Arme de distrugere în masă, sosite la București prin curier diplomatic

Numai în filmele de acțiune ați văzut bombe atomice miniaturale sau alte mașini infernale strecurate peste o graniță sau alta prin diferite stratageme. O astfel de acțiune este palpitantă și captivantă și poate fi acel ingredient care face filmul bun. Dacă privim istoria ca pe un film de acțiune, atunci trebuie să aflați că în urmă cu mai bine de 100 de ani s-a reuşit o astfel de camuflare a unei arme de distrugere în masă. Respectiva armă a intrat în Regatul României fără să fie detectată și a ajuns în centrul Capitalei, pe Calea Victoriei nr. 188...

În majoritatea bibliotecilor americane, la secțiunea „Pamphlets on the war” (Pamflete de război), se păstrează câte un exemplar al unei broșuri de 16 pagini, intitulate „Microbe-culture at Bukarest”. Documentul a fost tipărit în 1917 de către Hodder &Stoughton la Londra. Costa un penny în Marea Britanie sau 5 cenți în SUA, dar a fost distribuit mai ales gratuit, ca propagandă aliată. Privită din acest unghi, broșura are un nume complet nepotrivit, deoarece duce cu gândul la o lucrare științifică. Abia după ce prima pagină este citită, broșura devine captivantă, deoarece rândurile acesteia spun o poveste incredibilă.

Ce au microbii cu Bucureștiul?

Duminică, 27 august 1916. Surpriză de proporții la Consulatul German din București:Regele Ferdinand, împreună cu Guvernul său au hotărât intrarea Regatului României în război de partea Antantei. În aceeași zi, la Viena, reprezentantul României înmâna diplomaților Imperiului Austro-Ungar o declarație de război semnată de rege. Cum curierului diplomatic îi trebuiseră câteva zile să ajungă la Viena, devenea clar că lucrurile fuseseră hotărâte cu câteva zile înainte. 

Era greu de acceptat că un rege provenind din familia de Hohenzollern intra în război împotriva Puterilor Centrale, dar era o realitate:din acel moment, toți diplomații germani, austro-ungari, turci, bulgari trebuiau să își strângă bagajele și să se înapoieze în țările lor lor. Acest lucru se va întâmpla peste exact 7 zile, în duminica următoare:germanii și turcii cu un tren, iar austriecii și bulgarii cu un altul. 

Conform uzanțelor diplomatice, în acea săptămână de grație, germanii trebuiau să își aleagă un stat non-beligerant care să le apere interesele în România. Excelența sa prințul Schaumburg-Lippe, Ministrul Plenipotențiar German, îl alege pe Excelența sa Charles J. Vopicka, Ministrul SUA în România, Bulgaria și Serbia. Diplomatul american urma să ia în primire imobilele germane și bunurile care nu puteau fi transportate în Germania. În plus, Vopicka urma să aibă grijă, pe cât posibil, de toți germanii care s-ar fi aflat din acel moment pe teritoriul românesc, precum și de bunurile lor.

Pe lângă aceste lucruri absolut normale, s-au petrecut și altele, complet ilegale și încălcând toate acordurile internaționale aflate în acel moment în vigoare...

Secretele germane

Corpul diplomatic german avea două sedii în București în anul 1916, ambele pe Calea Victoriei, la o distanță de aproximativ 1.200 metri unul de altul. Prima reședință diplomatică, Consulatul German, se afla chiar în Hotel du Boulevard, hotel care și-a păstrat numele și în ziua de astăzi, aflat în dreapta Casei Centrale a Armatei, iar cea de-a doua, Legația Germană, încă din 1880 în clădirea Casei Cesianu, aflată atunci la numărul 188, astăzi la numărul 174. În prima clădire, adică în Consulat, polițiștii români au înregistrat în acea perioadă o activitate suspectă:în mai multe ocazii fuseseră introduse în incintă lăzi care erau manipulate cu prea mare precauție. Ele doar au venit în țară, fără să plece odată cu diplomații. O parte din ele au fost transferate cu o zi înaintea declarației de război, adică pe 26 august, în sediul Legației, de unde nu au mai plecat niciodată.

