Revoluția de la 1848 în viziunea lui Constantin Daniel Rosenthal

Fiu al unei familii evreiești din Ungaria [1], C. D. Rosenthal s-a manifestat, de timpuriu, împotriva mentalității tradiționale israelite, ce nu-i putea dărui o deplină libertate a conștiinței, astfel încât a preferat să jertfească bunăstarea oferită de familia sa în schimbul unui trai nesigur din punct de vedere material, dar care-i garanta independența personală. Astfel, din 1837, a început sa călătorească prin Europa cu banii pe care-i câștiga mai cu seamă din pictarea portretelor.

Prietenia cu Rosetti

În 1840, l-a întâlnit pe Ion Negulici (aflat în drum spre Țara Românească, venind de la Paris) la Viena și a acceptat invitația acestuia de a veni în țara sa [2]. Ajuns la București, Rosenthal se simțea foarte singur, întrucât amicul său se afla mai mult în compania lui Aristia, a lui Bolliac și Ion Heliade Rădulescu. Această situație, completată de imaginea țăranilor cu rogojinile aprinse pe cap, întâlniți pe drumul său spre București și de zvonurile unor răscoale, l-au determinat pe Rosenthal să înțeleagă ca această țară “era în fierbere” [3]. În 1843-1844, Rosenthal executa portretele tinerilor “liberali”.

Rosenthal pictat de Ion Negulici

Cel mai probabil din aceasta perioadă datează și primele sale contacte regulate cu viitorii revoluționari români [4]. Cea mai solidă relație dintre pictor și revoluționarii români a fost cea cu C. A. Rosetti pe care îl întâlnise la Paris [5]. În mod cert temperamentul exaltat al celor doi i-a apropiat, iar ideile “liberale”, moderne, vehiculate în societatea pariziană și la cursurile lui Michelet Quinet și Mickievicz, ce corespundeau spiritului lor, au contribuit la închegarea unei amiciții durabile.

De la Paris, C. D. Rosenthal a plecat în Anglia, de unde s-a întors în capitala Franței, în 1846, trist și foarte schimbat. La 10/22 iulie 1846, C. A. Rosetti nota în Jurnalul său, referitor la sosirea lui Rosenthal, că “este deznădăjduit de când s-a întors [ de la Londra]. Nu vorbește, nu zâmbește și suferința nu-l mai ușurează [...]. Voiește a fi mare, este în vârstă, nu iubește și nu este iubit, nu are patrie , nu are pentru cine lucra și ce nădăjdui [6] [subl.ns., M.E.C.]. Scrisorile lui C. D. Rosenthal, din 1847, adresate prietenului său confirmă și întăresc cele expuse mai sus.

“Ei sunt atât de înapoiați – îi relata Rosenthal lu Rosetti, cu privire la familia sa – atât de puțin înaintați, în pas cu secolul [subl.ns., M.E.C.], încât îmi este cu neputință să trăiesc cu ei laolaltă” [7]. Într-o altă scrisoare, redactată în același spirit, Rosenthal îi mărturisește lui Rosetti: “Tu n-ai idee, mi-e și rușine să-ți spun, n-ai idee cât de arierată este toată familia mea; vorbind cu ei mă cred în era dinainte de Isus Christos” [8] [subl. ns.].

Implicat în Revoluția română

Această ipostază explică motivele pentru care C.D. Rosenthal s-a alăturat “cauzei” românești. Revoluția de la 1848 din Țara Românească i-a oferit prilejul de a “lucra” și ”nădăjdui” că ideile în care credea vor deveni realitate și, în sfârșit, atmosfera creată de revoluție l-a determinat să se considere român, să-și iubească noul său statut și patria ce o căuta și o găsise astfel.

“Admir tot mai mult – îi mărturisea Rosenthal lui Rosetti –, pe zi ce trece, poporul valah. Ce inteligență! Ce blândețe! Uită-te la Unguri sau la alte popoare civilizate! Ce brutalitate! Ce sete de sânge![...] Nu vă puteți închipui cât sufăr pentru cauza voastră! Nu m-aș fi crezut atât de valah. Patria mea este Valahia! [9] [subl.ns.M.E.C.]. Această mărturisire clarifică și motivele pentru care Rosenthal nu s-a alăturat revoluției din Ungaria și, în egală măsură, ne determină să apreciem că, în opinia sa, revoluția din Țara Românească se făcea în scopuri “nobile”.

