⬆

Sacrificarea oamenilor pentru iluziile conducătorilor

Popoarele au ajuns să aibă lideri pentru a le dirija destinele prin luarea unor decizii corecte privind progresul economic și apărarea în fața vrășmașilor. Acest sistem este însă o armă cu două tăișuri deoarece cei ce ajung în vârful piramidei sociale vor cu orice preț să se mențină în viața de huzur și fac totul pentru păstrarea autorității în timpul vieții și după moarte.

Poporul slav zis rus a fost convins că este ortodox și că are o misiune să alunge dușmanii ce sunt un fel de diavoli și astfel steagurile cu cruci au tot fost împinse cât mai departe de centrul de putere numit Moscova și apoi de St. Petersburg. Munți de bărbați în plină tinerețe au ajuns sub glie sau au rămas mutilați pe viață de armele străine, dar acestea erau simple detalii. Noi valuri de recruți erau ridicate precum dinții rechinului pentru a înainta adânc în Europa Centrală sau să ajungă la Constantinopol și la o mare caldă. Alte coloane au fost trimise spre sud pentru cucerirea lumii musulmane din Asia Centrală și mai departe spre Iran și Afganistan. N-a fost uitat nici Extremul Orient și Marea Galbenă a devenit o țintă pentru generalii ruși. Pământul era deja cam mic pentru cei ce visau la cea mai vastă stăpânire.

Lecția sângeroasă din confruntarea cu Japonia n-a însemnat ceva pentru țar și anturajul acestuia și în 1914 a urmat implicarea cu cea mai mare plăcere în ceea ce avea să devină Primul Război Mondial. Se dorea ajungerea la Istanbul, dar dezastrele militare au generat o criză politică soldată cu destrămarea imperiului celor ce promovau religia monoteistă și iluziile privind stăpânirea unei alte Rome. Rusia a ieșit din conflict după ce a suferit cele mai mari pierderi umane, dar acest detaliu nu prea conta în ochii generalilor.

Evenimentele din 1917 s-au încheiat cu obținerea puterii de către comuniști, bolșevici, cei ce promiteau o lume mai bună pentru cei asupriți și umiliți. Vorbe pentru naivi! A urmat un sângeros conflict civil și gloanțele roșilor au însângerat aproape întregul stat țarist. Jertfele erau presupus utile pentru a respinge dușmanii noului univers în care urma să curgă numai lapte și miere. Popoarele zise sovietice la un moment dat au îndurat cu veșnica speranță ca o să fie mai bine. N-au bănuit că sunt doar o simplă carne de tun pentru o fantezie și mai cumplită: cucerirea întregii planete în numele comunismului și într-un timp scurt. Iosif Stalin a scris negru pe alb această idee de revoluție mondială în ianuarie 1924 și pregătirile pentru următorul conflict de amploare au fost accelerate.

Oamenii sunt încântați astăzi că pe vremuri erau ridicate fabrici impresionante pentru a avea locuri de muncă și astfel urma să crească nivelul de trai. Sfântă naivitate! Uzinele au fost concepute să producă materii prime pentru industria militară și doar o mică parte din resursele strânse de oamenii muncii de la orașe și sate mergea pentru necesitățile acestora. Revoluția mondială a început în mod evident la 17 septembrie 1939 când a fost atacată Polonia în strânsă alianță cu trupele naziste. A fost o fructuoasă colaborare pe toate planurile, mai ales că apoi au fost ocupate aproape fără sânge vărsat Letonia, Lituania, Estonia, Basarabia, Bucovina de Nord și Ţinutul Herța. Calculele lui Stalin au fost perfecte, dar a apărut o mică problemă: Finlanda. Statul nordic a fost condamnat de Moscova la dispariție, dar la 30 noiembrie 1939 a început o invazie în care s-a ales praful de trupele sovietice. Nici astăzi nu se știe exact câte victime au fost, documentele secrete păstrând taina unui dezastru îngrozitor, rezistența înverșunată a finlandezilor fiind copleșită numai în urma unei masive concentrări de artilerie, tancuri și avioane pentru a deschide calea infanteriei.

