Armate care au dispărut complet jpeg

Armate care au dispărut complet

În decursul istoriei, armate masive s-au perindat pe cuprinsul globului pentru a lupta cu inamicul. În unele cazuri mai ales cu mult timp în urmă unităţi militare întregi au dispărut, ba chiar armate cu totul. Este notabil faptul că documentele istorice nu oferă informaţii complete. Oricum în trecut armatele mărşăluiau distanţe imense cu provizii foarte limitate. Localnicii ajutau puţin şi tăierea aprovizionării era o strategie destul de întâlnită. O astfel de armată supusa condiţiilor grele avea slabe şanse de supravieţuire în sălbăticie. De asemenea este improbabil sa fi fost îngropate de duşman dacă piereau. Drept urmare, dispariţia unităţilor ridică întrebări. Mai ales că avem de-a face cu un număr ridicat de soldaţi.   

Marcus Licinius Crassus se remarcă prin susţinerea faţă de Iulius Caesar şi înăbuşirea răscoalei lui Spartacus. De asemenea este generalul care suferă o mare înfrângere în faţa parţilor, care marchează şi sfârşitul său. Se crede că 200 de oameni au supravieţuit, în captivitate, dar soarta lor rămâne necunoscută. În acest fel dispar din analele istorice. Se prea poate ca pur şi simplu să fi pierit împreună cu contemporanii. Interesantă este opinia cum că ar fi luat calea Chinei, existând dovezi care susţin acest lucru, deşi destul de precare. Se spune că ar fi un sat ai cărui locuitori ar poseda trăsături “romane”. Aşa cum nativii americani cu păr blond şi ochi albaştri ar putea reprezenta dovezi ale destinului coloniei Roanoke, aceşti săteni chinezi ar putea deţine cheia dispariiei legiunii lui Crassus. Se realizează teste ADN pentru a determina probabilitatea ca legiunea să fi ajuns acolo. Totusi rezultatele nu pot trece drept dovezi de necontestat ţinând cont de faptul că povestea cu legiunea s-a întâmplat de mult şi nu se poate clarifica moştenirea genetică.  

O relatare interesanta de-a lui Herodot are ca subiect o armată persană care ar fi dispărut într-o furtuna de nisip în jurul anului 525 a.Hr. Herodot scrie că în jur de 50.000 de oameni din trupele lui se găseau pe drumul spre oaza Siwa când brusc sunt surprinşi de o furtună care îi omoară pe toţi. Acest eveniment ar reprezenta răspunsul la sfidarea preoţilor care activau acolo. Armata se pare că nu a fost capabilă să-i pretindă lui Cambise vreo răscumpărare, iar existenţa şi pieirea sa nu au fost documentate. Arheologii au pretins recent că artefactele descoperite indică într-adevăr dispariţia sa în deşertul Sahara. Cu toate acestea, Zahi Hawass, secretarul general al Consiliului Suprem al Antichităţilor Egiptene, se îndoieşte de dovezi. Arheologii nu au permisiunea de a excava zona.

În august 1915, membrii “batalionului dispărut” (The Vanished Battalion) ajung la Sulva, în peninsula Gallipoli din Turcia. Se află sub comanda colonelului Horace Proctor-Beauchamp. Intră în acţiune prima dată pe 11 august, 1915. Aliaţii se străduiesc să avanseze pe poziţiile turceşti şi “batalionul dispărut” ia parte la operaţiuni. Lupta este intensă, soldându-se cu pierderi mari din partea aliaţilor. Ziua următoare, 12 august, focul inamic loveşte puternic în momentul ordinului de avansare. Trăgătorii de elitã  se luptă prin fumul dens şi focul de artilerie. Beauchamp direcţionează un grup de oameni, incluzând compania Sandringham, într-o zonă împădurită. Unii martori spun că pur şi simplu după ce au intrat în fum nu au mai fost zăriţi niciodată. Că ar fi pătruns într-un fel de formaţiune noroasă şi s-ar fi evaporat.  

Legiunea a IX-a merită o menţiune specialã. Consensul cercetătorilor s-ar rezuma la concluzia că nu a fost vorba de o dispariţie, ci de un transfer. Dar se mai pot ţese poveşti în jurul ei. În cadrul militar de azi ar fi aproape imposibil ca o forţă de o asemenea anvergură să dispară. Ar mai rămâne nişte indicii despre locaţia sa şi cauzele distrugerii. Istoricii moderni trebuie însă să reconstruiască puzzle-uri complicate în ceea ce priveşte vechile armate, inainte să spună cu certitudine care le-a fost soarta.

Despre faimoasa legiune vã invitãm sã citiţi şi:

http://historia.ro/exclusiv_web/general/articol/misterul-legiunii-noua