“Cauzele” acesteia l-au marcat atât de mult încât a încercat să participe la evenimentele pașoptiste, manifestându- se ca revoluționar român. În acest sens, putem adăuga că epistola în care a făcut aceste declarații a fost scrisă în timp ce se afla la Giurgiu, pentru a picta portretul lu Suleiman Pașa. Ion Frunzetti aprecia, referitor la acest fapt, că Rosenthal “a pictat portretul mai mult dintr-un interes politico-diplomatic decât dintr-unul artistic ” [10].

Rosenthal nu numai că s-a simțit român, dar a și cerut cetățenia [11] Guvernului Provizoriu, care i-a fost acordată prin Decretul nr.394 al Locotenenței Domnești, în ziua de 2 august 1848 [12]. Odată cu înfrângerea mișcării, Rosenthal a fost luat prizonier alături de alți revoluționari români. Momentul eliberării și atitudinea sa în clipa despărțirii de tovarășii săi de idei a fost descris de Ion Voinescu II, într-o scrisoare adresată lui Ion C. Brătianu. E

xpeditorul relatează că, în momentul în care au venit să-i elibereze pe Romanescu și Rosenthal, acesta din urmă ceru “să-l lase” cu camarazii săi. I se răspunse că “nu se poate, căci Aghiuță de la București îl cere ca pe un supus austriac” . El protestă împotriva unei asemenea cereri, “declară că voește a rămâne cu noi căci e Român, iar nu Austriac, că dacă noi am meritat vreo pedeapsă ca revoluționari, el a meritat-o nu mai puțin decât noi atât prin dorințele sale cât și prin cea mai activă cooperare a sa” [13] [subl.ns.]. Fiind eliberat, el a pregătit evadarea prizonierilor alături de Maria Rosetti.

Tablouri celebre

Viziunea lui C. D. Rosenthal asupra revoluției de la 1848 din Țara Românească se poate desprinde și din cel puțin două tablouri executate de el. Se pare că, imediat după înfrângerea revoluției, a pictat tabloul intitulat România revoluționară (foto sus), în care a utilizat- o ca model pentru personajul său central pe Maria Rosetti. Rosenthal evoca în lucrarea sa un episod din lupta de la Dealul Spirii. În prim plan a așezat o țărancă luptătoare, care salvează din învălmășeala bătăliei steagul tricolor (simbol introdus de pașoptiști), inducând, astfel, ideea continuării luptei până la victoria finală, neprecizată [14].

Un alt tablou, extrem de sugestiv, care exprimă și mai fidel revoluția din Valahia, la ’48, este România rupându-și cătușele/lanțurile pe Câmpia Libertății ( realizat în 1850). În plan secund artistul a înfățișat o adunare de oameni, care par să se prindă într-o horă, în jurul unei tribune. O lumină călăuzitoare, ce se pogoară din cer, se oprește asupra adunării de pe Câmpia Libertății, oferind, astfel, senzația binecuvântării divine a atmosferei și amintindu-ne, totodată, de imaginile ce înfățișează nașterea lui Hristos. În prim planul acestei creații pictorul înfățișează un personaj feminin – aceeași Maria Rosetti – într-o poziție solemnă, cu steagul României în mâna dreaptă și înfășurată cu falduri tricolore [15].

Are privirea ațintită spre lumina coborâtoare din cer și mâna ei stângă ridică o ramură de măslin, vestind pacea. Abandonat în țărână, stă sub tălpile ei, strivit de greutatea trupului, Regulamentul Organic, alături de cătușele rupte. Această viziune exprimă întocmai unul dintre obiectivele esențiale ale revoluționarilor munteni [16], respectiv înlăturarea protectoratului rusesc.

Rosenthal a explicat această viziune asupra revoluției și într-o scrisoare adresată lui Rosetti, în primăvara lui 1850. El mărturisea că o vreme a pictat tablouri sentimentale și ”am văzut că este vocația mea. Mai târziu am văzut că revoluția m-a zdruncinat, că revoluția a intrat în sufletul meu [...] Nu pot crea decât figuri de femei, mame care să ne regenereze secolul, care să ne corijeze corupția, figuri eroice, nobile și blânde în același timp” [17].

