Vikingii în Canada? O descoperire arheologică ar putea confirma ipotezele istoricilor jpeg

Vikingii în Canada? O descoperire arheologică ar putea confirma ipotezele istoricilor

📁 Egiptul Antic
Autor: Redacția
🗓️ 19 aprilie 2016

Trei situri arheologice care ar fi aparținut unei comunități vikinge de acum 1000 de ani au fost excavate recent în Canada, anunță Discovery News.

Dacă supozițiile specialiștilor se confirmă, aceasta ar fi singura așezare vikingă din Lumea Nouă descoperită până acum. Aflat în nordul regiunii Newfoundland și excavat pentru prima dată de arheologi în anii 1960, acest avanpost viking a fost folosit pentru o scurtă perioadă de vreme în urmă cu 1000 de ani.

Vechile scrieri nordice conțin povești despre călătoriile vikingilor în Lumea Nouă, menționând locuri denumite Helluland (insula Baffin de azi, cred specialiști), Markland (Labrador) și Vinland, o locație până acum necunoscută care, spun experții, ar putea fi Newfoundland. Însă până acum specialiștilor le-a fost foarte greu să găsească situri arheologice vikinge sau chiar și simple artefacte care să indice prezența unei așezări vikinge peste Ocean. De aceea, descoperirea acestor trei situri – două în Newfoundland și una în zona Arcticii – a trezit interesul arheologilor. 

Sarah Parcak, profesor universitar, și colegii ei au descoperit unul dintre situri, aflat în sudul regiunii Newfoundland, analizând imagini din satelit. Primele analize arată că situl ar fi folosit cândva între secolele IX-XIII. Specialiștii cred că vikingii au folosit acea așezare, însă este nevoie de cercetări aprofundate pentru a confirma acest lucru. În plus, chiar dacă este vorba de o așezare vikingă, nu se știe încă pentru cât timp a fost folosită. 

Vinland, misteriosul pământ al vinului

1280px vikings exploration and territories en svg  png png

Una dintre enigmele pe care cercetătorii vor să le deslușească este locația așa-zisului „Vinland” (pământul vinului), menționat în izvoarele nordice. Potrivit surselor istorice, Vinland era un loc în care se găseau atât vin, cât și cherestea. Se spune că faimosul explorator viking Leif Ericson a condus o expediție către Vinland și că a fost foarte impresionat de acest pămâmt. 

Însă strugurii nu cred în zona Newfoundland, astfel că specialiștii cred că Vinland ar putea fi o regiune din sudul Canadei, poaet New Brunswick, Nova Scotia sau chiar Maine. Alții cred că Newfoundland este Vinland și că „strugurii” menționați în textele vechi ar fi de fapt fructele de pădure ce se găsesc din abundență în regiune.

Până acum, la sud de Newfoundland nu a fost descoperit niciun sit care ar fi putut aparține vikingilor, deși o monedă norvegiană datând din anii 1065-1080 a fost descoperită în Maine în 1957.