Drepturile femeii. Protestul sufragetelor în timpul învestiturii lui Woodrow Wilson
Începutul secolului XX a fost marcat de mişcarea de emancipare a femeilor. Sufragetele, cum mai sunt cunoscute activistele de la începutul anilor 1900, au avut ca scop principal obţinerea dreptului la vot pentru femei. Mişcarea a început în Marea Britanie, având-o în frunte pe Emmeline Pankhurst, iar mai apoi s-a extins şi peste ocean, acţiunele întreprinse acolo având un puternic impact chiar şi peste istorie.
Spre finalul anului 1912, activitatea sufragetelor din Statele Unite ducea lipsă de progres. Aşa că, la întâlnirea anuală a asociaţiei naţionale a sufragetelor, Alice Paul şi Lucy Burns au propus o acţiune îndrăzneaţă:un marş în semn de protest chiar la învestirea în funcţia de preşedinte al Statelor Unite ale Americii a lui Woodraw Wilson. Alice Paul era o figură remarcabilă în rândul sufragetelor, ea supravieţuind în Marea Britanie închisorii şi hrănirii cu forţa, ca pedeapsă aplicată pentru susţinerea femeilor britanice care luptau pentru drepturile lor. Propunerea lor a fost aprobată, aşa că ele s-au apucat temeinic de treabă, organizând evenimentul şi strângând fonduri pentru acesta.
Pe 12 februarie, un grup mic de femei, au pornit pe o vreme geroasă, din New York spre Washington, parcurgând tot drumul pe jos. Ele au fost conduse de către „generalul” Rosalie Jones, o activistă cunoscută în State, care doar cu câteva luni înainte mai organizase un alt protest în Albany. Sufragetele din New York redactaseră o scrisoare către preşedintele ales, în care îi cereau ca problema drepturilor femeii să devină o prioritate în timpul viitorului său mandat.
După ce au parcurs un drum de 234 de mile în 17 zile, sufragetele au sosit în Washington la timp pentru marele eveniment, din 3 martie 1913, care a fost denumit The Woman Suffrage Procession. Societatea sufragetelor, Alice Paul şi Lucy Burns au adunat o armată de femei din întreaga lume. Procesiunea a fost condusă de către avocata newyorkeză Inez Mulholland. Protestarii numărau aproximativ 10 000 de persoane. Unele dintre cel mai importante persoane care au mărşăluit au fost Helen Keller, Jeannette Rankin – care urma să devină prima femeie aleasă să facă parte din Camera Reprezentanţilor patru ani mai târziu-, jurnalista Nellie Bly şi activista de culoare Ida B. Wells, care a condus delegaţia de la Illinois, în ciuda unor plângeri segregaţioniste.
Marşul s-a desfăşurat din Pennsylvania Avenue până la Capitoliu, având ca destinaţie Trezorenia. Însă după câteva străzi parcurse, anumite grupuri din mulţimea care stătea deoparte, au început a arunca cu diverse lucruri în sufragete, iar mai apoi totul s-a extins, ajungându-se până la violenţe cărora poliţia nu le putea face faţă. Peste 100 de femei au fost atunci spitalizate.
Cu toate acestea, multe sufragete au reuşit să continue marşul, şi au ajuns până pe treptele Trezoreriei. Evenimentul s-a încheiat cu momentul în care femeile s-au oprit în faţa clădirii, fiind îmbrăcate în costume care reprezentau Columbia, Justiţia, Caritatea, Libertatea, Pacea şi Speranţa. Iniţiativa sufragetelor nu a rămas neobservată, însă au mai trebui încă şapte ani până ca cel de-al 19-lea Amendament să treacă şi să fie ratificat.
