Acordurile secrete româno-italiene de la începutul Primului Război Mondial

La începutul Primului Război Mondial, România și Italia se găseau într-o situație asemănătoare. Ambele state erau legate de Puterile Centrale prin acorduri secrete, dar principalele lor obiective naționale intrau în conflict cu interesele Austro-Ungariei. Pe teritoriul Imperiului austro-ungar trăiau numeroși români și italieni, iar opinia publică din România și Italia era influențată de un puternic curent antiaustriac. La sfârșitul anului 1914 și începutul anului 1915, cele două state au semnat două acorduri secrete având ca scop apărarea intereselor comune față de Marile Puteri.

În iulie 1914, după ultimatul adresat Serbiei de către Austro-Ungaria, România și Italia și-au declarat neutralitatea, susținând că nu sunt îndeplinite condițiile pentru „casus foederis” prevăzute în tratat. Mai precis, România și Italia au susținut că nu au nicio obligație să intervină în război, tratatele lor cu Puterile Centrale fiind defensive, iar în acest caz Austro-Ungaria a declarat război Serbiei.

Cercurile politice proantantiste de la București și Guvernul român urmăreau cu atenție politica externă a Italiei. Pentru a afla starea de spirit a politicienilor italieni cu privire la război, o misiune neoficială românească a plecat la Roma la începutul lunii septembrie 1914. Delegația era formată din doi deputați, Constantin I. Istrati și George Diamandy (foto dreapta), fratele lui Constantin Diamandy. Acesta din urmă a fost ministrul României la Roma, iar în acel moment era ambasadorul României la Sankt Petersburg, implicat în negocierile secrete pentru un acord militar cu Rusia.

Delegația românească a fost primită cu interes la Roma, Istrati și Diamandy purtând convorbiri cu mai mulți politicieni importanți italieni, printre care premierul Antonio Salandra și ministrul de Externe, Antonino Paternò Castello, marchiz de San Giuliano. Într-un interviu acordat ziarului italian „La Stampa” din 18 septembrie, Diamandy spunea că scopul vizitei era de a afla opinia cercurilor politice italiene. Diamandy a subliniat că interesele României erau identice cu cele al Italiei, însă a afirmat că vizita celor doi deputați români nu constituia o misiune oficială, iar ei nu aveau nicio împuternicire specială din partea guvernului de la București. În fapt, se pregătea terenul pentru un acord secret româno-italian.

Într-un interviu publicat pe 19 septembrie de cotidianul „Corriere della Sera”, George Diamandy spunea însă că România nu poate să rămână neutră pe toată perioada războiului:

„În ceea ce ne privește, noi suntem prea aproape de teatrul de război pentru a putea rămâne inactivi la infinit. Noi suntem strânși de teribila dilemă a faptelor și trebuie să acționăm”.

Semnarea acordurilor secrete româno-italiene

Pe 23 septembrie 1914, la câteva zile după vizita delegației române, premierul Ion I. C. Brătianu și ambasadorul italian în România, baronul Carlo Fasciotti, semnau un acord privind stabilirea unei atitudini comune în viitor, prin intermediul consultărilor reciproce. Acordul româno-italian avea ca scop apărarea intereselor comune ale celor două state față de Marile Puteri. Guvernele celor două state se angajau să nu abandoneze politica de neutralitate fără un preaviz de opt zile.

Pe 6 februarie 1915, premierul român Ion I. C. Brătianu și baronul Carlo Fasciotti au semnat un nou acord secret româno-italian, care îl completa pe cel din 23 septembrie 1914. Prin noua înțelegere, România și Italia se angajau să acționeze solidar pentru apărarea lor comună, în cazul unei agresiuni din partea Austro-Ungariei. Acordul secret anterior rămânea nemodificat, iar noua înțelegere era valabilă timp de 4 luni de la data semnării.

Încheierea acordurilor secrete cu Italia și cu Rusia (18 septembrie 1914) marcau reorientarea treptată a politicii externe a României, respectiv desprinderea de alianța cu Puterile Centrale și apropierea de Antanta.