Arhiva Cuza, șterpelită de conspiratori, după abdicarea domnitorului

În „Viața și opera lui Cuza Vodă“, Constantin C. Giurescu dezvăluie că în noaptea loviturii de stat, după ce l-au prins pe Cuza și l-au silit să semneze actul de abdicare, prima grijă a complotiștilor a fost să pună mîna pe arhiva din Palat.

Nu știm dacă în clădire se aflau bunuri de preț. Admițînd că da, rămînem surprinși de precipitarea conspiratorilor de a înșfăca niște hîrtii fără o altă valoare decît cea istorică. Nu pentru a le preda Arhivelor Statului, cum era normal (și legal), ci pentru a le păstra la domiciliul lor. Arhiva a rămas astfel în proprietatea lui D.A. Sturdza timp de 46 ani, pînă în 1912. În acest an, D.A. Sturdza a predat-o lui Ion Bianu, directorul BAR, recomandîndu-i s-o pună la dispoziția marelui public mult mai tîrziu. Arhiva devine astfel accesibilă abia la 23 ianuarie 1928, după moartea lui D.A. Sturdza și a lui Ionel Brătianu, fiul complotistului Ion C. Brătianu.

Cei ce șterpelesc documentele, comițînd monstruoasa ilegalitate, nu sunt, vorba lui Dimitrie Bolintineanu, niște particulari. Sunt ditamai oamenii politici. D.A. Sturdza va fi, pe rînd, ministru, prim-ministru, șef de partid. Ion C. Brătianu, care știa de afacere, va fi și el ministru, șef de partid, prim-ministru. I.G. Valentineanu, ziarist al timpului cu pricina, scria în 1898, în volumul „Alegerea, detronarea și înmormîntarea lui Cuza Vodă 1859, 1866,1873“:

„Nu știu pentru ce guvernații noștri nu au publicat încă corespondența lui Cuza Vodă și nu s-a depus încă acea corespondență în arhivele statului. Credem însă că marele om de stat D. Sturdza nu va întîrzia a o face“.

Așadar, la vremea respectivă, 1898, se știa de afacerea cu arhiva. Era un fapt public. Se știa și la cine se găsește.

Ce i-a făcut pe conspiratori nu atît să înșface arhiva, cît mai ales s-o țină dosită? Un posibil răspuns l-am găsi ocupîndu-ne de un alt caz asemănător: arhiva lui 1907. În 1912, după căderea guvernului liberal al lui Ion I.C. Brătianu, noul guvern, al conservatorului Petre P. Carp, dezvăluie că 30 de dosare despre Răscoala din 1907 dispăruseră din Arhiva Ministerului de Interne. Scrie Al. Marghiloman în Note politice:

„18 ianuarie: – Treizeci și ceva de dosare ale revoltei țăranilor au fost luate de la Ministerul de Interne în 1910 de către D. Brătianu, și Săveanu a dat chitanță lui Panaitescu pentru ele. Văzut chitanța“.

Sunt puși sub acuzare liberalii, cei care se aflaseră la guvernare în timpul represiunii. Alexandru Marghiloman îi denunță că ar fi sustras dosarele, deoarece acestea ar fi conținut dovezi atît privind rolul PNL în instigarea la răscoală, cît și dovezi privind crimele comise împotriva țăranilor. Scandalul durează cîteva săptămîni. Pe 24 februarie 1912, lovitură de teatru! Notează Al. Marghiloman:

„24 februarie: Audiență la Rege. Fapte mai de seamă: «Dosarele sunt la mine». – «Ar trebui să se întoarcă la Minister, chiar de ar trebui sigilate». «Dar de ce să se creadă că Ministerul conservator poate păstra un secret privitor la armată mai puțin bine ca d-1 Brătianu?» – «Veți putea spune că dosarele sunt acolo unde trebuie să fie; oricînd pot avea dosare la mine; am dosare de la Afacerile Străine!».“

Aflînd despre cine-i vorba, Conservatorii renunță la atacuri. Confiscarea Arhivei Cuza, dar mai ales refuzul de a o preda Arhivelor Statului își pot găsi explicația în teama de documentele compromițătoare sau poate mai puțin onorabile despre conspiratori, ajunși mari și tari în România.

_{Foto sus:
Portretul lui Cuza în mare ținută de general primar (© Colecțiile
Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”) și actul
abdicării domnitorului (© Arhivele
Naționale ale României)}