
Un sarcofag roman vechi de 1.700 de ani, descoperit de arheologi / FOTO
Un sarcofag roman vechi de 1.700 de ani, decorat cu o scenă în care Dionisos îl învinge pe Hercule la un concurs de băut, a fost descoperit în Israel, conform unui anunț făcut de Autoritatea Israeliană pentru Antichități (IAA).
Arheologii au descoperit artefactul, ce datează din secolul II sau III d.Hr., în apropierea orașului antic Cezareea de pe coasta de nord-vest a Israelului, informează Agerpres.
Marmura sculptată descrie concursul de băut dintre semizeul Hercule și Dionisos, zeul elen al vinului și petrecerilor. Deși scene similare apar în mozaicuri din aceeași perioadă, această descoperire marchează prima reprezentare a acestei scene particulare pe un sarcofag din regiune.
Sarcofagul vechi de 1700 de ani a fost descoperit sub o dună de nisip și s-a spart în timpul excavării. Arheologii au curățat și reasamblat fragmentele.
Pe una dintre laturile sarcofagului din marmură este reprezentat Hercule, întins pe o piele de leu.
„Se află la sfârșitul concursului de băut și încă ține o cupă de vin în mână și desigur că este întins pe pielea de leu pentru că Dionisos, zeul vinului - pe care nu-l poate învinge nimeni - a ieșit victorios”, a declarat Nohar Shahar, arheolog din cadrul IAA.
Sarcofagul va trece printr-un proces de conservare înainte de a fi expus publicului.








