Summit-ul Iniţiativei celor Trei Mări, luni şi marţi, la București
Al treilea Summit al Iniţiativei celor Trei Mări se desfășășoară, luni şi marţi, la București. La eveniment participă şefi de stat şi de guverne, preşedinţi de Parlamente naţionale, miniştri, preşedintele Comisiei Europene.
Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a transmis preşedintelui Klaus Iohannis, în calitate de gazdă a Summitului "Iniţiativa celor Trei Mări", un mesaj adresat participanţilor la Summitul de la Bucureşti, în care a salutat această iniţiativă şi a subliniat că SUA este mândră să rămână partener în această inţiativă, într-o regiune de importanţă strategică.
"Anul trecut am avut onoarea de a susține un discurs la Forumul de Afaceri al Inițiativei celor Trei Mări de la Varșovia, în Polonia. În cadrul vizitei mele, am reafirmat sprijinul ferm al Statelor Unite pentru Inițiativa celor Trei Mări și țelul nostru comun de extindere a infrastructurii, creștere a legăturilor de afaceri, consolidare a securității energetice și reducere a barierelor în calea unui comerț liber, echitabil și reciproc în Europa Centrală și de Est. Inițiativa celor Trei Mări are un potențial enorm de a furniza rezultate în aceste domenii și în alte sectoare importante de cooperare. O nouă infrastructură energetică este esențială pentru susținerea unei integrări economice mai profunde, deschiderea accesului la noi piețe și diversificarea surselor de energie în întreaga regiune. Felicit România, Bulgaria, Ungaria, Austria și Slovacia pentru progresul înregistrat în sprijinirea diversificării energetice prin construcția de infrastructură pentru gazoducte. Statele Unite sunt mândre să rămână partener în aceste eforturi prin exporturi de gaz natural lichefiat în această regiune de importanță strategică și prin participarea companiilor americane la Forumul de Afaceri al Inițiativei celor Trei Mări. La multe niveluri, țara noastră rămâne dedicată colaborării cu cele 12 state membre pentru continuarea extinderii infrastructurii energetice, de transport și digitale. Transmit mulțumirile mele domnului Klaus Iohannis, Președintele României, pentru organizarea acestui important eveniment și domnului Rick Perry, Secretarul pentru Energie, pentru conducerea delegației americane. Aștept cu interes să aflu despre progresul nostru comun în noi proiecte de investiții și parteneriate de afaceri. Statele Unite se angajează să rămână un puternic aliat și partener în această Inițiativă pe măsură ce continuăm să ne concentrăm asupra dobândirii unei bogății și securități sporite în secolul al XXI-lea", se arată în mesajul preşedintelui SUA, conform unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Summitul de la București va reprezenta oportunitatea politică de a valida liniile directoare strategice care stau la baza dezvoltării viitoare a Inițiativei celor Trei Mări. Astfel, această platformă politică flexibilă are ca prim obiectiv dezvoltarea economică a statelor din regiunea Europei Centrale şi de Sud-Est, prin creșterea interconectivităţii, în special pe axa Nord-Sud, dar nu numai, în trei domenii principale - transport, energie, digital - şi stimularea competitivităţii economiilor statelor participante, informează un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Al doilea obiectiv vizează creșterea convergenței reale între statele membre ale UE, contribuind astfel la întărirea unității și coeziunii în cadrul Uniunii, pentru a permite continuarea politicii de integrare europeană, ca bază pentru relansarea proiectului european.
În al treilea rând, Inițiativa are rolul de a contribui la consolidarea relaţiei transatlantice, prin încurajarea prezenței economice a SUA în regiune ca un catalizator pentru o cooperare consolidată și ca parte a parteneriatului transatlantic.
Prima ediție a Forumului de Afaceri al Inițiativei celor Trei Mări
Summitul urmărește exprimarea susținerii politice a statelor participante la Iniţiativă cu privire la o listă regională de proiecte prioritare de interconectare în domeniile energiei, transporturilor și digital, propuse de guvernele statelor participante, crearea unei rețele a Camerelor de Comerț din statele participante la Inițiativă, demararea demersurilor pentru înființarea unui Fond de Investiții al Inițiativei celor Trei Mări şi lansarea oficială a site-ului Iniţiativei.
În marja Summitului, va avea loc, la Romexpo, prima ediție a Forumului de Afaceri al Inițiativei celor Trei Mări, co-organizat de Administrația Prezidențială a României și Camera de Comerț și Industrie a României, în cooperare cu Consiliul Atlantic al Statelor Unite și Școala Națională de Studii Politice și Administrative. La Forumul de Afaceri vor participa companii și oficiali guvernamentali din statele partenere în cadrul Inițiativei, din celelalte state membre UE, din Statele Unite ale Americii, din Balcanii de Vest, Republica Moldova, Ucraina și Georgia, reprezentanți ai Comisiei Europene și ai instituțiilor financiare europene și internaționale, precum și reprezentanţi ai think-tank-urilor şi mediului academic.
Obiectivul Forumului este să stimuleze inițiativele de afaceri şi investițiile în regiune, să dezbată implementarea proiectelor prioritare, dar și să abordeze factorii potențiali de creștere și inovare, cum ar fi IMM-urile, antreprenoriatul tânăr, start-up-urile și incubatoarele de afaceri din regiune. În cadrul Forumului, vor fi organizate întâlniri de tip bussiness-to-business şi business-to-government, precum şi paneluri de dezbateri de tip policy care vor analiza implicațiile strategice ale evoluţiilor din cadrul Iniţiativei.
Marți, 18 septembrie, va avea loc Sesiunea Plenară a Summitului, care va fi moderată de Președintele Klaus Iohannis. Ulterior, Președintele României va susține declaraţii de presă, alături de Președintele Croației, Kolinda Grabar-Kitarović, de Prim-ministrul Poloniei, Mateusz Morawiecki, și de Rick Perry, Secretarul Energiei al SUA. Reprezentarea statelor participante la Summitul de la București va fi asigurată la cel mai înalt nivel, prin prezența anunțată a nouă Președinți de stat, doi Președinți de Parlamente naționale, un Prim-ministru și un ministru al Afacerilor Externe.
Totodată, la Summit vor fi reprezentate, în calitate de parteneri ai Inițiativei, Comisia Europeană, prin Președintele Jean-Claude Juncker, guvernele Statelor Unite ale Americii, în persoana Secretarului Energiei, Rick Perry, și al Germaniei, prin ministrul federal al Afacerilor Externe Heiko Maas, precum și instituțiile financiare europene și internaționale, prin Președinții Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Sir Suma Chakrabarti, și al Băncii Europene de Investiții, domnul Werner Hoyer. Banca Mondială va fi, de asemenea, reprezentată la lucrările Summitului.
Inițiativa celor Trei Mări este o platformă politică flexibilă și informală, la nivel prezidențial, reunind cele 12 state membre ale Uniunii Europene aflate între Marea Baltică, Adriatică și Marea Neagră – Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia și Slovenia. Primele două Summituri ale Inițiativei au avut loc la Dubrovnik, în 2016, și Varșovia, în 2017.