13 ani de gulag pentru un snop de grâu
Pentru un snop de grâu, trei kilograme de ştiuleţi, 14 de sfeclă de zahăr, câteva kilograme de cireşe sau chiar doar pentru o pâine luată din colhoz pentru a nu muri de foame, sute de basarabeni au fost condamnaţi până la 25 de ani de gulag de către „justiţia“ sovietică.
După cumplita foamete din anii 1946-1947, care a secerat câteva sute de mii de basarabeni, recolta care se întrezărea la începutul verii lui 1947 a fost aşteptată de moldoveni drept unica şansă de supravieţuire. În lipsă de rezerve de cereale şi semănături proprii, o bună parte a populaţiei a văzut în lanurile colhozului mana cerească. Însă un decret al Prezidiului Sovietului Suprem al URSS din 4 iunie 1947 i-a lipsit pe basarabeni de dreptul la supravieţuire, condamnându-i, în schimb, la ani de gulag. Calvarul a continuat în anii următori. Vă prezentăm câteva cazuri care au avut loc în 1948, 1951 şi 1952. Decretul din 4 iunie 1947 „Privind răspunderea penală pentru furtul proprietăţii de stat şi obşteşti“ a fost, de fapt, o continuare a renumitului document sovietic din 7 august 1932, cunoscut în popor şi ca „Decretul 7/8“ sau „decretul celor trei fire de grâu“, în baza căruia, timp de şapte ani (1932-1939), au fost judecaţi circa o jumătate de milion de oameni.
1, 5 milioane de oameni condamnaţi la gulag
Noul document a fost o adevărată capcană pentru populaţia înfometată, dar un instrument eficace „de construire a socialismului“ pentru puterea comunistă. Esenţa decretului era:„Să mori de foame, dar să nu pui mâna pe avutul obştesc“. Cu toată severitatea decretului, cele mai multe cazuri de „furt a proprietăţii de stat şi obşteşti“ au fost consemnate la cereale:grâu, secară, orz, dar şi fructe şi legume. Odată constatat „furtul“, la indicaţia procurorului, ancheta preliminară trebuia efectuată în timp scurt, iar procesele, pentru a înfricoşa pe alţii, urmau să fie publice. Sentinţele de condamnare nu au întârziat să vină şi luaseră amploare, ceea ce, într-un caz, l-a determinat pe un preşedinte de colhoz să-i adreseze procurorului întrebarea:„Nu e posibil să solicitaţi amnistierea sau aplicarea unei pedepse fără privarea de libertate, deoarece pedeapsa de 8 ani de închisoare este prea aspră pentru cele 16 kilograme de grâu furate“. Trimiterea în gulag era, de obicei, complimentată prin confiscarea averii.
Potrivit unor date statistice, într-un an de la adoptarea decretului circa 200.000 de cetăţeni ai URSS au fost judecaţi pentru „infracţiunile“ prevăzute de acest act legislativ, iar timp de opt ani (între 1947 şi 1955) circa 1, 5 milioane de cetăţeni sovietici au fost condamnaţi la ani grei de gulag. Pentru a stăvili avântul justiţiei, după moartea lui Stalin, la 27 martie 1953, Prezidiul Sovietului Suprem al URSS a adoptat un alt decret „privind amnistierea“, care prevedea eliberarea din gulag a persoanelor judecate pe criterii politice, inclusiv a celor care au fost condamnate în baza Decretului din 4 iunie 1947.
Goliciunea înconjoară, iar foamea dă pe de-a dreptul, spune o vorbă din bătrâni, aşa că, după 4 iunie 1947, foametea şi infracţionalitatea în RSS Moldovenească au mers mână-n mână. Iată doar câteva cazuri absurde de aplicare a prevederilor acestui decret.
