historia md mahdi lQpFRPrepQ8 unsplash jpg

Activităţi de toamnă pentru copii: idei uşor de pus în aplicare

📁 Promo și advertorial
Autor: Advertorial

Toamna este un anotimp minunat pentru a te bucura de activităţi frumoase alături de cei mici. Dacă în timpul verii vremea este caniculara şi de foarte multe ori este dificil să găseşti activităţi de zi care să nu creeze disconfort, toamna nu vei avea această problemă. Temperaturile scad, iar vremea pe timp de zi este de obicei plăcută, în ciuda ploilor ce apar din când în când.

Descoperă mai jos câteva idei uşor de pus în aplicare pentru a te bucura de timp de calitate alături de cei mici, la începutul sezonului rece:

Vizită la muzeu

O vizită la muzeu este o metodă excelentă de le oferi celor mici o activitate educativă şi distractivă în acelaşi timp. În oraşele mari ai o mulţime de muzee din care să alegi, de la cele de istorie şi până la cele de artă sau istorie naturală. Dacă nu locuieşti într-un astfel de oraş, poţi organiza o excursie de o zi către cel mai apropiat muzeu, pe care să îl alegi în funcţie de preferinţele copiilor.

Nu este o idee inspirată să alegi muzeul pe care îl veţi vizita fără să ţii cont de ce îşi doresc cei mici. Poveste-le puţin despre opţiunile pe care le aveţi şi lasă-i să aleagă locul care îi atrage cel mai tare.

Toamna este anotimpul perfect pentru a te bucura de vizite la muzee şi plimbări deoarece vremea nu este nici caniculară, dar nici foarte rece.

Fotbal în parc

Fotbalul este unul dintre cele mai populare sporturi la ora actuală. Atât băieţii, cât şi fetele se pot bucura de acest sport, iar toamna este anotimpul ideal pentru fotbal în aer liber. Vă puteţi bucura de un meci de fotbal pe un teren din parc sau chiar direct pe iarbă, în familie sau cu prietenii.

Că cei mici să se bucure şi mai mult de sesiunile de sport, alege un echipament de fotbal potrivit. Echipamentul de fotbal este necesar atât pentru siguranţă, cât şi pentru confortul lor. Vestea bună este că găseşti o mulţime de tipuri de echipament de fotbal, pentru toate buzunarele şi gusturile.

Printre cele mai populare elemente ale echipamentului de fotbal se număra mănuşile de portar, jambierele, tricourile sport şi ghetele. Dacă nu îţi doreşti să faci o investiţie prea mare, începe doar cu ghetele de fotbal, care îi vor ajuta pe cei mici să nu alunece pe iarbă sau pe teren.

Picnic

Timpul petrecut în natură este o adevărată bucurie, mai ales atunci când vremea este plăcută. Toamna aceasta le poţi oferi celor mici un picnic de vis, fie pe malul lacului, fie în parc sau într-o zonă rurală pitorească. Tot ce trebuie să faci este să pregăteşti câteva gustări, apă şi suc sau ceai şi să iei cu voi o pătură încăpătoare. Gustările pentru picnic se pot prepara în funcţie de gusturile voastre. Poţi alege sandwich-uri, salate la casoleta, platouri cu brânzeturi sau tarte.

Bineînţeles, pentru a fi distractiv, picnicul trebuie să includă şi câteva activităţi, precum jocurile de cărţi sau de societate, sport şi mişcare sau lectura şi poveşti.

Cursuri diverse

Chiar dacă toamna începe şcoala, asta nu înseamnă că nu le poţi oferi celor mici şansă de a se bucura de hobby-urile lor. Dacă ei îşi doresc, include pe lista de activităţi de toamnă şi cursuri într-un domeniu anume. Unii copii vor să înveţe să cânte la un instrument, să descopere teatrul său să facă canto, în timp ce alţii vor să practice un sport sau să înveţe o limbă străină.

Dacă nu aveţi prea mult timp la dispoziţie, poţi găsi cursuri online sau le poţi programa celor mici şedinţe 1 la 1 cu un profesor o dată pe lună.

Activităţi creative acasă

Activităţile creative sunt o metodă excelentă de a îi ajută pe copii să înveţe să se exprime şi să prindă încredere în ei. Cum toamna are destule zile ploioase şi mohorâte, le puteţi folosi pentru a vă bucura de activităţi creative acasă. Puteţi scrie poezie împreună, puteţi picta sau chiar să puneţi în scena o piesă de teatru.

Lecţii de cooking

Gătitul nu este doar pentru adulţi. În funcţie de vârstă, cei mici pot şi ei să contribuie în bucătărie, iar asta îi ajută atât să se simtă utili, cât şi înveţe un skill pe care îl vor putea folosi toată viaţa.

Dacă copiii tăi au vârsta necesară pentru a putea ajuta în bucătărie, atunci permite-le să te ajute şi oferă-le mici lecţii de gătit. Este o super idee să îi întrebi ce anume şi-ar dori să prepare alături de tine, iar mai apoi să alegeţi împreună o reţetă pe care să o faceţi de la zero.

Toamna aceasta bucură-te alături de cei mici şi creaţi împreună amintiri frumoase, fie că mergeţi la picnic, la muzeu sau faceţi lecţii de cooking acasă.