„Jurnal din Anul Ciumei“ - marea molimă din Londra anului 1665, descrisă de Daniel Defoe

„Temerile oamenilor au fost întețite de rătăcirile caracteristice acelor vremuri, anume, pe atunci, nu înțeleg de ce, lumea era mai înclinată decât oricând înainte sau după aceea să plece urechea la tot felul de profeții și izvodiri astrologice. N‑aș putea spune dacă această nefericită înclinație fusese stârnită de anumiți indivizi care scoteau bani de pe urma ei. Mă gândesc la cei ce tipăreau preziceri și prorociri.

Nu știu dacă de la ei a pornit; ce știu e că lumea era înspăimântată de asemenea cărți, precum: «Almanahul Lilly», «Prezicerile astrologice ale lui Gadbury», «Almanahul Bietului Robin» și altele la fel. De asemenea, se mai publicau și unele cărți așa‑zis religioase: una era intitulată «Dezbară‑te de ea, popor al meu, altminteri îi vei împărtăși boliștea»; alta se numea: «Dreaptă prevestire», o alta «Carte menită să‑i aducă aminte Britaniei» și multe altele. Toate acestea, sau cele mai multe dintre ele, prevesteau fățiș sau pe ocolite pieirea orașului. (…)

În afară de aceste fapte publice, mai erau și visele babelor. Sau, mai curând, felul în care babele tălmăceau visele altora. Și astea scoteau din minți o sumedenie de oameni. Unele auzeau glasuri care le îndemnau să plece, pentru că la Londra va izbucni o asemenea molimă, încât cei vii nu vor prididi să‑i îngroape pe cei morți. Altele deslușeau vedenii în văzduh.

Dar eu trebuie să mărturisesc, fără să mă fac vinovat de lipsă de îndurare, că toate auzeau glasuri care nu glăsuiau și vedeau apariții care nu apăreau. Închipuirea oamenilor era răsucită și posedată de diavol. Și nu‑i de mirare că celor care se zgâiau întruna la nori li se năzărea că văd tot felul de forme și figuri, înfățișări și apariții, care nu erau altceva decât aer și vapori.

Iată, ne spuneau ei, o sabie de foc ținută de o mână care ieșea dintr‑un nor, iar vârful sabiei era îndreptat direct spre City. Li se năluceau în văzduh năsălii și coșciuge purtate spre a fi îngropate. Și mai vedeau mormane de stârvuri care zăceau neînmormântate, și altele de același fel. Pur și simplu, închipuirea le oferea tot felul de vedenii pe care le tălmăceau“.