Trimis în lagăr pentru un snop de grâu
Trimis în lagăr pentru un snop de grâu Alexandru Scutari (50 de ani), locuitor al satului Coşerniţa, raionul Vertiujeni, împreună cu Gheorghe Scutari (26 de ani), au fost reţinuţi în noaptea de 19 iunie 1952 având asupra lor un snop de grâu ce cântărea 9, 5 kg. Cei care i-au reţinut au constatat că grâul a fost tăiat cu secera de pe lanul colhozului „Kalinin“ din localitate. Judecătoria populară a raionului Vertiujeni, la 24 iulie 1952, i-a condamnat pe Alexandru şi Gheorghe Scutari la câte 13 ani de detenţie într-un lagăr de munci corecţionale şi la confiscarea averii. Totodată, s-a dispus restituirea pagubei aduse colhozului. Costul snopului a fost evaluat la 1.600 de ruble. La 26 august, în acelaşi an, Plenul Judecătoriei Supreme a RSSM a confirmat legalitatea sentinţei. Ambii au fost trimişi în gulag.
După circa 1, 5 ani, Colegiul Penal al Judecătoriei Supreme a URSS, la 10 februarie 1954, în baza unui protest al procurorului, a stabilit circumstanţele atenuante ale cazului:„paguba adusă colhozului este neînsemnată“;Alexandru Scutari creşte cinci copii, iar Gheorghe are trei copii minori;anterior cei doi n-au fost condamnaţi. Instanţa a hotărât reducerea pedepsei până la un an şi eliberarea lor din închisoare. De asemenea, s-a dispus excluderea din sentinţă a pedepsei de confiscare a averii.
Trei kilograme de ştiuleţi:opt ani de muncă silnică
La 24 august 1952, locuitorii satului Costeşti, raionul Kotovsk (n.a.-actualmente Ialoveni), Gavril Sulă (anul naşterii 1915) şi Spiridon Bivol (anul naşterii 1917), au fost reţinuţi, la ei fiind găsite cinci şi, respectiv, trei kilograme de ştiuleţi. Costeştenii au luat porumbul de pe un lan al colhozului „Kalinin“. Ambii au fost arestaţi, iar la 21 octombrie acelaşi an Judecătoria populară a raionului Kotovsk i-a condamnat la câte opt ani de munci corecţionale în lagăr, cu confiscarea averii.
Judecătoria Supremă a RSSM, prin încheierea din 11 noiembrie 1952, a lăsat în vigoare sentinţa primei instanţe. La 12 martie 1954, Colegiul Penal al Judecătoriei Supreme a URSS a examinat un demers al Preşedintelui Judecătoriei Suprema a RSSM în vederea reducerii pedepsei lui Sulă şi Bivol până la un an şi eliberarea acestora din detenţie. Argumentele invocate erau următoarele:cantitatea de porumb furată de Gavril Sulă şi Spiridon Bivol a fost foarte mică, ambii nu au anticedente penale, dar şi starea lor familiară:Sulă avea la întreţinere doi copii minori, iar Bivol-patru. În scurt timp, Gavril Sulă şi Spiridon Bivol au revenit acasă.
Cireşe dulci cu probleme amare
Haralambie Burghilă (anul naşterii 1922) şi Serghei Cherdivară (anul naşterii 1911), ambii locuitori ai satului Pituşca, raionul Călăraşi, la 2 iulie 1952 au fost reţinuţi de garda populară având asupra lor 12 şi, respectiv, opt kilograme de cireşe. S-a stabilit că Burghilă şi Cherdivară, întorcându-se de la lucru, au trecut prin livada colhozului Lenin, unde, în acea zi s-au cules cireşele. Colhoznicii n-au reuşit să transporte toate coşurile, lăsându-le acolo peste noapte, fapt de care au profitat cei doi. La 24 iulie, Judecătoria populară a raionului Călăraşi i-a condamnat pe Burghilă şi Cherdivară la câte opt ani de munci corecţionale cu confiscarea averii.
Aplicând această pedeapsă, instanţa a plecat de la prezumţia că a existat o înţelegere prealabilă de a comite furtul. În procesul reexaminării unor dosare după moartea lui Stalin, Colegiul Penal al Judecătoriei Supreme a URSS, în şedinţa din 21 aprilie 1954, a micşorat pedepsele aplicate lui Burghilă şi Cherdivară până la doi ani şi a dispus eliberarea lor din detenţie.
