Picasso, în miezul vieţii artistice catalane

Barcelona sfârşitului de secol XIX e un oraş care vibrează. Într-o creştere economică fabuloasă, capitala catalană uimeşte lumea prin tendinţele artistice revoluţionare (ea însăşi o operă de artă) şi devine locul în care trebuie să fii;centrul mişcării moderniste. În aceşti ani de efervescenţă, de „bohemia a la francesa” (Parisul era, evident, un model), îşi deschide porţile, pe strada Montsió, la nr. 3, restaurantul „Els Quatre Gats” („Cele patru pisici”, în catalană”), care devine locul de întâlnire al unei generaţii de artişti irepetabili;şi care găzduieşte şi prima expoziţie a foarte tânărului pe-atunci Pablo Picasso. Iar Picasso desenează coperta meniului pentru „Els Quatre Gats”, una dintre puţinele sale lucrări cu caracter publicitar... 

Povestea începe la Paris – unde altundeva? – cu Pere Romeu, un catalan care lucrează la faimosul cabaret „Le Chat Noir” din cartierul Montmartre. După anii parizieni, Romeu e doldora de planuri şi – în Barcelona de astă dată – împărtăşeşte tinerilor săi prieteni artişti, pictorul Ramón Casas, scriitorul şi pictorul Santiago Rusinõl, pictorul şi criticul de artă Miquel Utrillo, gândul de a deschide un local (cafenea, cabaret, bar, restaurant, hostal – toate într-una), care să respire aer boem şi parfumat şi să adune avangarda artei catalane, pictori, muzicieni, poeţi şi arhitecţi. Rusinõl, se zice, ar fi comentat:doar „els quatre gats” vor frecventa restaurantul ăsta;„els quatre gats”, adică „puţini”, „câţiva”, în argoul catalan.

 Aşa că numele tavernei – care intră în peisajul Barcelonei la 12 iunie 1897 – se poate să se fi născut tocmai din teama că doar „patru pisici” o să-i treacă pragul;după cum se poate ca Pere Romeu să-i fi ales denumirea cu gândul la „Pisica neagră”, cabaretul din Paris. După alţii, pisoii din denumire sunt, pur şi simplu, Romeu, Casas (principalul finanţator), Utrillo şi Rusinõl...

Pentru ochi şi pentru cerul gurii

Însărcinat, poate, cu „campania de promovare” a localului, Santiago Rusinõl scria în preziua inaugurării:„Pere Romeu anunţă persoanele de bun gust, cetăţenii care vor să-şi hrănească şi spiritul, nu numai corpul, că pe strada Montsió se va deschide un local care va bucura şi ochii, dar şi cerul gurii, care va fi şi hostal, şi ascunziş, şi muzeu, şi berărie gotică, şi loc de întâlnire...”.Iar „Els Quatre Gats” a fost toate cele de mai sus;şi mai mult decât atât. Vreme de şase ani, cât a funcţionat, a devenit miezul vieţii artistice catalane, găzduind expoziţii, spectacole, concerte, teatru de umbre şi teatru de păpuşi, publicând şi propria revistă (chiar dacă în numai cincisprezece numere), tot după modelul cabaretului parizian. Tinerii reprezentanţi ai mişcării moderniste se întâlneau la „Cele patru pisici”, tot aşa după cum au mâncat-băut-vorbit aici şi muzicienii Isaac Albéniz, Enric Granados şi Lluis Milet, viitorul mare arhitect Antonio Gaudi sau desenatorul Ricard Opisso. La parterul Casei Martí, clădire imaginată de arhitectul Josep Puig i Cadafalch în 1896, „Els Quatre Gats” a fost o gazdă bună, foarte bună;iar Cadafalch a gândit şi mobilierul tavernei, în vreme ce pictorul Ramón Casas a înzestrat locul cu numeroase afişe, în ton cu moda timpului.

Picasso „publicitarul”

În 1899, când a deschis pentru prima dată uşa cafenelei-restaurant, Pablo Picasso nu împlinise încă 18 ani;un tânăr cu păr negru şi privire pătrunzătoare, care trecuse deja pe la două şcoli de artă (din La Coruna şi Barcelona) şi o părăsise pe cea de-a treia, Academia San Fernando din Madrid. Pablo se recupera atunci după o lungă perioadă de boală – scarlatină – şi obişnuia să se plimbe pe străzile Barcelonei împreună cu pictorul Angel Fernández de Soto, doi dandiescatalani, împărţind o singură pereche de mănuşi, fiecare cu mâna neacoperită în buzunar. La „Els Quatre Gats”, Picasso avea să întâlnească minţile progresiste ale timpului şi să închege legături cu artişti care se vor regăsi mai târziu în lucrările sale (Carles Casagemas, Jaume Sabartés, Joan Vidal i Ventosa...).

Undeva în intervalul 1899-1900, la final şi început de secol, tânărul creează coperta meniului de la „Els Quatre Gats”, iar colecţia Muzeului Picasso din Barcelona păstrează numeroasele încercări şi schiţe care au precedat afişul final. În tonuri de gri, galben şi negru, într-o compoziţie cu multe onduleuri (suntem deja în anii Art Nouveau), desenul are în centrul său un domn cu pantaloni largi, haină lungă, pălărie şi baston, la o masă din faţa localului cu pereţi din cărămidă;sunt autori care consideră că influenţa lucrărilor lui Toulouse-Lautrec e evidentă, date fiind asemănările dintre afişul lui Picasso şi posterul „Divan Japonais”, creat de Lautrec în 1893, pentru cabaretul cu acelaşi nume din Paris. Puţin mai târziu, prin 1902, Picasso desenează şi un fluturaş publicitar pentru „Els Quatre Gats”, înfăţişându-l pe el în faţa localului, pe Pere Romeu, pe Angel de Soto, Jaume Sabartés şi Josep Rocarol – o dovadă în plus că restaurantul a fost un centru crucial de gravitaţie pentru artiştii timpului, un punct de referinţă şi susţinere.

