Rainier III şi Grace Kelly, dragoste cu final tragic
Nimic nu s-a întâmplat când Rainier III și Grace Kelly s-au întâlnit prima oară, în aprilie 1955, la Monaco, în timpul filmărilor la „To Catch a Thief”, în regia lui Alfred Hitchcock. La puţină vreme după, Grace s-a văzut suspendată de MGM pentru a nu fi acceptat un rol alături de Robert Taylor în „Quentin Durward”, film bazat pe nuvela lui Sir Walter Scott. Relația cu fashion designerul Oleg Cassini se încheiase, rolul pe care-l dorea, în filmul „Giant”, fusese atribuit lui Elizabeth Taylor – aşa că Grace, faimoasă în Europa, a fost sfătuită să se deplaseze la Festivalul de la Cannes.
Drumul cu trenul de la Paris la Cannes a fost făcut în compania lui Pierre Galante, soţul Oliviei de Havilland şi editor al „Paris Match”. Om cu idei, Pierre a întrebat-o dacă acceptă o ședință foto cu Rainier în timpul unui tur al grădinilor Palatului Princiar Grimaldi. Întâlnirea a avut loc pe 6 mai 1955, iar Rainier i-a făcut impresia unui om fermecător, dar timid. Grace a revenit apoi la Cannes, unde avea să înnoade o relație cu un vechi prieten, actorul francez Jean-Pierre Aumont. Atunci când idila lor s-a încheiat, în luna iunie, Grace s-a întors în Statele Unite.
Căutarea
Duhovnicul lui Rainier, desemnat de Vatican drept îndrumător spiritual pentru Principe, era un american, părintele Francis Tucker din Baltimore, ulterior arhiepiscop la Philadelphia. Anii trecând și perpetuarea dinastiei fiind o sarcină obligatorie, Tucker l-a sfătuit să se căsătorească, numai că, vorbind despre o casă princiară care trebuia să respecte cutume seculare, mai multe condiții se cereau a fi îndeplinite.
Soția trebuia să fie catolică, fertilă, bogată, frumoasă, inteligentă și un partener adevărat, dar și dispusă să i se dedice în totalitate. Obligatoriu, nu putea fi germană, nici să provină dintr-o familie contestabilă. Drept urmare, s-a alcătuit o listă care o includea și pe Margaret, sora Elisabetei a II-a, ceva utopic, pentru că aceasta nu s-ar fi convertit niciodată la catolicism. În cele din urmă, Tucker i-a propus-o Principelui pe Grace Kelly, mai ales că, din zilele petrecute la Philadelphia, Tucker îi cunoștea bine familia. Prin intermediul părintelui Cartin, care conducea dioceza familiei Kelly, Tucker a întrebat dacă o eventuală călătorie a lui Rainier la Philadelphia s-ar fi putut solda cu un rezultat pozitiv.
Răspunsul a fost afirmativ şi, în decembrie 1955, Rainier III s-a deplasat în Statele Unite ale Americii, după ce, respectând tratatul din 1918, a primit și acceptul Consulului General al Franței. A cerut-o de soție pe Grace la 27 decembrie 1955, căsătoria fiind celebrată în aprilie 1956, când, la solicitarea lui Rainier, tânăra a renunțat la cariera de actriță.
Contractul prenupțial
Știm, din istoricul dinastiei Grimaldi, că familia soției ar fi trebuit să contribuie cu o zestre substanţială. Mândru, Jack Kelly a refuzat din start, clamând că fiica lui nu va plăti pe nimeni pentru a se căsători cu ea. Negocierile au durat ceva timp, ajungându-se la soluția de compromis ca suma de două milioane de dolari, plătibili de familia Kelly, să reprezinte contribuția la organizarea nunții. Totuși, contractul prenupțial prevedea că, în cazul unui divorț, acești bani nu erau rambursabili. Mai mult, indiferent de persoana vinovată pentru eventuala desfacere a căsătoriei, copiii urmau să rămână cu tatăl lor.
La organizarea ceremoniilor a contribuit substanțial și Onassis – permițându-i lui Rainier să rețină și o bună parte din cele două milioane de dolari ai familiei Kelly – dar, evident, nu din mărinimie, căci Principele, fiind căsătorit cu un superstar, Monaco urma să atragă oameni și, logic, foarte mulți bani. Onassis nu va apuca să se bucure însă foarte mult de roadele implicării sale...
A doua prinţesă americană la Monaco
Întoarsă din perfecta croazieră ca lună de miere, iubită de soț, Grace și-a dat seama repede de tensiunile din familia a cărei istorie o studiase. Totuşi, fosta actriţă avea încredere în iubirea adevărată dintre ea și Rainier, refuzând să creadă că Principele s-a căsătorit cu ea pentru bani și din considerente dinastice. Stimulată de moștenirea culturală lăsată de precedenta prințesă americană, Alice, Grace a făcut totul pentru a-și susține soțul, țelurile sale devenind și ale ei.
