6 victorii militare franceze în secolul XX
În prima parte a secolului al XIX-lea, Franța lui Napoleon avea cea mai temută armată de pe continent. După înfrângerea din 1814-1815, lucrurile aveau să se înrăutățească pentru Franța din punct de vedere al capacității militare, iar anul 1871 a adus lovitura finală:dezastruoasa și umilitoarea înfrângere în fața Prusiei. Din acel moment, francezii aveau să dezvolte un complex al inferiorității și o obsesie pentru revanșă și pentru refacerea gloriei militare. Însă în ciuda unor bătălii importante câștigate în secolul XX, Franța nu și-a mai recăpătat niciodată – pe plan mondial – această glorie.
Francezii s-au aflat în tabăra câștigătoare în 1918, dar aceea a fost o victorie mai curând amară având în vedere numărul foarte mare al morților. Douăzeci de ani mai târziu, Franța era din nou umilită în fața germanilor și după doar câteva săptămâni accepta un armistițiu. Au urmat patru ani umilitori de ocupație. După 1945, nedorind să renunțe la imperiul colonial, francezii au luptat în Indochina unde au fost învinși de mult mai puțin experimentata armată a vietnamezilor. Și pentru că nu au învățat nimic din războiul din Indochina, francezii au luptat – fără succes – și pentru păstrarea Algeriei.
Cu toate acestea, francezii aveau să câștige unele bătălii importante în secolul XX. Să vedem care au fost acestea.
1. Prima bătălie de pe Marna – 5 septembrie-12 septembrie 1914
Bătălia de pe Marna a fost una din cele mai importante victorii franceze din timpul primului război mondial și cea care a schimbat cursul conflictului. Potrivit planurilor strategice centrate în jurul Planului Schlieffen, germanii se așteptau să ajungă la Paris în doar o lună de zile. Armata franceză (sprijinită de englezi) a oprit însă ofensiva germană, forțându-i pe germani să se retragă. Această victorie – considerată un miracol (de aceea, bătălia mai este denumită și „Miracolul de pe Marna”) – a reprezentat însă și începutul războiului de uzură, al lungului războiul de tranșee.
Mai bine de 2 milioane de soldați au luptat în această bătălie;500.000 au fost uciși sau răniți. Francezii au pierdut 80.000 de oameni, iar alți 170.000 au fost răniți. Englezii au avut 13.000 de victime, dintre care 1700 uciși. Numărul victimelor germane a ajuns la 220.000.
2. Bătălia de la Verdun-21 februarie – 18 decembrie 1916
În general, bătălia de la Verdun nu e considerată o victorie din cauza numărului foarte mare de victime. Atât germanii, cât și francezii au pierdut foarte mulți oameni în această bătălie, una din cele mai devastatoare din timpul războiului. Din cauza numărului victimelor și al impactului psihologic pe care Verdun l-a avut asupra francezilor, unii istorici au deumit această bătălie „Stalingradul Franței”.
Atât francezii, cât și germanii au pierdut în jur de 350.000 de soldați în această bătălie, la care se adaugă alte câteva zeci de mii de răniți (potrivit unor estimări, se ajunge chiar la cifra de 100.000).
3. Bătălia de la Bir Hakeim-26 mai –11 iunie 1942
Franța s-a aflat sub ocupație timp de patru ani, dar asta nu înseamnă că unii francezi nu au luptat în război. Forțele Franceze Libere, sub comanda generalului De Gaulle, au luptat alături de englezi și americani, iar prima campanie importantă a avut loc în nordul Africii. În mai 1942, francezii au luptat împotriva forțelor Axei conduse de faimosul Rommel la Bir Hakeim, o oază în deșertul libian. Ei au reușit să apere fortul și să rămână pe poziții timp de 2 săptămâni. Practic, bătălia avea să fie câștigată în cele din urmă de Rommel, dar reușita francezilor de la Bir Hakeim le-a permis englezilor să-și retragă armata în siguranță. Francezii s-au folosit de această bătălie pentru a arăta că Franța Liberă era gata de luptă și că Forțele Franceze Libere reprezintă o armată în adevăratul sens al cuvântului, nu un simplu grup de partizani (așa cum îi considera Hitler).
4. Bătălia pentru eliberarea Parisului – 19 – 25 August 1944
Bătălia pentru eliberarea Parisului începe la patru ani după ocupația germană. Pe 19 august 1944, în condițiile în care Aliații se apropiau de Paris, membrii Rezistenței franceze – 20.000 la număr – încep ofensiva împotriva garnizoanei germane din oraș:s-au luptat pentru fiecare stradă, au săpat tranșee, au bombardat automobilele germanilor și au atacat clădirile unde germanii își stabiliseră administrația. Pe 24 august, au primit ajutoare din partea Forțelor Franceze și Libere și a Armatei a 3-a Americane conduse de Generalul Patton, iar comandantul garnizoanei germane, von Choltitz, se predă. Cuprins de furie din cauza acțiunii francezilor, Hitler a ordonat distrugerea orașului, ordin pe care von Choltitz l-a ignorat (de aceea, el avea să se prezinte ulterior ca salvatorul Parisului).
Între 800 și 1300 de membri ai Rezistenței au murit, precum și 130 soldați din Forțele Franceze Libere. În tabăra cealaltă, germanii au pierdut 3.200 de soldați, iar alți 12.800 au fost luați prizonieri.
5. Bătălia de la Vinh Yen-13–17 ianuarie 1951
În ansamblu, prestația militară a Franței în războiul din Indochina a fost considerată un adevărat dezastru, culminând cu înfrângerea de la Dien Bien Phu din 1954. Totuși, francezii au avut parte și de câteva succese. Bătălia de la Vinh Yen a fost unul dintre ele, datorită faptului că soldații vietnamezi au făcut greșeala de a renunța la tacticile de gherilă pentru a încerca o confruntare deschisă. Generalul Giap i-a atacat pe francezi la Vinh Yen, la nord-vest de Hanoi, însă strategia generalului Jean de Lattre de Tassigny s-a dovedit a fi mai bună. Francezii au câștigat această bătălie, iar soldații Viet Minh au învățat că nu-i pot înfrânge pe adversari în lupte deschise și au revenit la tacticile de gherilă cu ajutorul cărora, trei ani mai târziu, aveau să câștige războiul.
6. Bătălia pentru Alger -30 septembrie 1956-24 septembrie 1957
În toamna anului 1956, Frontul de Eliberare Națională din Algeria începe lupta pentru independență prin organizarea unor atacuri cu bombă în capitala țării. Urmează un război de gherilă pentru cucerirea Algerului, pe care F.E.N.-ul îl va pierde deoarece guvernul francez a decis că trupele din colonie nu sunt suficiente, astfel că trimite armata continentală. Generalului Massu, comandantul armatei, i s-a permis să folosească orice mijloace necesare pentru înfrângerea partizanilor algerieni, inclusiv tortura și execuțiile sumare.
În ciuda pierderii Algerului, F.E.N. va continua lupta, iar Franța va fi atrasă într-un război îndelungat. După câțiva ani, timp în care războiul din Algeria a devenit din ce în ce mai nepopular în rândul francezilor, generalul De Gaulle acceptă, în 1962, acordarea independenței.
