Alegeri „libere” sub oblăduirea Uniunii Sovietice. „Democraţie populară” în România anului 1948

România, ca şi majoritatea ţărilor din Europa de Est, la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, s-a găsit în sfera politică sovietică. O puternică acţiune de "teraformare" social-politică a fost dezlănţuită în această parte a lumii. Concret, a început un proces forţat de schimbare a regimului politic instaurat de circa un secol, la un regim tranzitoriu, hibrid, pentru a se ajunge într-o "democraţie populară".

Alegerile din martie 1948 au fost un important jalon pe acest traseu socio-politic. Acest moment a fost atent "construit", sub supravegherea autorităţilor sovietice, prezente militar în România şi intervenind de câte ori a fost nevoie. Dintre etapele premergătoare acestuia menţionăm: instalarea guvernului Petru Groza, falsificarea primelor alegeri desfăşurate în noiembrie 1946, scoaterea în afara legii a partidelor politice tradiţionale, arestarea opozanţilor politici sub diferite pretexte, înlăturarea monarhiei prin alungarea regelui Mihai la sfârşitului anului 1947, notează Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), pe pagina de Facebook a instituției..

O nouă etapă trebuia parcursă, respectiv organizarea unor alegeri care să legitimeze acest traiect pe care se înscrisese statul român. S-a urmărit pregătirea condiţiilor necesare schimbării constituţiei şi proclamării unui "nou stat" după chipul şi asemănarea vecinului de la răsărit.

Populaţia încă nu fusese convinsă de beneficiile noului drum. Arestările repetate din rândurile foştilor membrii şi simpatizanţi ai fostelor partide istorice, din rândurile susţinătorilor monarhiei, coroborate cu problemele grave economice în care se zbătea ţara de câţiva ani, conduseseră la instaurarea unui climat politic dur, de adevărată teroare. Orice derapaj de la noua cale era aspru sancţionat.

Campania electorală

În acest context, la începutul lunii martie 1948 s-a deschis campania electorală. Autorităţile au monitorizat cu maximă atenţie desfăşurarea evenimentelor, pentru a preîntâmpina orice neplăcere. Partidul Muncitoresc Român, împreună cu grupările politice aservite s-au organizat în Frontul Democraţiei Populare. Pentru a păstra o umbră de legitimitate a fost permisă înscrierea în competiţia electorală a unui partid liberal condus de P. Bejan şi a unui partid naţional-ţărănesc condus de dr. Lupu, personalităţi politice controversate si fără relevanţă la nivel naţional.

În ţară, o mare atenţie a fost acordată unor zone în care populaţia ezita să se pronunţe deschis în sprijinul curentului politic comunist. Astfel, o serie de judeţe din Ardeal erau cunoscute pentru poziţia lor naţional-ţărănistă, exprimată de decenii prin persoana lui Iuliu Maniu. În alte judeţe unde populaţia maghiară şi germană era bine reprezentată, de asemenea nu existau simpatii deosebite spre partidul comunist. Ardealul era o zonă în care şi din punct de vedere confesional existau reţineri serioase faţă de "lumina de la răsărit".

Din punct de vedere economic, guvernanţii nu reuşiseră să rezolve problemele stringente ale ţării, oamenii din judeţele din Moldova încă luptau pentru supravieţuire, iar starea de spirit nu era deloc pozitivă. Sudul ţării, altădată aflat politic sub patronajul partidului liberal condus de Brătieni, nu privea cu ochi buni anunţatele reforme economice, confiscări, naţionalizări etc. "Curentul legionar", destul de puternic prezent în societatea românească venea să complice şi mai tare lucrurile pentru decidenţii politici.

Acţiunea de propagandă, de convingere a populaţie declanşată de autorităţi prin tot felul de promisiuni a fost întâmpinată cu circumspecţie, ba chiar pe alocuri, cu ostilitate, înregistrându-se conflicte cu agenţii electorali şi membri din P.M.R. Mai mult, au fost înregistrate cazuri de rupere, distrugere ale afişelor electorale ale F.N.D., înlocuirea portretelor conducătorilor statului din diverse instituţii publice, vehicularea de diverse zvonuri şi ştiri care dădeau ca iminent un nou război între Est şi Vest. În noapte alegerilor, s-a înregistrat chiar tăierea cablurilor de comunicaţii între judeţe şi capitală.

În schimb, campania de propagandă a partidelor de guvernământ s-a desfăşurat netulburată, nederanjată, având ca principal obiectiv lămurirea populaţiei asupra „beneficiilor” aduse în noua societatea ce se ridica. Campania s-a desfăşurat pe mai multe planuri, atât în fabrici, în instituţii, în cazărmi, cât şi în spaţiul public prin organizarea unor conferinţe, întruniri, şi alte evenimente sportive şi culturale, Accesul la presă, la panotajul stradal, distribuirea de afişe a fost neîngrădit şi a beneficiat şi de ajutorul instituţiilor de stat (guvern, ministere, prefecturi, primării etc), aşa cum reiese şi din documente:

„În general, campania electorală a F.N.D. s-a bucurat de un deplin succes, care a fost mai pronunţat în centre urbane şi suburbane, decât în mediul rural.” (ACNSAS, D 8159, f. 33).

În acest timp, pseudo-opoziţia nu a reuşit să depună candidaturi decât într-un număr foarte redus de judeţe, a dus o campanie electorală bazată în principal pe comunicarea de la om la om, a ţinut foarte puţine întruniri, şi acestea în zone unde se ştia de existenţa unor simpatii liberale şi naţional-ţărăniste.

Implicarea şi mobilizarea exemplară a „forţelor democratice şi ale aparatului de stat” a făcut ca aceste alegeri să fie tranşate hotărâtor, de către forţele de guvernământ, în favoarea lor cu un scor neverosimil de 93,2% din voturi, respectiv 405 mandate din 414 existente în Marea Adunare Naţională.

O nouă etapă fusese parcursă pe calea comunizării societăţii româneşti şi a transformării României într-o republică-satelit sovietică.

Vezi mai multe fotografii pe pagina de Facebook a Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS).

_{Foto sus: Nicolae Ceaușescu, alături de Gheorghe Gheorghiu Dej, în mijlocul unui grup de participanţi la Congresul al VI-lea al PCR, în februarie 1948 (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 1/1948)}