Dacă timpul ar fi avut răbdare... Marin Preda ar fi împlinit astăzi 92 de ani

Astăzi se împlinesc 92 de ani de la naşterea scriitorului Marin Preda, cel care a dat literaturii române capodopere precum „Moromeţii”, „Cel mai iubit dintre pământeni”, „Viaţa ca o pradă” sau „Delirul”. Prin originalitatea operelor sale şi stilul inconfundabil al scriituri, Preda este considerat de criticii literari un adevărat fenomen. Viaţa scriitorului a fost la fel de fascinantă ca şi opera lăsată moştenire.

Nuvelistul, romanicerul şi scriitorul Marin Preda s-a născut pe 5 august 1922 la Siliştea Gumeşti, în Teleorman. O comună pe care avea să o facă celebră prin publicarea romanului ” Moromeţii”. Fiul lui Tudor Călăraşu, de profesie plugar şi al Joiţei Preda, Marin va purta numele mamei, cei doi părinţi nefiind căsătoriţi legal, pentru ca Joiţa Preda să poată primi pensie de văduvă de război de pe urma primului soţ. Joiţa avea două fete din prima căsătorie:Maria şi Tita. Călăraşu avea la rândul lui trei băieţi cu prima soţie care îi murise.  Marin Preda se naşte într-o familie numeroasă şi plină de neajunsuri.  

De la Siliştea Gumeşti la şcoala de învăţători  

Preda este înscris pentru prima dată la şcoală  în 1929,  la iniţiativa învăţătorului Ionel Teodorescu, însă tatăl Călădăraşu nu îl lasă la şcoală. Este reînscris la şcoala primară din sat, un an mai târziu. Primii ani de şcoală ai elevului Marin Preda n-au fost uşori. Antrenat în munca câmpului şi având responsabilităţi în gospodărie, copilul ajunge greu la şcoală. Aşa se explică absenţele din catalog. Dorinţa lui de carte este însă mare şi, în ciuda absenţelor şi a greutăţilor, elevul ajunge cel mai bun din seria lui.  

În clasa a IV-a Preda se îmbolnăveşte de malarie, iar părinţii nu îi mai pot susţine financiar cursurile şcolare. Cu ajutorul învăţătorului care îi împrumută cărţi, elevul Preda reuşeşte să termine anul şcolar. Continuă şcoala, în ciuda dificultăţilor, şi reuşeşte să încheie clasa a VII-a cu media generală 9, 15. Preda vrea să facă ”şcoala de învăţători”şi se prezintă la Şcoala Normală din Câmpulung-Muscel, dar este respins la vizita medicală din cauza miopiei.    

Tatăl său vrea să-l facă să urmeze o şcoală de meserii. Norocul lui Marin Preda care ţinea morţiş să-şi continue studiile vine din partea unui librar din Miroşi, Constantin  Păun, care îi face rost de cărţi şi îl duce la Şcoala Normală din Abrud.   

Obţine o bursă şi în felul acesta reuşeşte să-şi asigure susţinerea financiară de care avea nevoie la şcoală. În 1939 este transferat la Şcoala Normală din Cristur-Odorhei, unde îşi continuă studiile încă un an. În 1940,  elevul Preda Marin primeşte o repartiţie pentru o şcoală similară din Bucureşti.  

Susţine examenul de capacitate la sfârşitul anului şcolar 1940-1941  şi renunţă la şcoală din cauza greutăţilor materiale.  

Refuză să revină la Siliştea Gumeşti, în satul natal şi rămâne în Bucureşti. Urmează ani grei, pe care scriitorul îi va evoca mai târziu, întrebându-se  cum a reuşit să supravieţuiască şi din ce a trăit, în lipsa resurselor financiare. ”Mi-e imposibil să-mi amintesc şi să înţeleg cum am putut trăi, din ce surse, toată toamna şi toată iarna lui ’41-’42. Doar lucruri fără legătură, nefireşti… N-aveam unde dormi, era lapoviţă prin tot Bucureştiul, şi umblam fără oprire cu tramvaiul de la Gara de Nord la Gara de Est. Toată ziua şi toată noaptea”, avea să povestească mai târziu Marin Preda.  

Primul loc de muncă, corector la ”Timpul”  

În 1941 se angajează corector la ziarul ” Timpul”, primul loc de muncă al scriitorului. Îşi face debutul literar  în 1942, la 20 de ani. Schiţa ” Pârlitu” apare în pagina literară ” Popasuri”.  În anul debutului părăseşte postul de corector la Timpul.  Se angajează funcţionar la Institutul de statistică, pentru ca mai apoi să ajungă secretar de redacţie la ” Evenimentul zilei”.   Scriitorul pleacă în armată în 1943-1945. Ajunge corector la ”România liberă” în 1945.   

