloc în toate sensurile, să-l extindem și să-l folosim cât mai des.”

Iar în continuare dă indicații concrete cum

„să se extindă și să se folosească cât mai des acest mijloc (...): deseori, spre exemplu, tipografi menșevici sau galbeni, muncitori feroviari, cu funcții de conducere sau speculanți mascați, partea înstărită a populației orășenești (și sătești) și alte elemente asemenea lor, au o atitudine de indiferență ticăloasă și criminală, înrudită cu sabotajul. Trebuie alcătuite liste cu asemenea grupe (sau obligați ei înșiși să le facă, pe răspundere colectivă) și să fie trimiși nu numai la săpat tranșee, așa cum se face uneori, dar să fie obligați să acorde cel mai diversificat sprijin material Armatei Roșii.

Ogoarele soldaților Armatei Roșii vor fi mai bine lucrate, aprovizionarea lor cu alimente, mahorcă și alte produse de primă necesitate va fi mai bună, pericolul ca mii și mii de muncitori și țărani să moară din cauza vreunui complot se va micșora considerabil dacă noi vom folosi această metodă mai mult, mai diversificat și cu mai multă pricepere”.

În martie 1920, Lenin făcea următoarea recomandare Serviciului aprovizionării cu combustibili din departamentul orașului Moscova:

„Se poate și trebuie mobilizată populația Moscovei pentru a căra cu brațele din pădure o cantitate suficientă de lemne (să zicem câte un metru cub de bărbat adult la trei luni - specialiștii vor stabili asta exact, eu o spun ca exemplu) până la stațiile de cale ferată și la liniile înguste. Dacă nu vor fi luate măsuri eroice, nu numai că voi aresta personal pe cei vinovați din Consiliul Apărării și CC, dar îi voi împușca cu mâna mea ”.

Iar peste jumătate de an va cere membrilor Comitetului pentru muncă și apărare să se ia ostatici pentru a săpa la tranșee. Și în continuare:

„Răspunderea pentru o pușcă pierdută revine șefului unității militare; pentru nedeclararea armei celui la care s-a găsit (execuția) și întregului grup de țărani care răspund de aceasta (amendă, dar nu în bani, ci în pâine și lucruri; confiscarea averii, arestarea, munca la săpat tranșee)”.

„Piramida“ ostaticilor 

Erau luați ostatici pentru creșterea simțului de răspundere al organelor locale alese, împotriva țăranilor care-și „ascundeau” recoltele ca să nu le fie luate cu japca, pentru a-i obliga pe locuitori să-și curețe zăpada etc. Toate dispozițiile date de Lenin se încheiau cam la fel: să se ia ostatici, iar dacă ordinele nu se îndeplinesc, aceștia să fie executați. Spre exemplu:

„Se ordonă lui Șklianski, Markov, Petrovski și Dzerjinski să dea dispoziții privind arestarea câtorva membri ai comitetului executiv și ai comitetelor săracilor din localitățile unde curățatul zăpezilor merge slab. În aceleași localități vor fi luați ostatici dintre țărani și, dacă zăpada nu va fi curățată, aceștia să fie împușcați. Aștept peste o săptămână raportul privind îndeplinirea ordinului, respectiv date despre numărul de arestați”.

Consiliul Apărării, întrunit sub președinția lui Lenin, a cerut „informări privind represiunile pentru necurățarea zăpezii”, pentru ca numai peste câteva zile să ceară arestarea cekiștilor cu funcție de răspundere care nu au luat măsuri pentru pedepsirea persoanelor vinovate de tărăgănare în campania de curățare a zăpezii. Așadar marele Lenin intenționa să creeze o „piramidă” din ostatici: șefii sunt arestați, devenind și ei ostatici, dacă subalternii lor nu-i împușcă la timp pe cei vinovați de neexecutarea ordinelor!

Practica luase o asemenea amploare, încât șeful suprem al CK, temutul Felix Dzerjinki (foto sus), supranumit „cel de Fier”, a elaborat (sub îndrumarea lui Lenin, bineînțeles), „Ordinul Prezidiului CK nr. 208 privind evidența specialiștilor și a persoanelor care pot fi luate ostatici”, din care cităm:

„Dragi tovarăși! Există trei probleme, în care aproape toți cekiștii greșesc și în care este necesar să se facă precizări. Este vorba de ostatici, specialiști și arestații în general. Ce e acela ostatic... este prizonierul - membru al unei comunități sau organizații care luptă cu noi.

Dar un membru care are o anumită valoare, pe care dușmanul îl prețuiește și poate servi ca garanție că, de dragul lui, dușmanul nu-i va face vreun rău sau nu-l va împușca pe tovarășul nostru, căzut în mâinile lui. Din aceasta veți înțelege că trebuie să luați ostatici numai oameni care au o anumită greutate în ochii contrarevoluționarilor.

Dușmanul nu va ceda pentru un învățător de țară, pădurar, morar sau negustoraș, cu atât mai puțin dacă acesta e evreu. Pe cine pun ei preț... Persoane cu funcții înalte și rude apropiate ale acestora, fabricanți, personalități remarcabile, oameni de știință ș.a. Din acest mediu trebuie luați ostaticii”.

Nu este lipsit de importanță faptul că executanții ordinelor date de șeful statului sovietic și de către șeful suprem al CK erau uneori, așa cum rezultă dintr-un articol citat de A. Latîșev din revista Voprosy istorii, foști infractori de drept comun, dacă nu chiar criminali:

„Intrau ca voluntari în Armata Roșie și multe elemente declasate, străine de orice înalte convingeri ideologice și lipsite de conștiință politică, care vedeau în război o sursă de avantaje proprii”.

Și în altă parte:

„După ce ieșeau din închisoare unii recidiviști tineri, de obicei cei mai descurcăreți, intrau în Partidul Comunist. De multe ori aceștia vor fi promovați pe funcții de conducere în administrație; ei constituiau cel mai bun material folosit de bolșevici în lupta de distrugere a dușmanilor partidului. Spre exemplu, Rodionov, comisarul militar al orașului Taganrog, fusese condamnat înainte pentru tâlhărie, iar comisarul maritim Kaunnikov, condamnat pentru crimă”.

Se pare că teroriștii care în atentatele de la Budionnovsk, Kizlear și Moscova au ucis fără milă mii de ostatici, în majoritate copii, au avut de la cine învăța.