Începând cu data de 4 septembrie, pe clădirea Legației Germane flutura steagul american. Prefectul Poliției Capitalei a făcut toate demersurile necesare unei inspecții și, în data de 5 octombrie 1916, în prezența însărcinatului cu afaceri al SUA, William W. Andrews, polițiștii au pătruns în sediul Legației Germane. Clădirea s-a păstrat până în zilele noastre, doar că atunci strada perpendiculară pe Calea Victoriei se numea strada Cosma, nu Bulevardul Dacia.

Încep săpăturile

Legația Germaniei era ocupată la acel moment doar de doi cetățeni germani:Michael Markus, portar, și Andrew Maftei, servitor. Aceștia le-au indicat polițiștilor români unde să sape. Pe strada Cosma, între al optulea și al nouălea copac, la o adâncime de jumătate de metru, este descoperită o ladă care conține 50 de fitile Bickford cu încărcături de fulminat de mercur și 50 de cutii metalice alungite cu o substanță solidă în interior. 

O a doua săpătură scoate la iveală o altă ladă, care mai era încă împachetată în hârtie albă și care păstra sigiliul imperial al Consulatului German din Kronstadt (Brașov). Pe hârtie, scris de mână, cu litere mari și semne de exclamare:

„Prin curier regal! Foarte Secret! A nu se lovi!!!

Bukarest

Pentru Dl. Kostoff,

Excelenței sale Colonel Samargieff,  

Atașat Militar al Ambasadei Imperiale Bulgare la București” 

Sub această hârtie exterioară se afla o a doua, cu un alt destinatar, al cărui nume, scris cu cerneală roșie a fost șters. Se mai distingeau literele „Ham.....t.in”. Era simplu de ghicit:Colonelul von Hammerstein fusese Atașatul Militar al Germaniei la București. 

„Foarte Secret

Excelenței sale Atașat Militar Colonel al Coroanei Ham.....t.in”

În cutie, printre câlții de lână, un alt bilet, scris la mașină:

„Aveți aici 4 tuburi pentru cai și 4 tuburi pentru cornute mari. A se utiliza conform instrucțiunilor. Fiecare tub este suficient pentru 200 de capete. Pe cât posibil, a se administra direct în gura animalului și dacă nu, în nutreț. Rugăm un mic raport din partea dumneavoastră în caz de succes. Dacă vor fi vești bune de raportat, prezența domnului K la fața locului este de dorit.”

În lână se aflau 6 cutii de lemn alungite, fiecare dintre ele conținând o fiolă cu un lichid gălbui. 

Ce spun laboratoarele de analiză?

Prefectul de Poliție are iscusința să îi ceară însărcinatului american să semneze pentru conformitate hârtiile de ambalaj ale cutiei cu fiole, apoi trimite fiolele la analiză. La fel, cealaltă cutie este trimisă la laboratorul pirotehnic al armatei. Militarii răspund prompt și trimit, pe data de 10 octombrie, rezultatul cercetărilor:

„Regatul României,

Departamentul pirotehnic, Scrisoarea No. 10472

Explozibilii descoperiți în Legația Germană, trimise nouă spre examinare, constă în:

1-50 cartușe de formă rectangulară în cutii de zinc de dimensiuni 20x7x5 cm. Trei suprafețe conțin puncte de amorsare, astfel încât în orice poziție ar fi pus cartușul, i se poate monta o capsă cu fitil. Aceste cartușe cântăresc un kilogram fiecare și sunt marcate astfel: 

Donarit I. Kavalerie Sprengpatronen. Sprengstoff A. G. Carbonit Hamburg Schlebusch.

(cartuș explozibil de tip Donarit produs de ...)

Explozibilul din interior aparține categoriei de explozibili cu viteză mare de expansiune, de tip dinamită, din clasa nitraților de amoniu și trinitrotoluen. Ca putere distructivă, 200 de grame din această substanță poate distruge o șină de cale ferată pe o lungime de un metru. Întreaga cantitate – 50 kilograme – poate distruge o clădire înaltă sau un pod.

2-5 capse cu fitile de 2 metri lungime, cu 2 grame de fulminat de mercur ca detonator.

Acești explozibili pot fi folosiți și pe sol umed. Sunt în perfectă stare de folosire, deși au fost depozitați necorespunzător.