Marea iubire a lui Preda, Aurora Cornu    

Povestea de dragoste a lui Marin Preda şi a Aurorei Cornea ar putea constitui un subiect de roman. Aurora Cornu este femeia căreia Marin Preda i-a scris prima scrisoare de dragoste. A cerut-o de soţie a doua zi după ce s-au cunoscut-o. Apariţia romanului ” Moromeţii” i se datorează Aurorei, pentru că ea este cea care a descoperit manuscrisul într-un sertar şi l-a îndemnat pe Marin Preda să publice capodopera.   S-au cunoscut în 1952, la cantina Uniunii Scriitorilor, dar prima întâlnire nu a anunţat marea iubire de mai târziu, pentru că cei doi s-au ignorat reciproc. S-au revăzut doi ani mai târziu, la mare, în aceeaşi staţiune şi s-au certat pe o cameră de hotel, în care se cazase ea, deşi îi fusese repartizată lui. Marin Preda avea 32 de ani, iau Aurora Cornu era o tânără poetă frumoasă de  20 de ani.  

A doua zi, Marin Preda i-a scris prima poveste de dragoste: “Dar iată că o adiere de durere, de părere de rău, de mâhnire izvorăşte din inima mea. Te-am făcut să suferi (nu ştiu unde, când şi de ce), dar simt că acest lucru s-a întâmplat şi mi-e greu să îndur asta acum, singur, cu gândul la tine, scriindu-ţi întâia mea scrisoare de dragoste. (…) Te iubesc de tot, cu părul tău, cu hainele tale verzi, cu salopeta şi sandalele tale ciudate. Iubesc cingătoarea ta ascunsă, copcile, oasele trupului tău… Totul, aspiraţiile tale, somnul tău… Vanitatea şi cochetăria ta distilată, neliniştile tale profunde, gândul tău puţin îngheţat, categoric şi fără ascunzişuri, atât de temut de către amatorii de compromisuri”  

A cerut-o de soţie a doua zi după ce s-au cunoscut     

După prima scrisoare de dragoste a venit şi cererea în căsătorie. Aurora Cornu l-a lăsat pe Preda la malul mării, iremediabil îndrăgostit. Scrisorile trimise acesteia de marele prozator, după plecare ei, arată ce iubire puternică se înfiripase între cei doi:” Dragă Aurora, după ce ai plecat în seara aceea…am venit acasă ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic şi eram foarte mirat de această senzaţie. Ştiam că te-am cunoscut, ştiam că ne-am plimbat împreună, că ceasuri întregi am stat fascinat de prezenţa ta, că sufletul meu a tremurat de nenumărate ori la auzul glasului tău şi că în ultima vreme tot ce era aici, marea, vaurile şi răsăritul de soare, şi apusul, şi portiţa vilei, şi apele minerale, şi nopţie cu stele erai tu şi aceasta din prima zi şi atât de mult, încât tot ce ştiam, că te-am cunoscut şi m-am bucurat, toate acestea mi se păreau atât de fireşti, încât plecarea ta nu înseamna aproape nimic, plecarea ta nu putea să ia după tine, toate acestea. ” (septembrie 1954).     

Patru ani de căsnicie     

S-au regăsit şi s-au căsătorit în primăvara anului 1955, la Sfatul Popular, fără fast şi fără nuntă. Astfel a devenit Aurora Cornu prima soţie a scriitorului. Despre puţinii lor ani de căsnicie, Aurora avea să declare în interviurile acordate după moartea artistului că au fost atât de intenşi, ca şi cum relaţia lor s-ar fi întins pe parcursul a zeci de ani. Aurora a fost femeia care i-a stat alături scriitorului în momentele sale de creaţie, din perioada căsniciei, şi cea pe care Preda o trezea, în miez de noapte, să-i citească pasaje din creaţiile sale aflate în lucru.    

A descoperit manuscrisul ” Moromeţii”, într-un sertar       

Aurora Cornu este cea care a descoperit manuscrisul romanului ” Moromeţii” şi, fără de care, poate, capodopera nu ar fi văzut lumina tiparului. A dat peste manuscris, într-o noaptea, într-un sertar. „La început erau nişte amintiri din copilărie pe care le răspîndise în alte romane, în perioada în care am fost căsătoriţi a scris romanul, a creat personajele, a descris satul, istoria… Sunt foarte mîndră că “Moromeţii” există graţie mie, eu am făcut un cadou românilor – „Moromeţii”, declara într-un interviu Aurora Cornu. Despre romanul ”Moromeţii” s-a spus că a fost singurul ”copil„ al celor doi.   

” Marine, eu plec, te părăsesc…vezi ce faci”     

Aurora a fost cea care l-a părăsit pe Marin Preda. În 1958, cei doi şi-au spus adio după câteva săptămâni sublime de despărţire petrecute la Sinaia, cum avea să declare, mai târziu, Aurora Cornu. La plecare, Aurora i-a lăsat un billet:” Marine, eu plec, te părăsesc…Vezi ce faci…Cheile sunt acolo…bani sunt acolo”.Despărţirea nu a însemnat însă ruperea legăturii dintre cei doi şi a iubirii. Cei doi s-au mai întâlnit de-alungul timpului, deşi amândoi îşi construiseră familii şi întâlniseră alte iubiri. Se spune că, şi după ce s-au despărţit, oficial, cei doi au dus iubirea mai departe, ca amanţi.  

