Petru cel Mare și occidentalizarea Rusiei

Unicitatea geostrategică a Rusiei este dată de poziția pe care aceasta o ocupă, străbătând în întinderea sa atât porțiuni importane din Europa cât și din Asia. Din punct de vedere cultural s-a ajuns la crearea unui amalgam unic între influențele ambelor continente – iar o contribuție importantă a avut-o Petru cel Mare, în timpul căruia Rusia a trecut printr-un intens proces de europenizare.

Rusia secolului XVII reflecta în mare măsură contactul mai intens pe care aceasta îl avea cu populații asiatice decât cu lumea europeană. Cele mai importante orașe, Moscova și Astrahan, aveau în puncte centrale bazaare frecventate majoritar de perși, afgani, indieni sau chinezi. Singurul port care stabilea o conexiune cu vestul era greu accesibil – Arkhanghelsk la Marea Albă. Populația era tradiționalistă și superstițioasă aproape în totalitatea ei;viața de zi cu zi în societate reprezenta un amalgam de episoade violente și excese exercitate pe un fundal religios adânc înrădăcinat.

Faptul că rușii acceptaseră ramura ortodoxă a creștinismului i-a făcut pe aceștia suspicioși față de influențele vestice. Rolul social intens exercitat de Biserică în vest – precum acapararea educației-nu se regăsea printre prerogativele Patriarhei Ruse, independente de Constantinopol după 1589. Astfel tentativa de reformare a Bisericii din 1652 crease o diviziune în viața religioasă, mare parte a populației refuzându-le și devenind staroveri sau vechi credincioși – oameni ce își exercitau viața religioasă după canoanele nereformate.

Influențele europene se găseau mai degrabă în modelul feudal pe care îl aveau instituțiile politice și feudale. Țarul guverna cu ajutorul unei dume – un consiliu de sfătuitori ai acestuia – iar Rusia nu a fost ferită de problema europeană asupra cui ai ar trebui să revină cele mai importante responsabilități. Din punct de vedere social țărănimea căzuse într-o dependență personală adâncă față de proprietarii funciari;s-a ajuns în 1625 la promulgarea unei legi prin care uciderea unui țăran putea fi iertată prin oferirea altuia drept despăgubire proprietarului său. Această aristocrație exercita putere juridică și executivă locală, iar mobilitatea socială era aproape inexistentă, ereditatea fiind principiul de bază in stabilirea rolului social.

Tânărul țar fascinat de Occident

Dinastia Romanovilor, ce a condus Rusia timp de peste trei secole, a oferit un personaj ce avea să aducă o aducă în rând cu evoluțiile europene. Tânărul Petru și-a creat de la o vârstă fragedă o profundă admirație față de cultura europeană, cu care a intrat în contact prin intermediul învățătorului său Paul Menesius – un general scoțian ce călătorise prin toată Europa-și prin lungile perioade petrecute la Arkhangelsk, unde a luat lecții de navigație maritimă de la căpitani de ambarcațiuni englezi și olandezi. El a efectuat o călătorie de aproximativ un an în vestul Europei, în principal în Anglia și Olanda, acolo unde a început să realizeze cât de înapoiată era de fapt Rusia în raport cu acestea.

În 1682, la doar 10 ani, Petru avea să devină formal co-țar împreună cu fratele său dement, Ivan al V-lea. Puterea avea să fie exercitată până în 1694 de către sora și mama acestora, iar Petru avea să devină conducător unic odată cu moartea lui Ivan în 1696.  Printre primele acțiuni ale acestuia s-a numărat o călătorie în vestul Europei între 1697-1698, de unde acesta a recrutat peste 1.000 de specialiști din toate domeniile pentru a aplica în Rusia o parte din eficiența civilizației occidentale.

Viziunea occidentalilor despre Petru era aceea a unui ”barbar luminat”. Intimidant prin statura sa – Petru avea o înălțime estimată la 2 metri, atipică acelei perioade – acesta nu era interesat de rafinamentul stilului de viață european ci de utilitățile practice pe care aceștia le dezvoltaseră. Era un adept al distracţiilor bahice, nefiind impresionat de formalitatea recepţiilor oficiale;nu se îmbrăca aidoma unui suveran deoarece nu îl interesa  înfăţişarea proprie. Petru era arhetipul unui om practic şi hedonist, nepăsător faţă de formalităţi şi nerestrâns de moralitate.

