Antonio Salieri, rivalul lui Mozart și „unicul care contează în ochii împăratului”

Puţine nume în istoria muzicii au fost atât de intens (şi pe nedrept) blamate ca Antonio Salieri, un compozitor cel puţin interesant, foarte celebru şi influent în vremea sa, care însă ulterior a fost complet uitat. Până în 1984…

Antonio Salieri s-a născut pe 18 august 1750 aproape de Verona, și încă din copilărie a manifestat un talent muzical ce a atras atenția. A devenit apoi un compozitor cosmopolit ce scria opere în trei limbi, care le-a fost profesor lui Beethoven, Liszt și Schubert, și a avut o prietenie îndelungată cu o altă celebritate a vremii, compozitorul Joseph Haydn (de fapt, în 1808, la un concert de gală al oratoriului lui Haydn Creația, Salieri a fost chiar dirijorul). A scris peste 40 de opere și a fost considerat decenii la rând unul dintre cei mai importanți compozitori ai Europei.

Talentele muzicale i-au fost remarcate din adolescență, astfel că a ajuns să fie prezentat lui Iosif al II-lea. Tânărul muzician Salieri i-a plăcut împăratului vienez, astfel că acesta l-a invitat la curte. A fost începutul unei cariere muzicale mult timp de notorietate în Europa. La 24 ani Salieri era responsabil cu opera italiană de la curte, apoi a ocupat funcția de Kapellmeister timp de 36 de ani, timp în care a și compus și a predat.

În 1776 a scris oratoriul La Passione di Gesù Cristo/ Patimile lui Isus Cristos pe un libret al lui Metastasio, un cunoscut scriitor de librete de opera seria. Deși mulți compozitori au creat pentru acest libret, Metastasio ar fi declarat în fața Împăratului Iosif al II-lea că compoziția lui Salieri este „cea mai expresivă dintre toate compozițiile scrise pe acest text.”

În 1799 a avut loc premiera unei opere a lui Salieri care s-a bucurat de un succes semnificativ în epocă, anume Falstaff (după Nevestele vesele din Windsor a lui Shakespeare – același subiect pe care, peste aproape 100 de ani, în 1893, Verdi avea să îl transforme într-o operă cu același nume dar o celebritate mult mai mare).

Cum de s-a transformat faima în uitare?

Mozart a fost un geniu, dar nici Salieri (cu 5 ani mai mare decât Amadeus) nu a fost un muzician de duzină. De ce uitarea, deci, la nu foarte mulți ani de la decesul său? Una dintre posibilele explicații e legată de faptul că, timp de mulți ani, curtea de la Viena favorizase compozitorii și lucrările italiene, iar Salieri (fiind foarte mult în grațiile curții) fusese intens promovat. Dar după moartea lui Iosif al II-lea (în 1790, cu un an înaintea lui Mozart) publicul a început să prefere compozitorii germani/ austrieci (desigur și sub influența unei promovări intensive din partea fanilor acestora).

Pe de altă parte, după moartea împăratului bătrânul muzician a cerut să fie eliberat de multe din îndatoririle sale muzicale la curte, și a agreat să compună doar o singură operă nouă în fiecare an. A ieșit astfel în mare parte din vizorul public. După 1804 nu a mai scris nicio operă nouă, iar apoi numele lui a căzut treptat în uitare.

Rivalitatea dintre el și Mozart a existat, și nu e deloc de mirare având în vedere faima lui Salieri și talentul tânărului și ambițiosului Mozart. De exemplu, acesta din urmă a concurat de două ori pentru postul de profesor de voce, respectiv de pian al unei prințese de la curtea habsburgică, dar ambele dăți a fost ales mai cunoscutul și mai experimentatul Salieri. Cum era de așteptat, Amadeus a fost nemulțumit, și i-a scris tatălui său Leopold cu o ciudă de înțeles că „unicul care contează în ochii împăratului este Salieri”- care, evident, din poziția sa privilegiată la curtea vieneză, își promova intensiv propria muzică în teatre în detrimentul lucrărilor altor compozitori. De fapt, unii istorici susțin că dacă a existat ceva mai mult decât rivalitate (adică animozitate) între cei doi, ea ar fi fost mai degrabă dinspre partea lui Mozart, care se plângea de influența compozitorilor italieni la curtea vieneză – iar Salieri era pe atunci unul dintre cei mai importanți.

Citiți articolul integral pe ziarulmetropolis.ro