Pedepse pentru 14 kilograme de sfeclă
Nordul Basarabiei s-a remarcat prin cultivarea sfeclei de zahăr. Această cultură a fost cauza unui dosar penal intentat pe numele lui Nazarie Costaş (născut în 1911), şi a Agafiei Costaş (anul naşterii 1905), ambii originari din comuna Trinca, judeţul Hotin. Nazarie Costaş împreună cu soţia creşteau cinci copii minori, iar Agafia Costaş îngrijea de mama sa în vârstă, având şi un fiu încorporat în Armata Sovietică. Ambii au fost reţinuţi în flagrant în noaptea de 17 august 1952 în timp ce încercau să ia de pe câmpul colhozului „Serghei Lazo“ din satul Trinca 14 kilograme de sfeclă de zahăr. La 22 septembrie 1952, Judecătoria populară a raionului Edineţ l-a condamnat pe Nazarie Costaş la zece ani de munci corecţionale, confiscarea averii şi a casei în folosul colhozului. Agafia Costaş s-a ales cu opt ani de gulag şi cu averea confiscată.
Peste doi ani s-a revenit asupra sentinţei, precizându-se:„colhozului nu i-au fost cauzate pagube materiale“, întrucât sfecla de zahăr nu a fost sustrasă. Instanţa supremă a URSS a redus la doi ani pedepsele pentru Nazarie Costaş şi Agafia Costaş şi a dispus eliberarea din detenţie a lui Nazarie Costaş şi a Agafiei Costaş.
Şapte ani pentru o pâine
Mihail Muşinschi (în vârstă de 36 de ani), era originar din Chişinău şi lucra brutar la fabrica de pâine din Orhei. La 17 iunie 1948, la punctul de control al întreprinderii a fost reţinut având asupra sa o pâine. Tot atunci a fost redactat un proces-verbal de constatare a furtului, iar trei martori au confirmat sustragerea. La 11 august 1948, judecătoria populară a raionului Orhei l-a condamnat pe Mihail Muşinschi (în lipsa inculpatului, care a reuşit să se ascundă) la şapte ani de privaţiune de libertate. La 31 august, Judecătoria Supremă a RSSM a confirmat pedeapsa.
După şase ani de la pronunţarea sentinţei, procurorul general al URSS a înaintat un protest Colegiului Penal al Judecătoriei Supreme a URSS, solicitând clasarea dosarului. Procurorul preciza că pedeapsa aplicată nu a fost proporţională faptei şi că a fost una inechitabilă. La 27 octombrie 1954, Mihail Muşinschi a fost achitat de pedeapsă pe care aşa şi nu a executat-o, fiind de negăsit.
O torbă de grâu:furt calificat
Agafia Rusu şi Maria Hriniuc, au fost judecate, la 23 iulie 1952, de Judecătoria populară a raionului Zguriţa la câte opt ani de privaţiune de libertate pentru că la 16 iunie acelaşi an au fost reţinute având asupra lor câte patru kilograme de grâu. Instanţa locală a concluzionat că faptul că au câte o cantitate egală de grâu înseamnă că totul a fost planificat şi că este un furt calificat, ceea ce se pedepseşte potrivit art. 4 al Decretului din 4 iunie 1947. Decizia a fost susţinută de Judecătoria Supremă a RSSM, care, la 12 august acelaşi an, a aprobat sentinţa.
Doi ani mai târziu, Judecătoria Supremă a URSS a decis că nu se poate concluziona că simplul fapt că aveau cantităţi egale de grâu probează faptul că furtul a fost comis după înţelegere prealabilă, de aceea a dispus recalificarea infracţiunii potrivit alin. 3 al Decretului din 4 iunie 1947, fiindu-le stabilită o pedeapsă mai blândă. În consecinţă, Agafia Rusu şi Maria Hriniuc au fost condamnate la câte un an şi şase luni de detenţie, termen pe care îl executaseră, şi a dispus eliberarea lor din puşcărie.
