Arcachon, visul unui oraş de iarnă
Pentru prinţesa Sissi, Salvador Dali sau Coco Channel, Archachon nu era doar „oraşul-sanatoriu”, unde vile savant construite făceau miracole în tratamentul tuberculozei, ci şi un loc la modă, unde era de bon ton să bei ciocolată caldă din „sevă de pin”.
În faţă, un pian din 1858. De-o parte şi de alta a intrării impozante, fotografii sepia din care privesc amuzaţi domni cu redingotă şi doamne cu crinolină – şi care n-au nimic de-a face cu turiştii ruşi care sar astăzi, la propriu, din maşinile decapotabile, pentru a asalta, veseli, gălăgioşi, Hotelul Regina din oraşul francez Arcachon.
Între fotografii, una anume e favorita lui Noël Courtaigne, vechi pasionat de cărţi poştale şi de amintiri legate de Oraşul de Iarnă din Arcachon:în instantaneul pe care îl prezintă mândru, o maşină (cu şenile) urcă efectiv treptele Hotelului Regina, iar publicul râde în hohote, se distrează de întâmplare. Courtaigne oferă povestea:„Ce vedeţi în poză nu sunt basme... Şeful garajului Ţarului Rusiei fusese angajat de André Citröen şi mandatat să experimenteze automobilul cu şenile, capabil să traverseze deşertul. Suntem între 1914-1918. După ce a urcat duna lui Pyla, supranumită Sahara Europei, Adolphe Kégresse nu s-a dus imediat în parcarea hotelului, ci a urcat pur şi simplu treptele hotelului, până în hol”.
Începem cu o certitudine, care ţine de calitatea oaspeţilor găzduiţi de Hotel Regina. Pictori precum Monet sau Cezanne, ţarul Rusiei, familia regală a Italiei, toţi obişnuiau să vină la Arcachon;de fapt, toată crema Europei îşi găsise la Arcachon un punct de refugiu din calea Primului Război Mondial. Pentru prinţesa Sissi, Dali sau Coco Chanel, Archachon nu era doar „oraşul-sanatoriu”, unde „vile igienice”, savant construite, făceau miracole în tratamentul tuberculozei, al ftiziei, ci şi – prin selecta „Ville d’Hiver” – un loc la modă, unde era de bon ton să bei ciocolată caldă din „sevă de pin”.
Un cartier întreg, Ville d’Hiver, clasat ca obiectiv UNESCO
La un secol distanţă, Arcachon, staţiune balneară cosmopolită şi multilingvă, aflată la 30 de km de Bordeaux, îşi poartă cu mândrie renumele. Sigur, existenţa sa a fost posibilă datorită speculaţiei imobiliare şi a bacilului Koch, ca şi geniului fraţilor Emile şi Isaac Perreire, care au decis să continue calea ferată de la Bordeaux până aici şi să construiască vile pentru burghezia şi capetele încoronate ale secolului al XIX-lea.
Dar visul unui sfârşit de secol – crearea a patru cartiere distincte, Ville d’Hiver, Ville d’Eté, Ville de Printemps, Ville d’Automne – a fost prelungit de încăpăţânarea modernilor, care au decis şi au luptat pentru a clasa întreg Cartierul de Iarnă (cu varianta:Oraşul de Iarnă) ca obiectiv protejat UNESCO! Astăzi, vilele cu nume inedite, Castelamare, Faust, Toledo, Trocadero..., ascund, fiecare în parte, o poveste de dragoste, o tragedie, un fapt senzaţional sau o crimă celebră.
Cartierul în sine e construit şi el savant – aleile sunt sinuoase şi situate de-a lungul pădurii de pin şi de alte tipuri de arbuşti, printre care palmieri, pentru ca vântul Atlanticului să nu provoace pagube;vilele sunt orientate spre sud şi spre vest, cu intrări care să permită o combinaţie perfectă de briză şi aer de sevă de pini – este un adevărat labirint, în care stilurile vilelor (gotic, colonial, maur, asiatic, elveţian...) nu au nimic de-a face cu kitsch-ul. Ci cu atracţia fenomenală pe care o exercita, à la Belle Epoque, dorinţa de a crea, într-un loc ferit de ororile războiului, un mic colţ de paradis personal;care putea semăna cu orice, atâta vreme cât era artă;şi refugiu.
Toulouse-Lautrec scandaliza staţiunea, îmbăindu-se gol în ocean
În miez de noapte, Hotel Regina din Arcachon pare bântuit de toate vânturile. La ferestre se aude vijelia, iar poliţia a închis devreme Parcul Mauresque. O să fie furtună, undeva, în micul golf al Arcachonul, situl gascon de lângă Bordeaux. Oceanul – „Asemeni unei femei frumoase, trezindu-se languros după o noapte de dragoste”, cum scria un alt locuitor celebru al staţiunii, Gabrielle d’Annunzio – este undeva, mai jos, dincolo de aleea pietonală în care şi librăria, şi farmacia, şi cofetăria, sunt aceleaşi ca în 1879. Toulouse-Lautrec nu mai scandalizează staţiunea îmbăindu-se gol în apele „terapeutice” binecuvântate de trecerea lui Napoleon, în care buna societate intra doar îmbrăcată. Clima este calmă şi caldă, apa sensibil de dulce la atingere. Departe, în zare, duna lui Pyla se îmbrăţişează cu podgoriile de Pessac-Léognan. Sala de bal a hotelului răsună de zgomotul unor lovituri scurte, seci, ritmate:doi adolescenţi joacă badminton. Da, sub aceeaşi fotografie sepia, în care râd în hohote admiratorii vehiculului cu şenile marca Citröen...