Lt Col Filipescu, director departament pirotehnic

Sublocotenent Păcuraru

Chimist șef și șef de laborator”

Un savant ilustru semnează raportul bacteriologic

La o zi după raportul pirotehnic apare și raportul bacteriologic, semnat de nimeni altul decât profesorul Victor Babeș însuși:

„Domnule Prefect,

Ca răspuns la scrisoarea dumneavoastră No. 134003 din 7 oct, în legătură cu două fiole conținând un lichid gălbui, pe care ați avut amabilitatea să mi le trimiteți spre analiză, am onoarea să vă comunic următoarele rezultate. 

Lichidul găsit în prima sticluță, cea cu dopul învelit în hârtie roșie, asigurată printr-un fir răsucit în jurul gâtului, a fost analizat la microscop și conține o considerabilă cantitate de bacili subțiri, alungiți, cu filamente ușor ondulate. Am aplicat subcutanat injecții cu acest lichid la doi cobai care au murit după treizeci de ore. De asemenea, am facut inoculări în gelatină și cartofi. În aceste medii, cultura a dezvoltat o mare cantitate de bacterii, care au fost recunoscute ca fiind bacilii de carbon (denumire veche a anthraxului – de la antracit – care dă cutanat necroze de culoare neagră care amintesc de cărbune). Suprafața organelor și sângele conțin leziuni specifice anthraxului. Aceeași reacție a fost observată și în interiorul organelor (ficat, splină, intestine), astfel încât declar fără dubiu că această primă sticluță conține o cultură foarte virulentă de antrax (bacilul carbonic). 

Lichidul conținut în a doua sticluță, sigilată în același mod ca și prima, dar cu dopul și gâtul învelite în hârtie albă, a relevat la examinarea microscopică un număr de bacili subțiri și scurți, cu filamente subțiri care seamănă cu bacilul de răpciugă. Am făcut inoculări cu acești bacili în cartofi și am observat astăzi, în a treia zi de la inoculare, că pe una dintre culturi s-a dezvoltat o cultură de bacili subțiri cu filamente ca un mucus, cu aspect transparent. În cea mai mare parte a cartofului s-a dezvoltat o suprafață uscată și subțire pe toată suprafața legumei. Am aplicat injecții cu acest lichid la cai și vă voi comunica rezultatele ulterioare ale acestui experiment de îndată ce acestea vor fi finalizate.

(Semnat) Dr. Babeș, Director”

O săptămână mai târziu, pe 18 octombrie, sosește o a doua scrisoare cu aceeași ilustră semnătură:

„Dl. Prefect,

În continuarea scrisorii mele No. 361, din 11 octombrie, am onoarea să vă informez că am finalizat investigațiile mele în ceea ce privește eprubetele cu culturi microbiene primite în legătură cu scrisoarea dumneavoastră No. 134003 de 7 octombrie și am constatat următoarele:

1-Eprubeta învelită în hârtie roșie a conținut o cultură de antrax (bacilul de cărbune) care a fost identificată prin inoculări și drept urmare a injecțiilor practicate pe cobai.

2-Eprubeta învelită în hârtie albă a conținut o cultură a bacilului de răpciugă, care a fost identificat prin inoculări și drept urmare a injecțiilor aplicate animalelor.

(Semnat) Dr. Babeș, director.”

Clădirea fostei Legaţii Germane e încă în picioare, la intersecţia Căii Victoriei cu Bulevardul Dacia

Clădirea fostei Legaţii Germane e încă în picioare, la intersecţia Căii Victoriei cu Bulevardul Dacia

Concluzii preliminare

Aceasta este, fără îndoială, una dintre cele mai grave încălcări a regulilor diplomației internaționale din toate timpurile. 87 de ani mai târziu, doar pentru presupunerea că ar fabrica arme de distrugere în masă, Irakul a fost invadat de către o coaliție de state condusă de SUA și Marea Britanie. Imperiul German comisese un act pentru care orice stat ar fi fost îndreptățit să-i declare război. Faptele sunt incredibile şi atât de greu de acceptat încât ne putem pune întrebarea:a fost sau nu a fost adevărat?

Oare o simplă broșură de propagandă poate fi considerată adevărată? 

