Aperol Spritz - Istoria unui secret italian bine păstrat

Mergeţi la o terasă – în orice anotimp, dar mai ales în toiul verii – și veţi vedea pe toate mesele pahare umplute generos cu gheaţă și o băutură portocalie. De câţiva ani, acest cocktail viu colorat este peste tot. Am putea crede că Aperol Spritz, căci despre el e vorba, a fost inventat ieri-alaltăieri, dar ne-am înșela. Istoria acestui bine păstrat secret italian a început acum o sută de ani. Să vedem care îi este povestea.

Istoria Aperolului are, de fapt, trei fire narative. Mai întâi, ar trebui să ne oprim asupra istoriei șpriţului în general. Apoi vine povestea lichiorului care poartă numele de Aperol și, la final, cea a cocktailului Aperol Spritz, care a apărut pe terasele Veneţiei și a ajuns astăzi pe mesele din lumea întreagă.

Şpriţul

Să o luăm pe rând. Şpriţul – nelipsit nici de pe mesele autohtone, după cum bine știm – își are originile în Italia de la începutul secolului al XIX-lea. Suntem în epoca post-Napoleon, când graniţele Europei Occidentale se redesenează în funcţie de succesele sau eșecurile împăratului de la Paris. După o scurtă perioadă în care a făcut parte din Regatul Italian condus de Bonaparte, regiunea Veneto din nordul Italiei ajunge sub stăpânire austro-ungară în urma Congresului de la Viena.

Astfel, provincia și capitala ei, Veneţia, devin zonă de tranzit sau chiar casa multor soldaţi, funcţionari imperiali și negustori, pentru care vinurile locale sunt prea tari. Obișnuiţi fie cu bere, fie cu vinuri cu conţinut de alcool mai scăzut, austriecii sosiţi în Veneto au început să ceară vin îndoit cu apă. Zis și spritz.

La început, acest şpriţ se făcea cu apă plată, cu vin normal sau spumant. La începutul secolului XX, odată cu popularizarea apei minerale, şpriţul a căpătat caracter acidulat, devenind astfel popular și în rândul doamnelor. În plus, între timp apăruseră și variaţii la băutura alcoolică de bază: un spritz putea fi făcut fie cu vin, fie cu diferite tipuri de lichior.

Lichiorul

Așa ajungem la povestea Aperolului. Suntem tot în nordul Italiei, în 1919, într-o Europă care își revine de pe urmele Marelui Război. În cadrul unui târg internaţional organizat la Padova, fraţii Luigi și Silvio Barbieri prezintă o nouă băutură inventată de ei. Cei doi fraţi moșteniseră în urmă cu câţiva ani o fabrică de băutură de la tatăl lor și își propuseseră să creeze un tip nou de aperitiv.

Băuturile tip aperitiv erau deja destul de populare în Italia. După șapte ani de muncă și experimente, fraţii Barbieri au lansat la Padova lichiorul denumit Aperol. A atras imediat atenţia publicului prin culoarea sa portocalie, foarte vie, și prin prospeţimea gustului. Avea și un alt avantaj. Spre deosebire de alte lichioruri de tip bitter, Aperolul este mai slab, având doar 11% alcool – în comparaţie, de pildă, cu asemănătorul Campari (inventat și el în Italia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea), care conţine peste 20% alcool.

Reţeta din 1919 a rămas neschimbată până în zilele noastre, iar formula sa exactă este un bine păstrat secret al companiei. Știm însă că Aperolul conţine extracte de portocale amare, rubarbă, rădăcină de genţiană și diverse ierburi aromatice. Laolaltă, ingredientele dau un gust răcoritor, ușor amărui.

Aperolul a devenit rapid foarte popular. A beneficiat de campanii publicitare inspirate, dar mai ales de un context social prielnic. Europa acelor vremuri dorea să uite traumele războiului. Anii ’20-’30 au fost epoca de aur a artiștilor, a oamenilor dornici să petreacă și să uite, a barurilor și a vieţii de noapte.

În aceste împrejurări vesele, Aperolul s-a transformat imediat în băutura preferată a italienilor și mai ales a tinerilor. Era apetisant vizual și light, numai bun pentru a fi servit înainte și după cină. Lichiorul a prins și în rândul femeilor, fiind promovat în reclame drept o băutură potrivită sportivilor și persoanelor cu un stil de viaţă activ graţie conţinutului scăzut de alcool.

Fraţii Barbieri au investit foarte mult în publicitate pentru a-și populariza băutura. Postere cu Aperol decorau pereţii exteriori și interiori ai teraselor și barurilor italiene, invitând trecătorii să se oprească pentru a savura o băutură răcoritoare. Totul la Aperol sugera veselie. Era irezistibil.

Cocktailul

Până la Aperol Spritz n-a mai fost decât un pas. La scurtă vreme de la apariţia sa pe piaţă, Aperolul a început să fie consumat și amestecat cu apă. A devenit imediat varianta preferată de şpriţ în regiunea Veneto, mai ales în Veneţia. Fiecare oraș sau regiune din Italia avea varianta locală de şpriţ, în funcţie de vinul sau de lichiorul popular în regiunea respectivă. Pentru nordul Italiei, acesta s-a nimerit să fie Aperol, iar faima cocktailului preparat cu Aperol a crescut odată cu creșterea numărului de turiști sosiţi anual în Veneţia.

Reţeta pentru Aperol Spritz a fost introdusă în 1950 și a rămas preferaneschimbată de atunci. Cocktailul se construiește pe formula clasică „3, 2, 1”: trei părţi prosecco (sau orice tip de vin spumant), două părţi Aperol și o parte apă minerală. Se servește cu o felie de portocală, pentru a sublinia notele citrice, și multă gheaţă. Reţeta perfectă pentru o seară toridă de vară.

Aperolul a depășit graniţele Veneţiei și a ajuns faimos în întreaga Italie graţie unei reclame foarte populare în anii ’60, în care apărea iubitul actor italian Tino Buazzelli. Replica acestuia din reclama amuzantă – „Ah, Aperol!” – a prins la public, sporind instant popularitatea băuturii, într-atât încât spritzul până atunci generic a ajuns să însemne Aperol Spritz.

Renumele internaţional al Aperolului a venit odată cu anii 2000, după ce compania a fost achiziţionată de grupul Campari, care a investit într-o campanie agresivă de promovare. Așa se explică explozia din ultimii ani, când Aperolul parcă a apărut de nicăieri pentru a deveni cel mai comandat cocktail din lume. Între timp, a apărut pe piaţă și varianta gata de servire, un Aperol Spritz deja preparat și ambalat.