A contribuit România în mod esenţial la victoria Antantei?
Unii istorici de prin birouri liniştite şi călduţe s-au gândit în ultimele decenii că trecutul poate fi rescris după propria voinţă şi au început să publice materiale prin care demitificau importanţa participării României la Primul Război Mondial. Armata română n-a făcut fapte deosebite de arme şi mai mult i-a încurcat pe aliaţi, mai ales pe brava oştire rusă. Teza nu este nouă şi poate să fie descoperită în cugetările unor specialişti din fosta ţară aliată. Oare ce spune matematica în această confruntare istoriografică? Puterile Centrale au mobilizat 25.248.321 de militari, Antanta reuşind să strângă fără SUA şi România 37.558.024 luptători din toate armele. Raportul de forţe era net favorabil Antantei, dar conducătorii nu găseau o soluţie pentru obţinerea victoriei împotriva înverşunatei armate germane. Intrarea României în război a dus la imobilizarea a circa 35.000 de austro-ungari în Transilvania, ceea ce însemna 0,13% din ceea ce puteau mobiliza cele patru imperii inamice. Nesemnificativ la o primă vedere.
Defensiva celor patru imperii avea un o regiune ca un istm, o străpungere în acea zonă ducând la pierderea a doi membri ai alianţei în scurt timp şi apoi la prăbuşirea întregului sistem militar. Balcanii erau călcâiul lui Ahile pentru blocul Puterilor Centrale şi debarcarea diviziilor Antantei în nordul Greciei a provocat o cumplită problemă Sofiei. Bulgaria avea asamblată în sudul Dobrogei Armata a III-a şi toate efectivele contra României erau estimate la 149.000 de oameni (0,59%). Cifra pare infimă, dar însemna 12,41% din tot ceea ce putea mobiliza ţara balcanică. Era însă insuficient pentru a face faţă inamicului nordic şi au fost luate forţe bulgare şi germane de la Salonic pentru a amplifica puterea loviturii din Dobrogea. Nici n-au apucat soldaţii bulgari să tragă un foc de armă şi ţara lor era înfrântă pentru că trupele franco – britanice au avut timp să se consolideze şi să macine până în 1918 dispozitivul defensiv al Sofiei. Cum spre România s-au scurs trupe de pe toate fronturile, contribuţia micii ţări a fost esenţială în epuizarea Puterilor Centrale. Aşa se explică şi ura conducerii de la Berlin împotriva românilor.
Inamicul a mutat în România un număr de trupe ce cu greu ar fi putut anticipa planificatorii Antantei că s-ar fi realizat prin intervenţia în mersul ostilităţilor a unei forţe secundare prin potenţialul industrial. Austro-Ungaria avea numai 50,5 batalioane, 25 baterii de artilerie şi 7 escadroane de cavalerie, insuficient înzestrate şi încadrate. Erau doar forţe de acoperire a frontierei, dar intrarea diviziilor române în luptă a implicat completarea efectivelor cu recruţi utili în alte sectoare de front. Conducerea germană a sesizat lovitura mortală primită de statul dualist şi a mutat pionii numiţi divizii spre Carpaţi. Ieşeau trupe îmbrăcate în culori cenuşii ca din pământ. Au fost strânse în Transilvania 226 batalioane de infanterie, 172 escadroane şi 304 baterii de artilerie. Este evident că apariţia acestor unităţi tactice inamice pe un front nou însemna o subţiere a dotării în alte sectoare, dar Antanta nu avea coordonare la nivel strategic. Puterile Centrale au fost măcinate, dar au rămas pe poziţii din ce în ce mai avansate.
Astăzi există obiceiul foarte periculos al generalizării după unele idei presupus revoluţionare în cercetarea istorică. Se ajunge la situaţia în care bătălii importante odinioară în ochii specialiştilor să fie trecute ca banalităţi din vechime, lipsite complet de valoare în raport cu marele curs al evenimentelor şi, mai ales, al interpretărilor realizate de autorii titraţi, cei ce trebuie să imprime un nou curs al culturii şi ştiinţei. Cum poţi să spui că participarea României a fost nesemnificativă atunci când numai în Culoarul Rucăr – Bran au apărut două divizii germane şi o brigadă de vânători de munte a Austro-Ungariei? Oare istoricii de astăzi mai ştiu că o singură companie germană din Divizia 76 infanterie de rezervă a tras împotriva românilor 60.000 de cartuşe în numai nouă ore, ceea ce i s-a părut şocant de mult unui artilerist al Reich-ului?
Bibliografie minimală
Ministerul Apărării Naţionale, România în Războiul Mondial 1916 – 1919, vol. I, Documente – Anexe, Imprimeria Naţională, Bucureşti, 1934.
Garoescu, Gheorghe, Jurnal de front, vise de iubire, Editura Militară, Bucureşti, 2017.
Ortlepp, Fritz, Luptele din regiunea Bran şi Dragoslavele, Editura Phoenix, Braşov, 2013.
Avram, Valeriu, Aeronautica românească în Războiul de Întregire Naţională (1916 – 1919), Editura Militară, Bucureşti, 2012.
Boia, Lucian, Primul Război Mondial Controverse, paradoxuri, reinterpretări, Humanitas, Bucureşti, 2014.
România în anii Primului Război Mondial, vol. I, Editura Militară, Bucureşti, 1987.