Strugurii, bată-i vina
Victor Negru şi Vasile Dodon, ambii născuţi în 1933 în satul Nicolăeuca, judeţul Orhei, au fost reţinuţi de garda populară în noaptea de 1 octombrie 1952, având asupra lor 17 kilograme de struguri furaţi din via colhozului „Malenkov“ din localitate. Furtul a fost consemnat într-un proces verbal semnat de şase consăteni. În baza acestui document şi a proceselor-verbale de la ancheta preliminară, Victor Negru şi Vasile Dodon, la 14 noiembrie acelaşi an, au fost condamnaţi de Judecătoria populară a raionului Orhei la 12 şi, respectiv, 10 ani de munci corecţionale cu confiscarea averii.
Aşa cum era de aşteptat, Judecătoria Supremă a RSSM, la 25 noiembrie acelaşi an, a confirmat sentinţa primei instanţe. La un an de la moartea lui Stalin, Colegiul Penal al Judecătoriei Supreme a URSS a sesizat că pedeapsa este disproporţionată în raport cu fapta săvârşită şi a dispus reducerea termenului de detenţie la trei ani, a mai aplicat şi prevederile unui decret de amnistiere şi i-a eliberat pe Victor Negru şi Vasile Dodon din gulag.
Percheziţionat şi condamnat
Ion Osaci lucra căruţaş în colhozul „Molotov“ din raionul Otaci. La 5 august 1950, i-a fost organizată o percheziţie, în căruţa sa fiind depistate cinci kilograme de grâu alimentar, amestecat cu furajer. Tot atunci s-a efectuat o altă percheziţie la domiciliu, unde s-au găsit încă 116 kilograme de grâu, la fel amestecat cu cel pentru animale. Cei care au făcut percheziţiile au concluzionat că în ambele cazuri grâul a fost furat. Judecătoria populară a raionului Otaci, la 19 martie 1951, l-a condamnat pe Ion Osaci la opt ani de privaţiune de liberate, cu confiscarea averii şi decăderea din drepturile civile pentru un termen de trei ani. Revenind asupra cazului, Colegiul Penal al Judecătoriei Supreme a URSS, în şedinţa din 19 iulie 1954, a statuat că a Ion Osaci a comis pentru prima dată un furt, că are la întreţinere trei copii minori şi că grâul a fost restituit colhozului.
Ca urmare i-a stabilit o pedeapsă de cinci ani de privaţiune de liberate, cu confiscarea averii, dar fără decăderea din drepturile civile. Totodată, Colegiul Penal a aplicat prevederile decretului despre amnistiere, eliberându-l pe Ion Osaci din detenţie. Axenia Guţu şi Maria Şveţ lucrau în colhozul „Sovetskaia Moldavia“ din raionul Zguriţa. Guţu educa o fiică minoră, iar Şveţ avea doi copii minori.
În ziua de 21 septembrie 1952, ele au ajutat la treieratul grâului colhozului. Seara au fost reţinute, având asupra lor 14 şi, respectiv, 11 kilograme de grâu. La 11 ianuarie 1953, Judecătoria populară a raionului Zguriţa le-a condamnat la câte opt ani de munci corecţionale şi confiscarea averii. Pedeapsa aspră se datora şi faptului că instanţa a decis că furtul este unul calificat. Atât în cadrul anchetei preliminare, cât şi în şedinţa de judecată, Guţu şi Şveţ au negat înţelegerea prealabilă. Cu toate acestea, la 7 februarie 1953, Judecătoria Supremă a RSSM confirmă sentinţa. La 25 septembrie 1954, Judecătoria Supremă a URSS a revenit asupra sentinţei din 11 ianuarie 1952, stabilindu-le Axeniei Guţu şi Mariei Şveţ câte un an de privaţiune de liberate, şi a clasat dosarul. A fost exclusă şi pedeapsa complimentară-confiscarea averii.
Sursa:www.adevarul.ro