În susținerea veridicității broșurii pe care o aminteam în debutul acestei istorii se pot aduce cotidianele din acea vreme. Știrea a apărut în primul rând în publicațiile în limba română, ba chiar au fost publicate și fotografii cu obiectele găsite îngropate în grădina Legației Germane. Imediat după aceea, mari ziare din tabăra aliată au reluat știrea. „Daily Express London” și „New York Times” publică în 12 octombrie 1916, deci doar o zi după prima scrisoare a lui Victor Babeș, un articol intitulat „Glanders virus in war” (Virusul răpciugii în război), cu cuvinte extrem de dure:„Adâncimea infamiei la care națiunea germană a coborât în războiul pe care îl poartă împotriva civilizației umane este dovedită de anunțul oficial de la București cu privire la descoperirea...”

Știrea dispare rapid din gazete, dar reapare virulent fix un an mai târziu, probabil imediat după publicarea broşurii. „Germeni mortali și bombe au fost plasate de germani în legația din România când au predat-o americanilor” – „Explozivi și otravă trimise din Berlin cu sigilii oficiale și instrucțiuni”, titrează „New York Times” în 24 septembrie 1917 pe prima pagină. „Washington Post”, în aceeași zi, nu se lasă mai prejos:„Secretarul Lansing dezvăluie un complot teuton cu germeni” – „Microbi capabili să pornească o epidemie ascunși în Legația SUA” – „Alături de germeni, explozivi” – „Lucruri dovedite de raportul oficial al autorităților române”. Schimbarea de ton este evidentă. Din 6 aprilie 1917, SUA erau în război cu Imperiul German. Articolul dezvăluie și faptul că germanii s-au folosit de americani. Ei au îngropat lăzile cu explozibili și germeni în grădina Legației numai după ce au obținut de la ministrul american aprobarea preluării diplomației germane de la București. 

Articolul preia pasaje semnificative din broșura-pamflet, astfel încât ne putem pune întrebarea:oare nu cumva toată informația apărută în gazete provine doar de la faimoasa broșură? Oare nu cumva totul este o fabuloasă lovitură propagandistică, scrisă exact pentru spațiul românesc, unde fantasticul se împletește cu realul, unde se poate întâmpla orice? 

Documentele românești s-au pierdut. La mai puțin de o lună de la săpăturile efectuate de poliție, Bucureștiul este ocupat de către germani și Excelența sa prințul Schaumburg-Lippe revenea triumfător în București, nerăbdător să-și reia postul și secretele clădirilor. Trebuie menționat că după săpăturile poliției bucureștene, Legația Germaniei a fost sigilată cu sigiliul SUA și nimeni nu a mai intrat în clădiri până în data de 6 decembrie, când Bucureștiul a fost ocupat de către soldații germani.

Apoi au urmat evenimente de o însemnătate mult mai mare pentru țară decât încălcarea legilor diplomatice și ale neutralității din vara anului 1916. Iar românii au uitat să adauge aceste fapte pe lista de crime și atrocități comise în timpul războiului, listă întocmită în timpul tratativelor pentru pace de la Versailles din 1919... 

Totuși, crima a fost reală

Dovada de netăgăduit care confirmă veridicitatea broșurii britanice a așteptat, cuminte, timp de 100 de ani să fie descoperită. În arhivele SUA, purtând cota arhivistică NARA M367 763.72/4100, se află singurul document oficial în care Excelența sa Charles J. Vopicka, Ministrul SUA în România la acea dată, comunică Secretariatului de stat din Washington un sumar al ultimelor evenimente petrecute în România. Documentul este datat 26 martie 1917 și a fost redactat la Iași, în timp ce Bucureștiul era ocupat. El aruncă o lumină nouă asupra evenimentelor și completează faptele povestite în broșura publicată la Londra.

Chiar de a doua zi după declararea războiului, Bucureștiul a fost bombardat de avioane germane decolate din Bulgaria. Românii nu aveau cu ce să riposteze, astfel încât se înțelege frustrarea românilor, care erau nevoiți să încaseze ziua gloanțele avioanelor germane, iar noaptea bombele lansate din zeppeline. Aceste bombardamente se pare că au ajutat indirect la descoperirea explozibililor din grădina Legației Germane. Să urmărim istoria acelor zile, aşa cum e redată ea de diplomatul american Charles J. Vopicka:

