Despre Marcel Proust si opera sa
Marcel Proust (1871-1922) a revoluţionat arta romanescă printr-o operă monumentală- În căutarea timpului pierdut. Romanul proustian a creat un model de analiză subtilă şi de intelectualizare a operei artistice;personajul se numeste ca şi autorul – Marcel -, fără a se crea impresia unei identificări fidele între personaj şi autor. Marcel-personajul se dezvăluie în relaţia sa cu timpul, ilustrând prin confesiunea epică concepţia bergsoniană şi teoriile freudiste.
Subiectul urmăreşte evoluţia lui Marcel, din copilărie la maturitate, dar mai ales geneza complexelor şi influenţa lor asupra personalităţii. Marcel se naşte la Combray, într-o familie burgheză, adică într-un mediu uman care ascunde complexul castei (căci burghezia europeană a înlocuit nobilimea, dar a rămas cu complexul unei origini mediocre) – de unde şi dorinţa personajului de a pătrunde în cercurile aristocratice. Copilăria sa este marcată de o existenţă monotonă şi de gelozia faţă de Swann, un frecvent vizitator al mamei sale. După o adolescenţă de timid ce visează la umbra fetelor de pe plaja de la Balbec, Marcel cunoaşte treptat toate aspectele vieţii, se îndrăgosteşte de Albertine şi este cuprins de un distructiv sentiment de gelozie, frecventează lumea mondenă de la palatul Guermantes, încearcă să se elibereze de complexe şi de obsesia timpului, prin cultură.
Existenţa sa este compusă din câteva experienţe decisive;el descoperă că timpul are o dimensiune subiectivă sau, cum spune la un moment dat, că o oră nu-i o oră, ci un vas plin de parfumuri, de sunete, de proiecte şi de atmosferă. O trăire, o senzaţie sau un gest ce se repetă pot recupera un episod uitat, dar mai cu seamă declanşează un proces de anamneză şi de reevaluare a unor secvenţe de viaţă care conduc spre adevărata esenţă a fiinţei. Marcel se regăseşte prin mai multe astfel de experienţe (mâncând o prăjitură, împiedicându-se la ieşirea din baptisierul bisericii San Marco din Veneţia sau în curtea palatului Guermantes, receptând zgomotul unor pahare, pipăind un şervet prea scrobit).
Antologic este episodul despre madlenă:într-o zi ploioasă, înfrigurat fiind, Marcel primeşte de la mama sa un ceai şi câteva prăjiturele, un fel de fursecuri în formă de scoică, numite madlene. În momentul în care gustă dintr-o mandlenă înmuiată în ceai, are sentimentul că a mai trăit această senzaţie şi nu numai că îşi aminteşte împrejurările, dar retrăieşte starea psihologică din trecut:este vorba despre un ritual uitat, anume de duminicile copilăriei sale la Combray, când intra dimineaţa, înainte de a merge la biserică, în camera unei mătuşi suferinde, iar aceasta înmuia o madlenă în ceaiul de pe noptieră şi i-o dădea ca pe o cuminecatură. Regăsirea acelui episod al vieţii sale îi actualizează gândurile de atunci, atmosfera de la Combray, rădăcinile complexului său psihologic.
restul pe ISTORII REGASITE