Aurora a plecat în 1965 la Paris. Marin a rămas în ţară. Scriitorul a spus mereu că Aurora l-a părăsit pentru a face carieră universitară. Într-una dintre întâlnirile lor, scriitorul a întrebat-o de ce a plecat, iar răspunsul Aurorei a fost:” Nu ştiu, Marine…”.   Ultima întâlnire dintre cei doi s-a petrecut cu puţin timp înainte de moartea fulgerătoare a scriitorului. Aurora Cornea a păstrat scrisorile lui Preda şi a acceptat să le publice, în 2001, într-un volum intitulat ” Convorbirile dintre Aurora Cornu şi Eugen Simion despre Marin Preda”. În ultima scrisoare trimisă Aurorei, Preda scria:” Acestea sunt rănile mele în viaţa cu tine şi dacă ai muri sau dacă m-ai părăsi (ceea ce ar fi totuna) ele, aşadar, nu s-ar mai vindeca şi aş fi un infirm...”    

Deputat de Teleorman în Marea Adunare Naţională  

După despărţirea de Aurora, Preda s-a  recăsătorit  cu Eta Vexler. Cu cea de-a treia soţie, Elena, a avut doi fii:Nicolae şi Alexandru. În 1952 se angajează redactor la ” Viaţa românească” În 1974 este ales membru corespondent al Academiei Române. Apare ediţia a doua a romanului ”Marele singuratic” în 1976, iar în 1977 publică ”Viaţa ca o pradă”. În 1980, publică ultimul său roman”  Cel mai iubit dintre pământeni” . În acelaşi an este ales deputat în Marea Adunare Naţională, fiind reprezentat al circumscripţiei electorale Drăcăşănei-Teleorman.  

O moarte şi multe semne de întrebare  

Marin Preda a murit pe 16 mai 1980, într-o zi ”nenorocită şi ploioasă” cum avea să evoce mai târziu dramaturgul Radu F. Alexandru, prieten şi colaborator, cel care i-a fost alături în ultimele momente din viaţă.   

La vârsta de doar  57 de ani si noua luni, nimeni nu se  aştepta la dispariţia fulgerătoare a scriitorului. În ziua morţii, Preda se afla în camera 6 de la Palatul Mogoşoaia. Cunoscuse deja succesul. romanul ”Moromeţii” se studia în manualele şcolare, cărţile sale se bucurau de aprecierile criticilor şi Preda promitea să mai publice ani mulţi înainte.   A fost găsit mort, în ”camera  de creaţie” de la Palatul Mogoşoaia, cauza oficială a morţii fiind „asfixierea  mecanică”. La fel ca viaţa lui Preda şi ca şi iubirea pentru Aurora Cornu, moartea scriitorului poate constitui subiect de roman.   

S-au scris mii de rânduri despre moartea suspectă a scriitorului. S-a vehiculat şi ideea asasinării, dat fiind că, prin opere sale, Marin Preda îşi atrăsese ”duşmănia” regimului şi a Securităţii.  Se spune că a ajuns în vizorul Securităţii, după apariţia romanului ” Delirul” prin care adusese în faţa opiniei publice, în plin regim comunist, profilul moral al generalului Ion Antonescu, prezentându-l într-o lumină pozitivă. Se mai spune că a  atras şi mai mult atenţia Securităţii prin ” Cel mai iubit dintre pământeni”, capodoperă în care aminteşte de ”era ticăloşilor”. După moartea lui au apărut voci  potrivit cărora,  Preda  ar fi avut în lucru un alt roman, în care urma să arate cum au fost lichidate valorile neamului românesc, în „obsedantul deceniu”. Adevărate scenarii s-au creat după moartea fulgerătoare a scriitorului.

Adevărul despre moarte l-a luat cu el Marin Preda în ziua de 16 mai 1980. Învăluită în mister rămâne şi povestea manuscriselor lui Preda, o parte din ele dispărute după ce au fost ridicate de Procuratură şi Securitate.   Chiar dacă timpul nu a avut răbdare cu Preda, dispărut înainte de a împlini 58 de ani, scriitorul a lăsat literaturii române un tezaur. „Moromeţii“, „Delirul“, „Întâlnirea din pământuri“, „Cel mai iubit dintre pământeni“, „Marele singuratic“ sunt doar câteva dintre comorile lăsate literaturii române de prozatorul teleormănean considerat unul dintre cei mai mari scriitori ai ultimului sfâşit de secol. 

Citeste mai mult: adev.ro/n9tle0