Prima expoziţie n-a fost primită cu ovaţii

Dar „Els Quatre Gats” a intrat în istorie şi pentru că a găzduit prima expoziţie individuală a tânărului Picasso. În februarie 1900, aproape 150 de lucrări, mai cu seamă portrete, împodobesc holul tavernei;sunt prieteni şi cunoştinţe de-ai lui Pablo, obişnuiţi ai „Els Quatre Gats”. Iar expoziţia e, într-un fel, una cu mesaj:Picasso încerca să-şi facă loc într-un gen artistic dominat de Ramón Casas, portretistul „oficial” al burgheziei catalane. Prieten cu Picasso, scriitorul Jaume Sabartés descria în Memoriilesale intenţiile lui Pablo, ale apropiaţilor:„Vrem ca oamenii să vadă că mai sunt şi alţii care desenează, că Ramón Casas nu portretizează pe toată lumea, că în expoziţiile sale nu sunt toţi cei care ar trebui să fie. (...) Desenele lui Picasso sunt spontane, tuşele sale sunt mai clare, mai hotărâte, mai îndrăzneţe – dacă vreţi, mai sigure, mai precise, dovedind umor şi înţelegere, un simţ profund al observaţiei şi o înţelegere instantanee a personajului”.

Asupra criticilor de artă, care publicau în ziarele vremii, expoziţia n-a avut însă prea mare impact. „Diario de Barcelona” din 7 februarie 1900 nota:„Holul «Los Quatre Gats» găzduieşte câteva desene ale lui P.R. Picasso, un tânăr care intră în lumea artei cu o obsesie modernistă dusă la extrem. Talentul şi sensibilitatea Dl. Picasso nu pot fi tăgăduite, dar expoziţia, ca şi în cazul multor altor artişti aruncaţi în nebunie de această Şcoală, dovedeşte lipsa lamentabilă a simţului artistic şi neputinţa de a înţelege arta. Colecţia de portrete în craion are câteva piese de rezistenţă, dată fiind uşurinţa schiţării, dar, trecând în revistă întregul, îţi dai seama că e o galerie de personaje melancolice, taciturne, plictisite, care oferă spectatorului un sentiment greu digerabil de tristeţe şi de compasiune pentru cei portretizaţi”.

Articolul din „La Renaixença” din 10 februarie e mai puţin dur, însă nici el flatant:„Deşi în faţa unui posibil artist adevărat, e [în această expoziţie] o monotonie a temelor şi tonalităţilor, toate sumbre şi întunecoase. Artistul pare să privească natura din spatele unei pânze de culoare neagră. Chiar şi aşa, picturi precum Invalidul şi Preotul, ca şi câteva portrete în cărbune, ne dau dreptul să aşteptăm mai multă forţă şi calitate”.

O adevărată instituţie a Barcelonei

O certitudine:în viaţa artistică a urbei „Els Quatre Gats” devenise un nume – şi ce nume. Aşa că atunci când, în iunie 1903, după şase ani atât de plini, Pere Romeu trage cortina, barcelonezii sunt stupefiaţi. Dar, vedeţi dumneavoastră, Romeu nu era un afacerist;şi nici partenerii săi. Dacă muşterii n-aveau bani să-şi plătească mâncarea ori băutura, Romeu nu-i invita nici măcar să spele vasele.

Acesta e sfârşitul;şi sfârşitul tavernei e, într-un fel, şi sfârşitul lui Pere Romeu, care moare sărac şi tuberculos câţiva ani mai târziu, în 1908. Iar Rusinõl, acelaşi Rusinõl care anunţa în 1897 deschiderea unui loc pentru corp şi pentru spirit, pentru ochi şi pentru cerul gurii, închide cercul, scriind:„Prietene, te odihneşte în pace. Îţi datorăm acel loc pitoresc, doldora de vise şi de fum de pipă, în care boemii timpului se îmbătau cu idei”.

În zilele noastre, sumedenie de turişti, atraşi de mitul lui Picasso, populează restaurantul-barul-berăria „Els Quatre Gats”, căci localul s-a redeschis la finalul anilor ’70. Iar temerea că doar „patru pisici” îi vor trece pragul a devenit legendă. Mesele puţine de odinioară au lăsat locul unora mai înguste, mai multe şi mai dese, animatele tertulias(întâlniri literare, artistice, specific spaniole) s-au transformat în gălăgie vesele şi clinchet de pahare, iar oamenii de-atunci, cu fumul, cu verva, cu planurile lor, s-au mutat pe pereţi, în portrete mici, stinghere. Desenul uriaş care îi înfăţişează pe Ramón Casas şi pe Pere Romeu, pe bicicletă, nu mai e nici el ce a fost, ci doar o copie;dar una reuşită. Originalul – sau cât a mai rămas din el, după ce un proprietar a tăiat cândva, în istorie, o treime din pânză – e astăzi la Muzeul Naţional de Artă al Catalunyei. Poveştile s-au răspândit în patru zări, iar astăzi numeroase zone ale capitalei catalane – nu numai localul din strada Montsió – revendică fragmente din tinereţea lui Picasso.