Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan – revolta țăranilor români din Transilvania
Răscoala țăranilor români din Transilvania, începută în toamna anului 1784, a arătat limitele reformismului luminat susținut de Habsburgi, în dauna aristocrației locale. Consolidarea autorității Curții de la Viena în Transilvania nu a putut înlătura anacronismul legislației de origine medievală, apărată cu îndârjire de nobilimea conservatoare.
Răscoala a fost o consecință directă a relațiilor tensionate dintre nobilimea de origine maghiară și țărănimea aservită, alcătuită în proporție covârșitoare din români. Potrivit unei statistici din 1767, nobilimea forma 6,7% din totalul populației Marelui Principat al Transilvaniei, fiind cea mai numeroasă din Europa. În schimb, trei sferturi din populația Transilvaniei era formată din țărani aflați în stare de servitute.
Reformele promovate de împărăteasa Maria Tereza și de fiul ei, Iosif al II-lea, au urmărit și reglementarea raporturilor dintre iobagi și stăpânii de pământ, pentru ca țăranii să-și poată îndeplini și obligațiile față de Imperiu. Cu toate acestea, abuzurile nobililor s-au accentuat, îngreunând și mai mult situația iobagilor.
După două călătorii în Transilvania (1773, 1783), Iosif al II-lea a constatat personal starea de fapt din Marele Principat, și s-a convins de necesitatea desființării iobăgiei. Nobilimea maghiară a reacționat imediat, susținând în fața împăratului inutilitatea reformelor sociale în Transilvania. Răscoala țăranilor români s-a declanșat pe fondul opoziției îndârjite a aristocrației transilvănene față de încercările de reformă ale Curții de la Viena.
Înainte de răscoală, țăranii din Apuseni au protestat în mod repetat împotriva abuzurilor la care erau supuși, mai multe delegații ale lor călătorind până la Viena, pentru a prezenta plângerile țăranilor direct în fața Curții imperiale. Din rândul țăranilor care au mers în Capitala imperială, s-a impus personalitatea lui Horea, pe numele său real Vasile Ursu Nicola. Născut într-o familie de iobagi, el a mers de patru ori la Viena, începând din anul 1779, însoțit și de alți țărani, printre care și Cloșca, pe numele adevărat Ion Oargă.
Ultima dată Horea a fost primit chiar de împăratul Iosif al II-lea, pe 1 aprilie 1784, căruia i-a înmânat o petiție în care țăranii se plângeau că sunt împovărați de nenumărate taxe, pe lângă cele obișnuite, iar cei care se opun sunt bătuți sau aruncați în temniță. Scânteia care a declanșat răscoala a fost reprezentată de conflictul dintre un grup de țărani din regiunea Zarandului, care se îndrepta spre Alba Iulia, și nobilii maghiari care au încercat să-i oprească cu forța, pe 1 noiembrie, în localitatea Curechiu, astăzi în județul Hunedoara.
Conduși de Gheorghe Crișan, fost soldat în armata imperială, țăranii din Zarand au început să atace conacele din zona Bradului. Răscoala s-a extins cu repeziciune în zona Apusenilor și regiunile învecinate, în nord până în Maramureș și Sătmar, iar în est până în scaunele secuiești, la revoltă luând parte și țărani maghiari și sași.
Mișcarea a fost rapid organizată sub conducerea lui Horea, prin numirea de căpitani și formularea unui program care exprima țelurile răsculaților. Pe 5 noiembrie răscoala a ajuns la marginea Devei, însă țăranii nu reușesc să cucerească orașul. Pe 11 noiembrie, răsculații le adresează nobililor refugiați în oraș un ultimatum, în numele lui Horea.
Prin conținutul său, acest document este cel mai radical act din timpul răscoalei. Ultimatumul cerea ca nobilii să „părăsească pentru totdeauna moșiile”, să fie și ei „plătitori de dare, tot așa ca poporul”, iar „pământurile nobiliare să se împartă între poporul de rând, potrivit poruncii împăratului, ce va urma”.
„Liderii răscoalei să fie executați spectaculos”
La mijlocul lunii noiembrie, au avut loc mai multe negocieri între liderii răsculaților și comandanții militari imperiali, care au condus la stabilirea unor armistiții, care au câștigat timp pentru organizarea forței de represiune. Importante efective militare din Transilvania și Ungaria au fost trimise în zona răscoalei pentru a risipi cetele de țărani. Horea realizează însă care este tactica austriecilor și le poruncește răsculaților să se ridice din nou la luptă. Aceștia reușesc să învingă trupele imperiale într-o serie de atacuri surpriză, la sfârșitul lunii noiembrie, la Brad, Râmeț și Lupșa, însă pe 7 decembrie au fost înfrânți la Mihăileni.
În acest context, Horea le-a cerut oamenilor din jurul său să se retragă la casele lor pe timp vor putea să repornească răscoala în primăvara următoare. au fost interogați de o comisie numită de împărat, însărcinată să afle cauzele răscoalei. Înainte de judecată, suveranul de la Viena a stabilit ca liderii răscoalei să fie executați spectaculos, în fața mulțimii, pentru a servi drept exemplu. După ce au fost purtați în lanțuri timp de două săptămâni prin satele de pe Mureș, pentru a fi arătați țăranilor, Horea și Cloșca au fost executați prin tragere pe roată, pe 28 februarie 1785. Crișan s-a spânzurat pe 13 februarie, în închisoarea din Alba Iulia.
Execuția lui Horea și Cloșca
În urma răscoalei conduse de Horea, Cloșca și Crișan, Curtea de la Viena a reluat acțiunea de reformă socială în Transilvania. Patenta imperială publicată la 22 august 1785 a desființat dependența țăranilor iobagi, care primeau dreptul să se mute în alt sat, pe alt domeniu sau să se căsătorească, fără acordul nobililor. Încă din anii 1780 – 1782, însă în Transilvania au fost întârziate din cauza opoziției reușit să anuleze cele mai multe dintre reformele împăratului, iobăgia fiind desființată în Transilvania abia în anul 1848.
