Regele Carol I: „dacă regret ceva, este că n-am murit înainte de începerea acestui război”
La 3 august 1914 se întruneşte la Sinaia Consiliul de Coroană pentru a hotărî linia pe care România trebuie să o urmeze în politica sa internaţională în condiţiile în care la 29 iulie 1914 Austro-Ungaria declara război Serbiei şi oficial se începea Primul Război Mondial.
La respectivul Consiliu de Coroană, patronat de regele Carol I, au participat cei mai influenţi oameni politici ai vremii, dintre care amintim pe Ion I.C. Brătianu, P. P. Carp, Take Ionescu, Al. Marghiloman sau Theodor Rosetti.
În urma acestei întruniri România şi-a declarat neutralitatea amânând intrarea în Război până în 1916. Deşi statul român făcea partea din sistemul de alianţe al Puterilor Centrale prin tratatul semnat la 1883, politicienii români au decis neutralitatea ţării invocând printre altele că tratatul semnat cu Austro-Ungaria prevedea ca România să înceapă operaţiunile militare doar dacă Imperiul dualist era atacat de un stat terţ, situaţie neverificată având în vedere că Austro-Ungaria a atacat Serbia şi nu viceversa.
Pentru regele Carol I decizia Consiliului de Coroană a fost o grea „lovitură” căci acesta era legat prin „sânge” de Germania, aliata Austro-Ungariei din Primul Război Mondial, dar mai ales legat de tratatul semnat a cărui respectare era pentru primul rege al României o chestiune de onoare. De altfel, situaţia dificilă prin care va trece regele în acea perioada reiese şi din mărturisirea făcută de acesta lui Take Ionescu care va mărturisi că regele i-a declarat că „dacă regret ceva, este că n-am murit înainte de începerea acestui război”[1].
În ziua de 16 septembrie 1914 Carol I i-a cerut secretarului său personal, Louis Basset, să redacteze textul prin care să aducă la cunoştinţă poporului decizia de a abdica dacă România va intra în război împotriva Puterilor Centrale.
Textul este publicat în continuare:
„Români!
Un puternic avânt naţional cere ca România să intre în război cu Austro-Ungaria spre îndeplinirea idealului visat de întregul nostru neam românesc.
Neputând a mă împotrivi acestui curent, în care văd o primejdie pentru ţară, nu-mi rămâne decât a încredinţa destinele mult iubitei noastre patrii unei Locotenenţe Regale.
O viaţă întreagă, închinată ridicării şi măririi scumpului nostru popor, va fi pentru el cea mai sigură chezăşie că inima mea n-a încetat şi nu va înceta niciodată de a bate pentru binele lui. Din tot sufletul, rog pe Atotputernicul să-l păzească şi să-l ocrotească”[2].
Aşa cum rezultă din acest text, regele nu intenţiona să abdice în favoarea moştenitorului, Ferdinand, ci dorea o renunţare definitvă a familiei Hohenzolern la tronul României.
Regele Carol I avea să moară la 10 octombrie 1914 şi astfel nu va fi nevoit să recurgă la acest gest care ar fi putut avea consecinţe nefaste asupra viitorului ţării noastre.
NOTE
[1]Take Ionescu, Regele Carol I în timpul războiul, în „Universul”, din 23 decembrie 1919.
[2]Sorin Cristescu, Un proiect al regelui Carol I devine public după 83 de ani, în „Magazin istoric”, din 10 octombrie 1997.
