Ultima zi din viața reginei Elisabeta a II-a
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii și al Irlandei de Nord a murit, joi, în castelul Balmoral din Scoția, ca urmare a unei degradării rapide a stării de sănătate. Din cauza aceasta, doi dintre fiii ei şi nepotul William nu ar fi avut cum să ajungă la timp la căpătâiul suveranei.
La 12:32, ora Londrei, (11:32 GMT) a sosit primul comunicat de la Palatul Buckingham, scurt, dar alarmant, care transmitea lumii temerile medicilor reginei, „preocupaţi” de starea ei de sănătate.
Însă, în privat, apropiaţii reginei se aşteptau la ce este mai rau, relatează vineri presa britanică. Suverana a fost nevoită să anuleze o reuniune prin videoconfeinţă în seara zilei anterioare, iar de la orele 9:00, „medicii ştiau că nu mai avea decât câteva ore de trăit”, a scris The Sun, în timp ce Daily Mail evocă „o agravare a situaţiei joi dimineaţă”, relatează Agerpres.
Apropiaţii suveranei s-au organizat de urgenţă pentru a ajunge în Scoţia. Charles, şi soţia sa, Camilla au plecat în a doua parte a dimineţii de la Dumfries House, în sudul Scoţiei, la bordul unui elicopter regal. La Balmoral, se afla sora lui Charles, Anne.
Presa nu știe ora precisă a decesului reginei, survenit în cursul „după-amiezii”, potrivit Palatului Buckingham.
Prim-ministrul britanic Liz Truss, numită oficial de suverană marţi la Balmoral, a fost informată de decesul reginei în jurul orei locale 16:30 (15:30 GMT), potrivit biroului său, cu două ore înaintea anunţului oficial.
Dacă este aşadar probabil ca Charles şi Anne să fi fost prezenţi la ultimele momente din viaţa suveranei, nu este probabil în cazul celorlalţi doi fii ai reginei, Andrew şi Edward, şi nici a prinţului William. Sosiţi în Scoţia cu o aeronavă a Royal Air Force, aceştia au intrat pe porţile castelului abia după ora 17:00 (16:00 GMT).
Prinţul Harry, aflat în relaţii tensionate cu familia regală, a sosit încă şi mai târziu, neînsoţit, după ce vestea făcuse deja înconjurul lumii. A plecat separat vineri dimineaţă, cu o cursă obişnuită British Airways.
Între primul comunicat al palatului şi anunţul oficial al decesului reginei Elisabeta a II-a, a cărui cauza nu a fost anunţată, au trecut doar 6 ore.
Foto sus: Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii și al Irlandei de Nord (© Rawpixel)
Mai multe pentru tine...