Povestea tristă din spatele unui portret: «Maria Davila» de Theodor Aman

Unul dintre cele mai valoroase obiecte din patrimoniul Muzeului Theodor Aman este portretul care o înfăţişează pe Maria Davila, prima soţie a doctorului Carol Davila. În spatele portretului se ascunde însă o poveste tristă, despre tragicul destin al Mariei.

Marţi 13 aprilie 1853. În acea zi soseşte la Bucureşti, având un modest bagaj, în care se află o trusă de ordonanţă pentru primul ajutor, doctorul francez Charles-Antoine-François Davila, acel „om providenţial”, cum l-a numit Valeriu Bologa, întrucât, în timpul lui Davila, prin Davila, la îndemnul lui Davila, cu ajutorul colaboratorilor şi elevilor lui Davila, s-a organizat medicina românească.

Capitala Ţării Româneşti se afla, pe atunci, sub domnia lui Barbu Ştirbei, într-o fază de dezvoltare, pe care Nicolae Iorga a denumit-o „Bucureştii romantismului francez“. Într-un asemenea mediu, tânărul medic francez nu se va simţi cu totul dezrădăcinat. Va avea, în curând, la Bucureşti, mulţi prieteni:pe inginerul Lalanne, pe profesorul Leopold Monty, pe Ulisse de Marsillac, va intra în societate, va merge, nu foarte des, la baluri. Printre tinerele fete din societatea pe care o frecventează Davila se află şi Maria, fiica doctorului Marsile, medic francez, stabilit în ţară în timpul lui Grigore Ghica şi fost medic primar la spitalul Colţea. Mama Mariei, Sultana Marsile sau Marsil, cum mai apare scris în ziarele vremii, era născută Colceag, dintr-o veche şi bogată familie de boieri români. Tatăl Mariei murise de mai mulţi ani la data la care Davila se va îndrăgosti de ea şi o va cere în căsătorie;mama fetei îl va refuza însă categoric. După cinci ani de la primul refuz, Davila continuă să fie în relaţii destul de reci cu Sultana Marsile, dar Maria se încăpăţânează şi respinge orice altă partidă ce i se propune. Trecuseră deja câţiva ani de când sora ei mai mică, se căsătorise.

Dramele familiei Davila

În ianuarie 1858, la balul dat de Ioan Manu, Davila se va reîntâlni cu Maria şi tinerii se hotărăsc să se căsătorească, în ciuda refuzului sistematic al mamei fetei. Aceasta nu se lasă înduplecată nici de devotamentul tânărului doctor atunci când, prin luna august a aceluiaşi an, o îngrijeşte pe Maria, care se îmbolnăvise grav. Se vor căsători în casa doamnei Câmpineanu, mătuşa fetei. Ceremonia va fi dublă, căci Maria era ortodoxă, iar Davila, catolic.

Fericirea tinerilor căsătoriţi se va sfârşi brusc şi dramatic. În martie 1860, Maria Davila moare, la naşterea copilului lor, micuţa Maria. Davila va fi profund impresionat de această dramă. Dar cea mai vie impresie i-o va produce vederea pruncului fără mamă, impresie ce se va suprapune peste propria sa experienţă de viaţă, căci şi el era orfan şi crescuse printre străini. Tânărul va lua o hotărâre mare:va crea aici, în propria sa casă, căci Maria îi lăsase averea ei, un orfelinat. Trei săptămâni mai târziu, după moartea Mariei, avea să moară şi fiica lor. Pentru restul vieţii, Davila îşi va dedica o mare parte din timpul, energia şi dragostea sa copiilor orfani.

Pictura, realizată după o fotografiei a Mariei făcută în Franţa

Davila s-a numărat printre cei care l-au apreciat pe pictorul Theodor Aman;şi, în calitate de inspector general şi director al Serviciilor Spitalelor Civile – mai târziu Eforia Spitalelor Civile –, Davila a comandat lui Aman, în decursul anului 1862 şi 1863, numeroase pânze. Găsim referiri la această acţiune a Eforiei şi în Catalogul Muzeului Aman, întocmit în 1908 de Al. Tzigara-Samurcaş, directorul de atunci al muzeului:„În 1863 el (Aman) este rugat de doctorul Davila să execute pentru Eforia Spitalelor portretele fondatorilor acestor aşezăminte... În asemenea condiţiuni a pictat pe Grigore Ghica, pe Spătarul Mihail Cantacuzino, Mihail Racoviţă şi alţii, care se află azi în posesia Eforiei“.

Aşa se explică de ce, după patru ani de la moartea Mariei Davila, când doctorul Davila se recăsătorise şi avea deja trei copii, a pus la loc de cinste, în galeria donatorilor de la Azilul Elena Doamna, portretul primei sale soţii, realizat de Aman în 1864;perioada coincide cu aceea în care Eforia Spitalelor a comandat portretele primilor fondatori ai aşezămintelor de binefacere. Portretul Mariei Davila este realizat după o fotografie făcută în Franţa (probabil de către Carjat), căci Maria/Marie, datorită originii franceze a tatălui ei, petrecuse mult timp în Franţa. Nu există nicio referire la alte portrete ale Mariei[1].

Muzeul Theodor Aman

În secolul al XIX-lea, pe fosta stradă a Clemenţei, actuală C.A. Rosetti, îşi aveau reşedinţele familiile protipendadei bucureştene ca:Cesianu, Barozzi, Costescu-Comăneanu, Butculescu, Bărcănescu, Păucescu, Argetoianu, Catargi sau Cantacuzino. Clădirile erau mari, unele cu două etaje, toate înconjurate de curţi şi grădini întinse. La numărul 8 se afla casa lui Theodor Aman, despre care Em. Hagi Mosco scria:„unică în felul ei în oraş, are o înfăţişare artistică de mică proporţie, dar cît se poate de reuşită, prin ornamentaţia exterioară şi statuile care o împodobesc”.

Construită în stil neoclasic între 1868-1869 pe locul fostelor grajduri şi dependinţe ale casei de zestre a soţiei Ana, născută Politimos, a fost realizată de arhitectul Franz Scheller, după indicaţiile lui Aman, fiind structurată pe parter, etaj şi pod. Faţada dinspre stradă este decorată cu basoreliefuri, nişe cu statui realizate de Karl Storck şi medalioane cu efigiile lui da Vinci şi Michelangelo. Ulterior, muzeul a păstrat, în mare parte, amenajarea iniţială a casei, spaţiul cel mai important fiind atelierul, singura cameră înaltă de 6.70 metri, care era o expoziţie permanentă pentru lucrările lui Aman. La etaj, în dreapta atelierului de primire era, de fapt, adevărata „odaie de lucru”, ale cărei duşumelele fuseseră vopsite în alb.

Theodor Aman îşi dorise prin testament ca reşedinţa lui să devină muzeu;aşa că după moartea marelui pictor, Ana Aman dona statului colecţia şi casa, tocmai în ideea ca aceasta să devină instituţie muzeală, fapt ce se va întâmpla în 1908. Colecţia muzeului cuprinde 196 de picturi, 400 de desene şi gravuri, precum şi 50 de plăci de gravură. Astfel, muzeul este singura casă-document de epocă rămasă în Bucureşti. Aflat într-un vast proces de restaurare, muzeul va fi deschis publicului spre vizitare începând cu luna mai a acestui an.

[1]Adriana Harasim, Istoria unui portret Maria Davila de Theodor Aman.