Într-o altă epistolă către Rosetti, ce cuprinde note solicitate de acesta pentru a-i servi soției sale, Maria, la întocmirea unor articole destinate să apară în jurnalele de duminică din Londra, Rosenthal susține că ziarul Times “e obligat a povesti partea populară, umanitară a revoluției române; a povesti partea frumoasă, adică întreaga revoluție. A arăta că nu a fost opera câtorva oameni, că mic și mare, bogați și săraci, locuitori de la orașe și locuitori de la sate, preoți, bătrâni, femei, copii, toți au luat parte la dânsa”.

În același timp, vedea revoluția ca fiind “opera lui Dumnezeu, opera tuturor”, idee transformată în imagini pe pânză România rupându-și cătușele pe Câmpia Libertății (foto). Pentru el revoluția însemna “un fapt imens[...] cel mai mare fapt al timpurilor moderne”, “prima regăsire a aspirațiunilor și străduințelor socialiștilor, cugetătorilor, prietenilor umanității” [18].

Nu am greși dacă l-am așeza pe Rosenthal în rândul martirilor neamului românesc, întrucât, dincolo de demersul patriotic manifestat în timpul și după evenimentele din 1848 în Țara Românească, el a murit , în împrejurări misterioase, în temnița de la Pesta, unde fusese închis pentru vina de a fi adus în Transilvania broșuri de propagandă românească [19]. Așadar, decesul lui s-a produs ca urmare a luptei sale pentru “cauza” românilor.

NOTE

1. Dan Grigorescu, Trei pictori de la 1848, ed. revăzută și adăugită, Ed. Meridiane, București,1973, pp.58-59.
2. Ibidem, p.87.
3. Ibidem, pp.89-90.
4. Ibidem, p.103.
5. Ibidem, pp.100-113.
6. C.f. C. A. Rosetti, Jurnalul meu, ed. îngrijită și prefațată de Marin Bucur, Ed. Dacia, Cluj - Napoca, 1974, p. 159.
7. C.D. Rosenthal către C. A. Rosetti, Pesta, 4 februarie 1847, în Ion Frunzetti, Pictori revoluționari de la 1848, Ed. Meridiane, București, 1988, p.27.
8. C.D. Rosenthal către C. A. Rosetti, f.l., 18 iulie 1847, în Ion Frunzetti, op. cit. , p.27.
9. C. D. Rosenthal către C. A. Rosetti, Giurgiu, 26 iulie 1848, în George Fotino, Din vremea renașterii naționale a Țării Românești. Boierii Golești, I, Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului, București, 1939, pp.189-190. 10. Ion Frunzetti, op.cit., p.47. 11. Ibidem, p.39.
12. Decretul nr. 394 al Locotenenței Domnești pentru naturalizarea lui C. D. Rosenthal, 2 august 1848, în Anul 1848 în Principatele Române. Acte și documente publicate cu ajutorul comitetului pentru rădicarea monumentului lui Ioan C. Brătianu, III, 1848 iulie 28 – 1848 august 30, Institutul de arte grafice “Carol Gõbl”, București, 1902, p.162.
13. I.Voinescu, O călătorie pe Dunăre în ghimie către I.C. Brătianu, f.l., septembrie 1848, în Anul 1848..., VI, pp.48-49.
14. Ion Frunzetti, op.cit., p.71.
15. Dan Grigorescu, op.cit., p.218.
16. Notă explicativă: Aceasta manieră de a înfătișa “revoluția” nu este singulară în epoca. Multe dintre simbolurile revoluționare utilizate de către Rosenthal pot fi observate și la alți pictori ai vremii, precum Eugene Delacroix în Libertatea conducând poporul sau la Honore Daumier, în Republica.
17. C.D. Rosenthal către C. A. Rosetti, f.l., aprilie 1850, în Ion Frunzetti, op.cit., p.57.
18. C.D. Rosenthal către C. A. Rosetti, f.l., 1850, în Cornelia Bodea, 1848 la români.O istorie în date și mărturii, II, Ed. Enciclopedică, București, 1998, pp.1165 – 1166.
19. George Fotino, op. cit, I, p. 288 și scrisorile lui Al.G.Golescu către Paul Bataillard, Paris, 3 septembrie 1851, respectiv, cea din 18 septembrie 1851, în George Fotino, op. cit., III, pp.241 -242 și p. 244.