Intensa modernizare a Rusiei

 Înfrângerile militare timpurii împotriva Suediei l-au convins pe Petru să facă din modernizarea armatei principalul scop în jurul căruia să fie îndeplinit procesul de occidentalizare. Astfel s-a pus accentul pe crearea unei industrii militare destinată să producă piese de artilerie la scară largă. Recrutarea a fost eficientizată pentru ridicarea unui număr mai mare de forţe;iar specialişti militari fost importaţi din Occident pentru antrenarea adecvată a trupelor. Tot în timpul lui Petru a fost creată şi prima flotă militară rusească.

În acelaşi timp el viza şi sporirea puterii sale după modelul occidental al absolutismului monarhic, dorind să transforme Rusia într-un stat centralizat. Vechea dumă şi sistemul de administraţie locală au fost abolite;în schimb a fost instituit drept corp reprezentativ un Senat ai cărui membri erau numiţi de către ţar şi a împărţit teritoriul în 10 unităţi admnistrative denumite gubernii, dependente însă de admnistraţia centrală.

Sistemul fiscal a fost şi el eficientizat prin stabilirea de taxe fixe ce trebuiau plătite către stat;numărul acestora era însă abundent şi nu diferenţia după categoriile de avere. Pentru aproape fiecare aspect al vieţii exista o taxă către stat, unele de-a dreptul absurde – de la apartenenţa la comunităţile staroverice la dreptul de a purta barbă. Efectul acestora a fost disruptiv asupra persoanelor din clase sociale sărace, ajunse de multe ori în situaţia de a intra în şerbie din cauza lipsei capacităţii de plată, contribuind la formarea unor resentimente general ale acestora faţă de ţar.

Procesul de occidentalizare i-a atras lui Petru antipatia Patriarhei de la Moscova. Răspunsul său a fost trecerea Bisericii Ruse în subordinea statului, după modelul englez pe care îl remarcase în timpul călătoriilor sale. El a abolit patriarhatul, refuzând să numească un succesor după moartea patriarhului Adrian în 1700;conducerea Bisericii a fost apoi organizată sub un consiliu de episcopi numit Sfântul Sinod, căruia i-a ataşat în conducere un oficial guvernamental pe postul de Procurator al Sfântului Sinod.

Simbolic, europenizarea Rusiei a fost marcată de fondarea şi mutarea centrului admnistrativ al statului la Sankt Petersburg, oraş pentru care Petru a ordonat construirea pe modelul marilor metropole pe care acesta le vizitase. Amplasarea acestuia în regiunile baltice cucerite de-alungul domniei într-un punct cu ieşire la Golful Finlandei marca din punct de vedere strategic şi apropierea intereselor ruseşti de zona europeană. Acesta a devenit punctul maxim al influenţelor civilizaţiei occidentale, în  vădită antiteză cu Moscova, în interiorul căreia s-au strâns resentimentele tradiţionaliste şi anti-occidentale.

Efectele procesului de occidentalizare

Domnia lui Petru a cunoscut formarea unei clase urbane educate similare în anumite privinţe burgheziei occidentale, însă nu a schimbat cu nimic situaţia deplorabilă a ţăranilor ce reprezentau marea masă a populaţiei. În schimb ea a favorizat sporirea mobilităţii sociale, în administraţie sistemul de promovări fiind reorganizat aidoma celui militar. Ţarul însuşi se pare că resimţea o antipatie faţă ereditarismul ce dominase până atunci ca unic criteriu de determinare al apartenenţei la una din clasele sociale.

Procesul a fost însă prea rapid şi prea intens aplicat pentru majoritatea tradiţionalistă a populaţiei, rămasă suspiciosă faţă de cultura vestică. Fiul lui Petru, Alexis, era un partizan al vocilor tradiţionaliste, declarând public că va pune punct procesului de occidentalizare în momentul în care acesta va deveni ţar. Conflictul dintre tată şi fiu s-a agravat atât de mult încât Alexis a fost condamnat la închisoare, acolo unde a murit din cauza şedinţelor repetate de tortură în 1718. Petru a decretat apoi dreptul fiecărui ţar de a-şi numi succesorul, abolind moştenirea funcţiei exclusiv pe cale ereditară.

Cu 4 ani înainte de a deceda, în 1721, Petru a renunţat la titlul de ţar şi s-a proclamat Împărat al Rusiei, trasând practic destinul viitor al ţării – ce se se va extinde tot mai mult în spaţiul european şi va ajunge să deţină un rol important în peisajul tulburărilor interne ale acestuia. Iar domnia lui Petru cel Mare reprezintă punctul de plecare al acestei politici, fără de care ar fi destul de greu de crezut că Rusia ar fi putut atinge acelaşi nivel de influenţă, cel puţin în ceea ce priveşte Europa.