Rainier se dovedea totalmente implicat, dar cea care a păstrat unitatea micuței țări a fost Grace, eleganța, șarmul și frumusețea fiind completate de compasiunea pentru cei în vârstă, pentru copii și bolnavi. Ea e cea care susținuse crearea de grupuri de seniori, cămine în care aceștia puteau să se refacă după boli, și a unei școli de balet pentru copii.
De aceea, la auzul veștii decesului de peste ani, oamenii de rând au tras mașinile pe dreapta și au început să plângă, iar funeraliile ei, din 18 septembrie 1982, de la Catedrala Bizantină, unde se căsătorise în urmă cu 26 de ani, au depășit pe ale oricărui alt membru al dinastiei până atunci.
Legătura indisolubilă cu Stéphanie
Cei trei copii ai cuplului au fost educați bilingv, engleză și franceză, de o bonă englezoaică, Maureen King, care instituise o regulă clară: limbile nu se amestecau, ci se vorbeau pe rând. Caroline era dezinhibată, precoce, autoritară, un adevărat șef. Albert era sfios, reticent în a accepta alți adulți, dar loial celor pe care şi-i apropia. Preluând dragostea pentru sport de la tatăl său, el a avut și o aplecare către artă, împărtășind dragostea mamei sale pentru teatru și balet. Ambii erau conștienți de statutul lor, de rigorile impuse, de expunerea lor și că nu puteau să aibă parte de libertățile copiilor obișnuiți.
Mult mai mică şi neputând să devină parte a relației deja stabilite între fraţii mai mari, Stéphanie a devenit o problemă disciplinară încă de la vârsta de doi ani. Modul ei recalcitrant de a fi a apropiat-o de mamă, care nu putea să admită că nu o va putea aduce și pe Stéphanie pe drumul cel drept. Firesc, Stéphanie devenise cea mai afectuoasă dintre cei trei.
Legătura dintre ele devenise indisolubilă, una, vai!, cu un fatidic deznodământ. Într-o dimineață de vineri, 10 septembrie 1982, Stéphanie se întorcea dintr-o vacanță petrecută în Antigua, unde suferise un accident la jet-ski, care necesitase 15 puncte de sutură la cap. Șoferul a preluat-o de la Nisa, conducând-o la Roc Agel, imensă fermă cumpărată de familie într-una dintre cele mai înalte zone ale Corniche (deasupra Monte Carlo Golf Club), având priveliști amețitoare și multă intimitate, o suprafață suficientă pentru ca cei trei copii să se joace în liniște.
Proximitatea Golf Clubului (Grace era mare pasionată de golf), piscina și caii din grajduri au transformat ferma în cămin, loc de refugiu și de liniște pentru o Principesă deprimată după două sarcini pierdute, în 1960 și 1961, și după eșecul de a se reconcilia cu tatăl ei, mort din cauza cancerului în 1960.
Grace tocmai se pregătea de o vizită de zece zile în Anglia, continuată de un tur de trei săptămâni în care urma să citească poeme ale unor poeți irlandezi, incluzând câteva sonete ale lui Shakespeare, proiect care avea să genereze fonduri în scopuri caritabile. Dar Stéphanie era mai importantă ca orice, așa că Grace a decis s-o ducă la un control medical cu raze X, Rainier fiind reținut de treburi de stat la palat.
Sfârşitul
Vederea începuse s-o lase, așa că Rainier îi interzisese soției să mai conducă, mai ales pe serpentinele periculoase spre și dinspre Roc Agel, argument întărit de un accident petrecut cu ceva timp în urmă, care o adusese pe Grace însăși la concluzia că nu va mai conduce niciodată. Acum, însă, situația lui Stephanie impunea... derogarea. Albert urma să se întoarcă din Italia de-abia duminică seară, Caroline trebuia să plece la Londra duminică, iar Stéphanie la Paris luni seară, pentru a începe școala. Luni dimineață, 13 septembrie 1982, Principesa a încărcat tot bagajul de la fermă în Land Rover, demarând în ciuda obiecțiilor și a insistențelor șoferului.
După cinci minute, Grace a simțit acute dureri de cap tocmai într-o zonă de curbe tip ac de păr, fiind nevoită să frâneze pentru a lua curba de 150 de grade. Manevră târzie, Stéphanie a încercat să tragă frâna de mână, numai că mașina a trecut prin parapetul de protecție, aterizând la baza stâncii, pe terenul unei ferme. Niciuna dintre ele nu avea centura de siguranță legată, așa că, în căzătura automobilului, Stéphanie a fost aruncată sub torpedou, iar Grace pe bancheta din spate. Stéphanie a putut ieși, dar, până la sosirea ambulanței și a echipajului de pompieri, a leșinat, căci rana de la cap, cea din Antigua, i se redeschisese. Hemoragia craniană a mamei sale era, însă, ireparabilă, iar pe 14 septembrie 1982, familia și-a luat adio de la ea, Grace fiind deconectată de la aparate.
Acest articol a fost publicat în numărul 223 al revistei Historia, disponibil în format digital pe platforma paydemic.com.
