Istoria Bucureştiului. De la aşezare medievală la capitala Ţării Româneşti

Capitala României are un parcurs istoric  cel puțin interesant, dacă stăm să analizăm etapele și factorii care au dus la evoluția orașului în toate planurile . Orașele formate în Țara Românească reprezentau adevărate centre economice, și încorporau oameni din mai toate clasele sociale. Dintre toate acestea însă, doar Bucureștiul a îmbrăcat “veșmântul capitalei”.

Începutul – Cetatea Dâmboviței și satul Bucureşti

Orașul București își datorează începuturile, ca multe alte așezări urbane din Țara Românească, unei curți locale fortificate, dar și a așezării dezvoltate în apropiere.

Prima dată, această curte aflată pe malul râului Dâmbovița, apare în izvoare sub denumirea de “cetatea Dâmboviței”. Deși legenda ciobanului Bucur este foarte cunoscută și privită ca având (încă) un dram de adevăr, vom merge pe urmele cercetărilor arheologice și a izvoarelor scrise. Astfel, numele de București provine de la un sat din vecinătatea cetății Dâmbovița, mai precis cel aflat la est de cetatea fortificată în a doua jumătate a secolului XIV.

Bucureștiul era satul ce deservea cu produse așezările din jur.

Dezvoltarea orașului:fortificația din timpul lui Vlad Țepeș

O componentă importantă în dezvoltarea orașului a constituit-o și poziționarea acestuia la intersecția unor drumuri folosite de negustori. Din București plecau drumuri spre Giurgiu, Cornățel, Târgșor-Târgoviște și Slatina.

Un moment cheie în dezvoltarea viitorului București a fost începerea construirii unei noi curți fortificate, de către domnitorul Țării Românești, Vlad Țepeș (1448-1476 cu întreruperi), precum și a stabilirii temporare aici a principalei reședințe domnești, începând cu Radu cel Frumos.

Prima atestare documentară a Bucureștiului

Cum lucrările de fortificare erau aproape de final, un document intern a fost emis la data de 20 septembrie 1459, pesemne pentru a anunța acest fapt. În document se menționează clar că este un act scris „în cetatea București”. Deși se lucra cu spor, iar suprafața curții s-a triplat, nu se poate vorbi de mutarea principalei reședințe domnești la București. Domnitorul Vlad Țepeș își urmărea scopurile militare și strategice. În afara cazurilor în care supraveghea lucrările, domnitorul Țării Românești a rezidat la Târgoviște.

1659-Bucureștiul devine capitala Țării Românești

Deși în cursul secolului al XV-lea, exista o alternanță între București și Târgoviște, în a doua jumătate a secolului al XVII-lea balanța înclină în favoarea Bucureștilor. În timpul domniei lui Gheorghe Ghica (1659-1660), Bucureștiul devine capitala Țării Românești. La baza acestei acțiuni au stat factorii politico-militari:Reședința din orașul de pe Dâmbovița era ușor de supravegheat de către garnizoana otomană aflată la Giurgiu.

Cu toate acestea, orașul din centrul județului Ilfov nu a constituit capitala Țării Românești pentru toți domnii ce i-au succedat lui Gheorghe Ghica. Aceasta s-a datorat politicii de echilibu între spațiul creștin și cel otoman desfășurată de domnii Ţării Românești. Astfel, curtea Târgoviștei a fost preferată de către domnii ce s-au îndepărtat de colaborarea cu Poarta, în timp ce în București au stat domni favorabili politicii otomanilor.

Planul orașului București, instituții și locuitorii

Curtea domească a fost centrul orașului în funcție de care s-a conturat și planul acestuia. Comerțul a reprezentat un motor important al dezvoltării acestui oraș și, nu întâmplător inima orașului este considerată până azi Ulița Mare sau strada Lipscanilor. În apropierea străzii erau concentrate case ale boierilor, biserici, prăvălii și ateliere ale meșteșugarilor.

Clădiri importante construite în secolele XVI-XVIII

În perioada 1558-1559a fost construită la Curtea Veche, Biserica Domnească. Aceasta a fost ctitorită de domnitorul Mircea Ciobanul, și reprezintă cea mai veche  clădire de cultcare s-a păstrat în Bucureşti.

În 1694 se înființează Academia Domnească de la București, prima şcoală superioară din Ţara Românească, în timpul lui Constantin Brâncoveanu.

În anul 1704, spătarul Mihai Cantacuzino construiește Spitalul Colțea, prima instituție din domeniul medical din Bucureşti.

Bucureștiul și alte capitale europene

Bucureștiul este un oraș al hanurilor, al meșteșugarilor, al comercianților, al mahalalelor și al centrului care nu de puține ori este sclipitor în contrast cu restul său. Denumirea de Micul Paris în anii regelui Carol I se restrângea doar la centrul Bucureștiului. Luxul contrastant de pe Podul Mogoșoaiei rivaliza fie cu cel de la Istanbul, în timpul stăpânirii otomane, fie cu cel de la Viena sau Paris. Bucureștiul a aspirat mereu la alinierea cu alte capitale europene, însă farmecul și povestea lui nu s-au regăsit niciodată în imitații.

Bibliografie:

Laurențiu Rădvan, „Orașele din Țara Românească până la sfârșitul secolului al XVI-lea”, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi 2004, p. 367-372

http://www.turismistoric.ro/bucurestiul-un-cumul-al-contrastelor/

http://www.istorie-pe-scurt.ro/istoria-mai-mult-sau-mai-putin-cunoscuta-a-bucurestiului/#more-7988