Anul 1941 a fost marcat de celebrul atac german început la 22 iunie și s-a spus că forțele sovietice au fost luate prin surprindere de pricepuții comandanți germani, cei ce aveau o deosebită experiență de război. A fost absolut normal apoi ca tancurile germane să ajungă până la periferiile Moscovei și ale Leningradului. S-a dat vina pe Stalin că n-a pregătit Armata Roșie prin instruire și dotare, dar chiar dictatorul de la Kremlin a recunoscut, destul de discret totuși, că a avut alte planuri. Istoricii din fostul spațiu comunist s-au înverșunat să demonstreze că trupele bolșevice au fost puține și prost dotate. Au consumat munți de hârtie și lacuri de cerneală pentru a convinge mulțimile de cititori că Uniunea Sovietică a fost o țară pașnică, mișelesc atacată de către oamenii lui Hitler. Cum statul era singurul plătitor al intelectualilor și unicul deținător al hârtiei tipografice, era normal să se joace după cum se cânta la Kremlin. Iosif Stalin n-a fost de acord cu fanaticii adepți ce-i murdăreau practic activitatea de dinainte de 22 iunie 1941 și chiar puteau să genereze niște acuzații grave privind o adevărată trădare prin subminarea apărării bastionului comunist, ceea ce s-a întâmplat în mod deșănțat după moartea liderului roșu. Totuși, prietenul Winston Churchill era informat în anul 1941 că Armata Roșie a fost obligată să înfrunte trupele invadatoare în regiunile de frontieră și alta ar fi fost situația dacă luptele s-ar fi dat mai spate, poate chiar pe celebra linie fortificată ce-i purta numele. Oare cine putea să-l oblige pe Stalin să accepte lupta în regiunile de frontieră? Nu exista om în spațiul sovietic care să îndrăznească să-l contrazică și fiecare unitate militară era supravegheată de un politruc ce avea ultimul cuvânt în orice decizie. Liderul de la Kremlin n-a uitat povestea din prima conflagrație mondială în care trupele și-au permis să ducă anumite activități definite drept revoluționare. Au adus victoria bolșevicilor, dar Stalin avea nevoie de o armată ca un mecanism perfect funcțional până unde avea nevoie să împingă steagurile roșii. Nu exista personaj în ierarhia comunistă care să pună la îndoială marile planuri întocmite la Moscova și deci pe plan intern nu putea să fi fost cineva care să fi împins o divizie de tancuri chiar pe frontieră și care a pierdut combustibil și muniții din primele salve ale artileriei germane. Ascunsă în păduri la măcar zece kilometri de bornele de hotar, marea unitate de tancuri de la sud de Brest ar fi provocat surprize neplăcute infanteriștilor germani. Aceeași ar fi fost situația și în cazul aerodromurilor militare unde erau înghesuite mase de avioane de luptă.

Iosif Stalin a pregătit în iunie 1941 cucerirea Europei în pur stil comunist și lagărele de concentrare ar fi înflorit peste tot, chiar cele naziste fiind foarte utile pentru că deja erau construite. Există astăzi o ură puternică contra nazismului și este motivată prin atrocitățile comise împotriva poporului sovietic. Oare putea să fie Stalin deranjat de crimele naziste? Nici pe departe! Poliția politică sovietică comisese crime în masă ce nu puteau fi egalate de cele germane și numai masacrul de la Katyn este o ilustrare a ocupației celor conduși cu mână de fier de către Beria. Adolf Hitler a dat o lovitură de moarte marelui plan comunist de cucerire a întregii planete și așa ceva nu poate fi iertat vreodată. Armata Roșie a mai reușit să nenorocească alte popoare în 1945 sub denumirea de eliberarea de sub jugul hitlerist, dar nu era toată Europa și, în plus, a apărut armata americană ce nu putea fi ușor înfrântă.

Un ordin din decembrie 1979 a declanșat invadarea Afganistanului de către trupele sovietice și era evident că nucleul de putere de la Kabul a fost rapid ocupat. Încă un stat făcea parte din sfera de influență a Moscovei, dar evenimentele au degenerat într-un conflict de durată și experimentul costisitor din fundătura muntoasă a luat sfârșit în timpul lui Mihail Gorbaciov.

Centrul de putere de la Moscova a rămas ancorat în ideea de Uniune Sovietică și a început la 24 februarie 2022 asaltul asupra Ucrainei, ceea ce ar fi trebuit să fie un fel de Blitzkrieg. Calculele erau absolut simple. Armata ucraineană nu se comportase bine în Crimeea și nu părea un pericol. Erau mulți locuitori apropiați de lagărul rus prin originea etnică și prin religie. Orașul Kiev era aproape de frontieră și ocuparea capitalei ar fi adus numirea unei conduceri supuse Kremlinului și totul ar fi fost ideal. Ar mai fi fost capturată o masă de sclavi care să muncească în fostele capacități de producție din era sovietică pentru a crește producția de armament și pentru a relua ideile lui Stalin privind cucerirea planetei. Nu se face nimic pentru popor!

Rezistența ucraineană a dat peste cap toate calculele privind operațiunea militară specială și acum este un război în toată regula și de mare amploare prin resursele folosite. Nu contează pierderile în oameni și materiale, doar ideea măreață trebuie adusă la îndeplinire pentru slava statului. Oare la ce servește maselor din Rusia această zisă slavă din moment ce nivelul de trai nu este unul ridicat? Detalii! Locuitori ruși trebuie să trăiască pentru a munci până la moarte pentru îndeplinirea fanteziilor celor de la putere. Sunt condamnați în totalitate și pe vecie. Oricine ajunge la Kremlin o să fie dominat de aceleași fantezii bolnave.