Doliu regal în Marea Britanie, încă şapte zile după ceremoniile funerare ale reginei Elisabeta a II-a
Guvernul britanic a declarat vineri, în mod oficial, începutul unei perioade de doliu naţional în memoria reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, va ţine încă şapte zile după ceremoniile funerare.
De asemenea, guvernul britanic a publicat un „ghid pentru doliu naţional”, care conţine îndrumări referitoare la arborarea drapelului, informaţii cu privire la călătorii şi alte servicii comerciale şi publice, precizează că doliul va continua până la sfârşitul zilei în care vor avea loc funeraliile de stat, informează Agerpres.
Guvernul a precizat că în această perioadă nu există nicio obligaţie de anulare sau de amânare a evenimentelor şi a competiţiilor sportive sau de închidere a spaţiilor de divertisment, adăugând că acest lucru rămâne la latitudinea fiecărei organizaţii.
O perioadă de „doliu regal” începe vineri şi va ţine încă şapte zile după ceremoniile funerare ale reginei Elisabeta a II-a, a căror dată va fi confirmată „la momentul potrivit”, a anunţat Palatul Buckingham.
„În urma decesului Majestăţii sale Regina, este dorinţa Majestăţii sale Regele ca o perioadă de doliu regal să fie respectată de acum până la şapte zile după înmormântarea Reginei. Data funeraliilor va fi confirmată în timp util. Doliul regal va fi respectat de membrii familiei regale, de personalul Casei Regale şi de reprezentanţii Casei Regale aflaţi în misiuni oficiale, împreună cu trupele angajate în sarcini ceremoniale”, conform comunicatului Palatului Buckingham
Regina Elisabeta a II-a a murit joi, la vârsta de 96 de ani, la castelul Balmoral din Scoţia.
Foto sus: Regina Elisabeta a II-a (© Foreign, Commonwealth & Development Office / Flickr)