VIDEO Dezbatere „Historia”: Ce se ascunde în spatele retragerii lui Putin din Siria? jpeg

VIDEO Dezbatere „Historia”: Ce se ascunde în spatele retragerii lui Putin din Siria?

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția

Într-o mişcare surpriză, Vladimir Putin a ordonat zilele trecute începerea retragerii „celei mai mari părţi” a forţelor ruse din Siria, afirmând că obiectivele operaţiunilor militare au fost atinse.

Liderul de la Kremlin a respins speculaţiile privind apariţia unor disensiuni cu Administraţia Bashar al-Assad, explicând că decizia de retragere parţială a forţelor din Siria a fost luată prin coordonarea cu Damascul. Mai mult, Rusia poate retrimite „în doar câteva ore” forţe militare în Siria, în caz de necesitate, a avertizat preşedintele rus. Moscova a păstrat în Siria o partea consistentă de tehnică de luptă şi soldaţi. „Efectivele noastre bazate în Siria, la Tartus şi Hmeymim, vor continua sa servească, fiind protejate de pe uscat, mare şi din aer. Toate componentele sistemelui de apărare aeriană desfasurat, inclusiv complexele de rază scurtă Panţiri-F şi cu rază lungă  Triumf S-400 vor fi în stare de alertă continuă”, a spus Putin. El a adăugat că „toţi partenerii au fost avertizati şi ştiu că sistemul de apărare aeriană va fi folosit impotriva oricarei tinte care va fi cosiderata o ameninţare pentru armata rusă”.

Ce se ascunde în spatele retragerii lui Putin din Siria?  La această întrebare, dar şi la multe altele, a răspuns Alexandru Grumaz, general în rezervă, Armand Goşu, profesor de istorie, specialist în spaţiul estic, şi Ciprian Plăiaşu, editor „Historia”, într-o ediţie specială a dezbaterilor „Historia”, moderată de Ion M. Ioniţă şi transmisă de adevarul.ro.

Dezbatere „Historia”:Ce se ascunde în spatele retragerii lui Putin din Siria?