100 de ani de la intrarea României în Marele Război. Primele trei luni de foc. Bucureştiul sub bombele germane: „Un picior încălţat cu o cizmă galbenă stă singur“
În urmă cu apropae un secol, începând cu ziua de Sântămăria Mare, 15 august 1916, Bucureştiul devenea ţinta avioanelor germane. România intrase în razboiul de reîntregire naţională, iar entuzismul din prima zi avea să fie curmat de zgomotul primelor bombe. Istoricul Alexandru Armă descrie cele trei luni de asediu al Capitalei în volumul „Bucureştiul sub bombele germane. August – Noiembrie 1916“, publicat recent la editura Vremea.
De la primul atac aerian, din 15 august 1916, până la ocuparea Bucureştiului, trei luni mai târziu, bucureştenii au trăit cu ameninţarea continuă a clopotului mare al Mitropoliei, urmat de fluieratul prelung al sergenţilor de pe stradă. Aceastea prevesteau bombardamentele aeriene ale aviaţiei germane.
Istoricul Alexandru Armă păstrează lupa deasupra Capitalei pentru a descrie, în volumul „Bucureştiul sub bombele germane. August – Noiembrie 1916“, clipele dure trăite de români într-o Capitală din ce în ce mai deprimantă. O oglindă perfectă a Bucureştilor în stare de asediu, volumul reuneşte o serie de mărturii din epocă, pe care le contextualizează cu fineţe, păstrând, totuşi, rigoarea istoricului. „Bucureştiul sub bombele germane“ rămâne o lectură accesibilă şi, mai ales captivantă, chiar şi pentru cei care nu sunt pasionaţi de istorie. Volumul face parte din colecţia „Planeta Bucureşti“, care valorifică în mod exemplar istoria momente esenţiale din istoria Capitalei.
Alexandru Armă include însă şi relatări din primele zile de război, când bucureştenii erau fie entuziaşti pentru victoria ce credeau că are să vină, fie prea puţin sensibilizaţi de ameninţarea bombelor germane.
„Duminică, 14/27 august 1916, în Bucureşti era ultima zi de pace. Oraşul avea aspect de sărbătoare, multă aglomeraţie în centru. Prin prăvălii, cafenele, berării, birturi sau pe stradă se discuta, se făceau pariuri despre iminenta intrare a României în război de partea Antantei. În oraş se luaseră măsuri de pază deosebită, gărzile fiind dublate la legaţiile germană, austro-ungară, bulgară şi turcă. Prefectura poliţiei hotărâse că niciun ziar nu va scoate o ediţie specială înainte de Consiliul de Coroană, când se va da un comunicat. [...] „După prânz, veni marea veste – îşi amintea profesorul Constantin Kiriţescu – făcând să izbucnească în mod spontan din mii de piepturi vechiul imn al românilor «Deşteaptă-te, române!». Ore în şir am rătăcit prin centru într-un entuziasm sufletesc de nedescris“. Frenezia mobilizării a cuprins aproape pe toată lumea. În aceeaşi zi, din Bucureşti a plecat spre Predeal primul tren cu soldaţi, care cântau voioşi „La arme!“. Pe vagoane era scris cu cretă:„Direcţia Budapesta“ sau „Unde-s tigrii din Carpaţi?“, aluzie la afirmaţie a contelui Karolyi că, dacă românii vor declara război, în Carpaţi nu vor întâlni soldaţi unguri, ci „tigri“. [...] În oraş, atmosfera era de sărbătoare. Pe numeroase edificii şi case particulare au fost arborate drapele naţionale, iar mii de cetăţeni invadaseră Calea Victoriei şi bulevardele centrale, intonând cântece patriotice. Din cauza mulţimii care se adunase în centrul oraşului, circulaţia automobilelor devenise imposibilă. Odată cu lăsarea întunericului, în Capitală s-au stins luminile, pentru a preveni astfel un atac aerian ce putea veni prin surprindere din partea inamicului. Mulţi dintre bucureşteni au aşteptat însă miezul nopţii pentru a auzi clopotele care urmau să vestească momentul începerii războiului pentru întregirea României.“