„Într-o zi, Ministerul de externe Român mi-a trimis o notă, cerându-mi permisiunea să intre în Legația Germană și în grădina acesteia. Am trimis un protest și am refuzat cererea. Ministrul de Externe a trimis apoi după mine și când am ajuns în biroul domniei sale, era acolo Prefectul Poliției. Mi-au spus că servitorii germani îi informaseră că sunt multe bombe îngropate în grădină și că dacă vreo bombă aruncată din avion ajunge în curtea Legației, jumătate din București va fi în ruine. Astfel, mi-au spus că sunt obligați să facă cercetări, în ciuda refuzului meu. A doua zi la ora 11 înaintea prânzului am fost notificat că au intrat în grădină. L-am trimis imediat pe secretarul Andrews să protesteze și să vadă ce se întâmplă. Când a revenit, mi-a comunicat că 50 de bombe și niște cutii cu otravă pentru cai au fost găsite și că prefectul i-a cerut să semneze un protocol în care să se consemneze că a fost de față la săpături. I-am spus să nu semneze fără să ceară departamentului cum să procedeze. Departamentul a răspuns că nu are un protocol specific pentru astfel de cazuri. Când ziarele bucureștene au publicat știrea, Dr. Kruger și dl. Muller (militarii germani atașați Legației SUA) mi-au spus:«Domnule Ministru, pentru numele lui Dumnezeu, nu lăsați autoritățile să intre în clădire, pentru că sunt mai multe bombe îngropate în pivniță decât erau în grădină!» Cei doi au mărturisit cu această ocazie că tot personalul – inclusiv dânșii – a lucrat timp de o săptămână la distrugerea de bombe și explozive în pivnița legației. Astfel, am pus un sigiliu pe intrarea din spate a Legației și nimeni nu a mai avut îndrăzneala să intre.”

Acesta este, practic, singurul document oficial arhivat care vorbește direct despre acele evenimente. 

Concluzii finale

Documentul semnat de Ministrul SUA la București, Excelența sa Charles J. Vopicka, dă magnitudinea reală a insidiozității germane. Memoriile domniei sale, publicate pentru prima dată la Chicago în 1921, amintesc de incident, dar îl relatează exact ca în broșura britanică. Acum, după descoperirea documentului din arhive, realizăm că descoperirea poliției bucureștene era doar ceea ce nu reușiseră să distrugă germanii în acea săptămână de grație de după declarația de război. 

Ministerul român de Externe a arestat atunci 393 de femei germane sub acuzația de spionaj și le-a ținut închise în închisoarea Văcărești. Ele au fost eliberate cu o zi înaintea intrării germanilor în Capitală, fiind acele femei care i-au întâmpinat pe soldați cu flori și băutură. Este posibil ca paznicii germani de la Legație să fi cedat presiunii psihice la care erau supuși toţi germanii din București la acel moment. Avioanele conaționalilor lor aruncau bombe peste oraș și nimeni nu le putea opune nimic. Românii cereau în stradă să fie spânzurați doi germani pentru fiecare mort în bombardamente. Cei doi, portarul Markus şi servitorul Maftei, nu știau cât de ucigașe erau fiolele cu bacili de anthrax și răpciugă și sigur se temeau să nu cadă vreo bombă peste curtea Legației. Fără mărturia lor, poliția nu ar fi avut curaj să ceară Legației americane cercetarea Legației germane, după cum s-a văzut din documentul american din 26 martie 1917.

Două ultime întrebări

Cititorii perspicace au remarcat, desigur, o inadvertență în ceea ce privește numărul fiolelor. Bilețelul german scris la mașină vorbește de „4 tuburi pentru cai și 4 tuburi pentru cornute mari”, iar documentul poliției române precizează că:„În lână se aflau 6 cutii de lemn alungite, fiecare dintre ele conținând o fiolă cu un lichid gălbui”. E posibil ca fiolele lipsă să fie cele trimise spre examinare, dar la fel de posibil este ca fiolele să fi fost trimise ÎNAINTE în altă parte...

În 6 decembrie 1916, prin ocuparea Bucureștiului, germanii și-au reluat clădirea și se poate presupune că și-ar fi putut șterge eventualele urme ale infamiei lor, dar la fel de bine se poate presupune și contrariul. Oare în curtea laterală a clădirii fostei Legații Germane din Calea Victoriei nr. 188 (174 astăzi) se mai află ceva îngropat acum 100 de ani?