Jacqueria, marea răscoală medievală
Războiul împotriva Angliei cerea tot mai multe victime. Poporul suferea. Orăşenii şi ţăranii se ridică împotriva nedreptăţii – o răscoală cu urmări grave pentru pământul şi populaţia Franţei.
“Atunci au purces, fără a se sfătui prea mult şi fără sa-şi ia alte arme decât toiege întărite cu fier şi cuţiete, către casa unui nobil care locuia în apropiere, au spart-o, au ars-o, iar pe el l-ao omorât dimpreună cu soţia şi copiii”, asta scria istoricul Jean Froissart prin 1358, primul pas pe drumul unei răscoale cum nu se mai văzuse până atunci. Pentru că existau simultan două grupuri de revoltaţi:ţăranii şi orăşenii.
Totul porneşte de la o serie de înfrângeri ale Frantei în războiul de 100 de ani. În bătălia navală de la Sluys flota franceză este nimicită fără milă de forţele engleze. Urmează apoi înfrângere după înfrângere, printre care şi pierderea unei mari armate de cavalerie la Crecy. Dar lucrurile nu se opresc aici. Ciuma face ravagii prin ţară şi nu se domoleşte până la domnia lui Ioan al II-lea, în 1350, când deja decimează poporul.
Anul 1356 este hotărâtor din următoarele puncte de vedere:regele Ioan al II-lea repune în mişcare armata împotriva Angliei. Dar la Maupertuis iarăşi este înfrântă. Şi apoi Edward Prinţul Negru reuşeşte să-l ia captiv pe Ioan al II-lea. Englezii jefuiesc şi distrug totul în cale. Nobilii sunt neputincioşi în faţa năpastei şi nu izbutesc să-şi apere supuşii.
În timpul captivităţii regelui francez regenţa îi revine filui său, Carol. Pentru a face rost de mai multe venituri, acesta convoacă o adunare a stărilor generale. Dar pentru prima dată negustorii par să fie cu adevărat conştienţi de grupul pe care îl reprezintă. Sub conducerea lui Etienne Marcel cer stabilirea unei comisii de verificare, care să contribuie la asigurarea unor cotizaţii corecte. De asemenea se cere anularea scutirilor de impozite pentru nobilime.
Numai că regele nu se lasă atât de uşor convins:porneşte un contratac împotriva lui Etienne Marcel. Mulţi comercianţi se simt depăşiţi de situaţie şi decizia fermă de a lupta împotriva sistemului pare a se nărui.
Şi totuşi, orăsenii primesc un ajutor nesperat:ţăranii se revoltă şi ei. “Trebuie să fie posibilă şi o lume fără nobilime!”, strigă ei, pentru că şi ei, ca şi cei de la oraş, suferă sub jugul corvoadelor şi impozitelor, ba poate chiar mai mult decât aceştia, deoarece colectorii aplică nu rar pedepse corporale rău-platnicilor. Nobilii nu îşi ţin promisiunea de a-i apăra.
Pe 28 mai 1358, sub conducerea lui Guillaume Calle, începe revolta care va rămâne in istorie sub numele de Jacqueria. Jacques Bonhomme este numele pe care istoricul Jean Froissart îl atribuie lui Guillaume Calle, pornind de la mai vechea denumire a ţăranilor care la rândul ei provine de la un substantiv comun, “jacque” (vestă scurtă).
Jacqueria se extinde rapid în tot nordul Franţei
“Unii oameni fără ţel se adună în regiunea Beauvais. La început abia dacă erau o sută de persoane, care afirmau că şi marea, şi mica nobilime a regatului francez au trădat ţara, şi că ar fi un mare noroc dacă s-ar descotorosi de toti. Fiecare susţinea că este nebun cel care ar împiedica distrugerea nobililor”, ne spune tot Jean Froissart.
Pornind din Compiegne, ţăranii reuşesc să cucerească Ermenonville în nord-vest. Din regiunile Beauvais şi Clermont răscoala se extinde simţitor, ajungând în Laonnais, Brie, Soissonnais şi pe malul râurilor Marne şi Ois. O mare nelinişte se iscă şi în Meaux, în sud-est.
Sute de nobili îşi găsesc sfârşitul sub armele ţăranilor înfuriaţi, acre nu iartă niciun conac, lăsând flăcările să le ardă din temelii. Din toate părţile se aud probabil replici grele la adresa cavalerilor care în zadar încearcă să scape de mânia oarbă a oropsiţilor:“Sunteţi o ruşine pentru regat!”.
Dar în ciuda succeselor nu puţine, Guillaume Calle este foarte conştient că o victorie decisivă nu poate fi obţinută decât cu ajutorul negustorilor. Iar Etienne Marcel nu pare a fi deloc împotriva unei astfel de uniuni. Cu toate acestea, orăsenii nu se simt confortabil cu ideea aceasta, temându-se de forţa din ce în ce mai mare pe care o acumulează ţărănimea.
Pe de altă parte, nobilii uită de toate rivalităţile şi se adună pentru a opri urgia. Şi regele Carol se satură:sub masca unor false promisiuni îl ademeneşte pe Guillaume Calle să pună capăt agresiunilor, pe 10 iunie 1358. Buna-credinţă a sa îl aduce insă pe liderul ţăranilor în lanţuri, fiind supus unor torturi crunte care încetează doar în momentul în care este decapitat. Şi Etienne Marcel îii împărtăşeşte sfârşitul, ucis de susţinătorii unei facţiuni rivale.
Ţăranii, cărora li se permite o retragere paşnică, sunt şi ei nimiciţi;prizonierii torturaţi cu bestialitate şi executaţi. Oraşul Meaux are fără încetare vreme de două săptămâni;sute de oameni îşi pierd viaţa. Se pare că în apropiere de Navarra regele ordonă spânzurarea de copaci a peste 3000 de ţărani.
În vremurile următoare sunt devastate mari porţiuni de pământ şi oameni nevinovaţi continuă să piară. După eşecul răscoalei situaţia se înrăutăţeşte:impozitele cresc, poporul este asuprit şi de foamete şi ciumă, iar trupele engleze mărşăluiesc prin regat distrugând totul în cale. Sute de ani pământurile din nordul Parisul sunt pustiite, dar şi nobilimea trăieşte constant cu teama că s-ar putea produce oricând o nouă Jacquerie.
Sursa: g-geschichte.de
