Anticoncepționalele și Auschwitz: trecutul ascuns al contraceptivelor și moștenirea doctorului Clauberg

În 1960, pastila anticoncepțională a fost prezentată lumii drept o victorie a științei și un pas uriaș pentru emanciparea femeilor. În spatele acestei revoluții medicale se ascunde însă o istorie întunecată: cercetările unui ginecolog nazist, Carl Clauberg, desfășurate în lagărul de la Auschwitz pe corpul femeilor deportate.

De la libertate la cobai

Renée Düring, evreică din Köln, deportată în 1943, își amintea că alegerea i-a fost impusă: moarte în camerele de gazare de la Birkenau sau „viață” sub forma unor experimente medicale. A optat pentru a doua variantă. A ajuns astfel una dintre sutele de femei folosite drept material de cercetare pentru Clauberg, medic ce visa să devină „specialistul sterilizării” în serviciul Reichului.

Pentru Renée și celelalte deținute din Blocul 10 al lagărului Auschwitz, zilele au însemnat așteptări interminabile, injecții dureroase, instrumente nesterilizate și lichide otrăvitoare introduse direct în uter. Scopul era simplu și monstruos: distrugerea ireversibilă a capacității de reproducere. „A trebuit să zac trei zile cu dureri atroce”, mărturisea mai târziu Renée.

Cariera unui „medic al Reichului”

Clauberg nu era un obscur doctor de provincie. Absolvent la Kiel, respectat pentru cercetările sale hormonale, el colaborase cu compania farmaceutică Schering și își clădise reputația pe tratamente pentru infertilitate. În paralel însă, din 1933, odată cu aderarea la NSDAP și SA, și-a pus ambițiile în slujba ideologiei naziste.

Visul său: o metodă rapidă, ieftină și aplicabilă la scară largă de sterilizare a femeilor „indezirabile”. Himmler însuși s-a interesat câte paciente putea steriliza într-o zi un singur medic. Răspunsul lui Clauberg: „până la o mie”.

Auschwitz – laboratorul fără etică

În 1943, Blocul 10 din Auschwitz a devenit scena experimentelor sale. Femeile erau reduse la simple „pântece”, după cum singur Clauberg mărturisea. Injecțiile erau efectuate fără anestezie, iar procedurile repetate până la distrugerea ovarelor. Între 500 și 700 de femei au fost mutilate în acest fel.

După război: de la lagăr sovietic la eliberare

Clauberg a fost capturat în 1945 și condamnat la 25 de ani de muncă silnică în URSS, dar, după doar un deceniu, a fost eliberat. La întoarcerea în Germania, a fost primit „ca un fiu al orașului” la Kiel și și-a reluat activitatea medicală. Doar presiunea publică și mărturiile victimelor au adus o anchetă asupra sa. Nu a mai apucat însă procesul: a murit în 1957.

Paradoxul unei moșteniri

Trei ani mai târziu, în 1960, compania Schering – care finanțase experimentele lui Clauberg în timpul nazismului – lansa pe piață prima pastilă anticoncepțională, Enovid. Revoluția contraceptivă era salvată de contextul istoric și prezentată drept un triumf al modernității.

Pentru femeile din Blocul 10, realitatea fusese însă opusă. Lor le fusese răpit dreptul fundamental la alegere. Iar ironia istoriei rămâne amară: un instrument al emancipării moderne poartă în spate urmele unei medicine născute din cruzime și ambiție fără scrupule.