Adevărata semnificație a Marii Terori jpeg

Adevărata semnificație a Marii Terori

Comunismul a însemnat o luptă permanentă împotriva a ceva, ura fiind motorul fundamental al sistemului pus în practică după 1917. Iosif Stalin nu putea să facă excepție de la regulă și a început în 1934 o Mare Teroare sau o Mare Epurare.

Au fost publicate volume stufoase și au fost obținute titluri academice prestigioase. Conducătorul de la Kremlin a fost acuzat de sadism, ceva în stilul lui Ivan cel Groaznic  sau Vlad Țepeș. A apărut chiar un curent de gândire favorabil victimelor represiunii, chiar de simpatie cu acestea. Au fost chiar reabilitați de către Nikita Hrușciov.

Erau complet nevinovați și prin pierderea acestor conducători de partid și de armată Uniunea Sovietică ar fi  fost slăbită din punct de vedere  militar până în pragul prăbușirii în fața armatei germane în anul 1941. Teoria pare adevărată și nu prea putem să contrazicem somități în domeniu. Oare? Oare nu se repetă la nesfârșit niște idei ale propagandei de după moartea lui Stalin? Oare cine erau eroii plânși de istorici? Prin ce s-au remarcat ei? Să luăm doar câteva exemple. Iona Yakir a lucrat pentru armată în Primul Război Mondial, a trădat jurământul și a trecut de partea mișcării bolșevice. S-a ocupat în timpul războiului civil de exterminarea cazacilor de pe Don.

A fost specialist militar în masacre împotriva propriului popor cu un sadism fără limite. Yan  Berzin a fost recunoscut printre primii adepți ai sistemului luării de ostatici în timpul reprimării răscoalelor anticomuniste. A fost apreciat de către superiori pentru zelul cu care i-a urmărit și masacrat pe cei ce se revoltaseră la Kronstadt. Dacă ar fi să analizăm după regulile războiului modern, a fost un criminal de război fiindcă a luat și a împușcat ostatici. Tot în acest domeniu s-a afirmat și Boris Feldman.  Bela Kun a fost executat în 1938 după ce se afirmase prin masacrarea și jefuirea Ungariei. Doar intervenția armatei române din 1919 a oprit nebunia băieților lui Lenin. Vladimir Antonov-Ovseyenko a fost un conspirator cu rol important în preluarea puterii în urma loviturii de stat din noiembrie 1917. O persoană care acționează din umbră poate să fie utilă, dar nu poate să fie de încredere din moment ce a trădat o dată autoritatea de stat.  Cel mai plâns rămâne de departe Mihail Tuhacevski, un adevărat geniu militar, strateg de renume mondial și o victimă nevinovată a odiosului Iosif Vissarionovici Stalin. Armata Roșie a muncitorilor și țăranilor ar fi fost extrem de puternică dacă s-ar fi aflat sun comanda acestui mareșal și gânditor de geniu. Legenda i-a fost amplificată prin toate mijloacele propagandei de partid și de stat în timpul lui Nikita Hrușciov. Orice regim are nevoie de eroi pe care populația să-i venereze pentru a uita de grijile zilnice. Dar cine a fost Tuhacevski? Ofițer în armata țaristă în timpul Primului Război Mondial a căzut prizonier în mâinile germanilor.

A început să se manifeste vehement împotriva regimului țarist, ceea ce înseamnă că și-a trădat jurământul militar. A mai trădat o dată atunci când a trecut de partea comuniștilor, doar provenea dintr-o familie nobiliară. A fost însă extrem de priceput în reprimarea cu un sadism chiar peste normele comuniste. A rămas celebru prin masacrarea revoltaților marinari de la Kronstadt și, mai ales, prin folosirea gazelor toxice de luptă împotriva țăranilor răsculați în regiunea Tambov. Nu mai avea valoare pe câmpurile de luptă moderne și nu înțelegea strategia propusă de Stalin, adică străpungerea în adâncimea dispozitivului inamic, viitorul Blitzkrieg.

Sunt doar câteva exemple despre ce fel de specialiști militari se afla în fruntea Armatei Roșii. Avansarea pe criterii politice omorâse valoarea intelectuale. Iosif Stalin nu avea nevoie de astfel de comuniști. Avea nevoie de duri, dar care să funcționeze în cadrul aparatului de stat, să fie de încredere și să aibă idei geniale din punct de vedere comunist și militar. Nu avea nevoie de anarhiști. Armata Roșie trebuia să aibă spatele asigurat și, după încheierea operațiunii la nivel de vârfuri, s-a putut trece la declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial. Epurarea a continuat permanent cu toți cei care dădeau dovadă de slăbiciune sau erori militare. Era un fel de selecție artificială după ideile lui Darwin.            Marea Teroare a avut un singur scop:curățarea aparatului de stat de toate persoanele incapabile să execute fără crâcnire ordinele privind pregătirea revoluției mondiale cu ajutorul unei Armate Roșii în care să nu existe trădători. Stalin era permanent preocupat să aibă un sistem militar perfect și să nu se repete povestea din Primul Război Mondial când au existat tot felul de revoluționari ce au dezlănțuit tot felul de pasiuni distrugătoare cu ajutorul banilor germani. Întărirea spatelui Armatei Roșii era o idee fundamentală și această politică a dat roade în momentele critice din anii 1941 și 1942. În plus, dacă ar fi să aplicăm sistemul de gândire comunist, cei mai mulți dintre cei condamnați în timpul epurărilor erau tot dușmani ai poporului sovietic, care chinuiseră și executaseră masiv oameni nevinovați. Nu erau eroi. Au fost utili doar pentru preluarea și consolidarea puterii. Apoi urmau să dispară. Aceasta a fost unica și neînțeleasa politică a lui I. V. Stalin. Așa se explică foarte ușor devierile de stânga, dreapta și stânga – dreapta. Epurarea organelor de partid și de stat a fost dublată și de reprimarea celor care nu se încadrau în limitele doctrinei bolșevice. Se poate practic discuta de trei categorii de locuitori ai imperiului roșu:oamenii lui Stalin, oamenii lui Lenin și Troțki, restul poporului. Primele două categorii pot fi considerate foarte ușor chiar dușmani ai poporului. Istoria Uniunii Sovietice a fost plină de minciuni și trebuie să se facă o analiză serioasă pentru identificarea adevăratelor valori ale popoarelor torturate până când n-au mai înțeles ce se întâmplă și încotro se îndreaptă.                Marea Epurare a fost o metodă stalinistă de perfecționare a Armatei Roșii și în 1939 era cea mai puternică și mai modernă forță militară, singura din lume dispunând de mase de tancuri și avioane. Doar Germania putea să mai ridice unele pretenții în acest domeniu. Specialiștii în manevrarea blindatelor au fost împinși de I. V. Stalin pe frontieră în 1941, dar evenimentele n-au decurs exact după planificarea riguroasă și abia de la Stalingrad au început să iasă la lumină tanchiștii sovietici.